Timiditatea e ceva complet greșit. Nu ajută la nimic. Scapă de cancerul ăsta emoțional! Cum? Din experiențele mele, ai următoarele variante:
1. Începi să vorbești pur și simplu cu colegi apropiați, cu cine vezi că e mai dispus la conversație cu tine. La început o să o tot dai în bară, nu o să îți fie ușor, o să te tot încurci în cuvinte, ca la un examen. De-aia încearcă să găsești chestii banale de discutat și să nu iei eșecul foarte în serios. Vei vedea că la un moment dat vei ajunge mulțumit. Încearcă sa te simți încrezător la fiecare mică reușită. De exemplu, dacă faci pe cineva să râdă la o glumă, nu te gândi că „eh poate oricine să facă asta", ci ia-o ca pe un câștig!
2. Metoda virtuală (unde se știe că avem cu toții mai mult tupeu) : împrietenește-te cu cineva pe internet, apoi vedeți-vă în realitate, dar să vorbiți de ceva vreme. Faceți tot posibilul să vă puteți întâlni des. Dacă te simți lejer cu o persoană apropiată, cu restul va veni de la sine.
3. Înscrie-te în voluntariat, participă la activități comune la școală, implică-te când ai idei, nu sta pe post de mobilă. La dezbateri cu clasa, la fel. De asemenea, va fi mai ușor.
4. Cel mai puțin benefică: la un eveniment special, o înghițitură de tărie, dar doar atunci, și nu mai mult, că obții un efect dezastruos. Asta doar ca să vezi cum e forma ta mai puțin timidă. Alcoolul distruge neuronii, deci clar nu e recomandată, dar poți încerca o singură dată, părerea mea.
Am pus in practica Metoda Virtuala ( 2 ), am vorbit, ne-am imprietenit si acum urmeaza intalnirea, dar nu prea stiu ce sa fac, cum sa reaactionez. N-am vorbit face2face, acum urmeaza. Daca n-am vorbit face2face mai trebuie sa fac cunostinta la intalnire sau nu? Va rog ajutati-ma. Nu m-am mai intalnit cu o fata asa.
Păi ce să fie? Pur și simplu, vorbiți, vă plimbați, discutați fiecare despre chestii din viața lui, ce ați mai văzut interesant pe net, prin oraș, vă puneți întrebări ca să vă cunoașteți, glumiți... în loc să scrii, dai din gură.
Primul lucru e sa iti dai acceptul cu privire la timiditate, acceptand asta depasesti mai usor blocajele timiditatii, dar nu multe persoane vad asta ca un impediment si mai ales ca pe ceva rau..pentru mine si multele clipe in care ma pierdeam si nu stiam ce sa zic si pe deasupra mai si roseam si mai rau de atata mi se zicea ca rosesc, asta era.dar faptul ca recunosteam in sine si in fata persoanei ca sunt timid.o facea sa afirme ca sunt timid, acceptam si eu asta si reuseam cumva sa mai zic ceva sau ca in multele cazuri. spuneau ele ce trebuia sa zic eu, ca nu e un defect sau ceea ce tine de timiditate.Azi am mai crescut..si nu imi mai e la fel,ca mai rosesc uneori, dar dupa multe zile de efort si situatii asemanatoare cu ce am povestit, am crescut in fata timiditatii, o accept, accept ca sunt inca.dar pot vorbi.Cred ca cel mai bine o poti depasi traind cu ea, dar crescand in fata ei, este o povara care pentru unele persoane poate parea draguta, o calitate..si de ce nu, unele s-ar putea indragosti.
anonim_4396 întreabă: