Acneea este cea mai comună afecţiune cronică a pielii, care se caracterizează prin inflamarea glandelor sebacee şi a foliculilor piloşi. Potrivit studiilor, aproximativ 6 din 10 tineri cu vârsta cuprinsă între 12-14 ani suferă de acnee, iar acneea devine o afecţiune tot mai jenantă odată ce tinerii încep să se preocupe de aspectul lor.
Cea mai frecventă formă de acnee este cea juvenilă, care afectează aproximativ 80% dintre adolescenţi. Alte forme de acnee sunt acneea rozacee ce se observă mai ales la femeile care au trecut de vârsta de 40 ani, iar acneea neonatala care afectează nou-născutul, însă nu durează mai mult de câteva luni.
Tratarea acneei trebuie luată în serios şi trebuie făcută ţinând cont de sfatul specilaiştilor. Pentru a afla mai întâi cauza care a provocat boala şi apoi face toate demersurile pentru a o şi trata, deoarece se spune "acneea netratată poţi să o ai toată viaţa". "Puţine sunt cazurile în care acneea se vindecă de la sine şi comparativ cazurile de acneea tratată şi vindecată sunt mai puţine decât cazurile cu acnee tratată şi nevindecată. Din punt de vedere medical acneea poate fi considerată vindecată doar după 2 ani de tratament. Tratamentul începe cu o investigaţie completă, ceea ce înseamnă un set de analize medicale, endocrnologice, recoltarea din pustule, exudate nazale, după care urmează tratamentele cosmetice personalizate, specifice fiecărui caz în parte. Fiecare pacient trebuie să facă o diagnosticare a feţei, după care i se explică de ce tratamentul poate dura atâţia ani, fiind vorba în primul rând despre schimbarea stilului de viaţă şi mai apoi de tratamentele cosmetice personalizate. Durata primei investigaţii cu primirea rezultatului durează o lună şi jumătate. La o boală ca acneea care odată instalată poate rămâne zeci de ani pe faţă sau corp, trebuie luat în considerare timpul de când o avem. Nu există tratament minune, iar dacă există acneea revine.
Acneea se poate vindeca prin produse naturale, din gama Magiray, produse 100% naturale: frunze de akai, aloe vera, gel de Malva, cafea, cruşin de mare, extract de goji, antibiotic natural din plante tocate şi pire natural din fructe: kiwi, sabra (fruct de cactus), portocale, alge marine, rodie, caise.
Astfel, pacentul trebuie să ţină cont de partea medicală a tratamentului, apoi de cea dermatcosmetică, pentru că scopul este ca atunci când se va termina tratamentul, acneea va fi complet vindecată, iar urmele lăsate de aceasta practic să nu mai existe
Buna! Eu iti recomanda lotiunea aceea Lara de la Farmec (chiar e buna cu toate ca este ieftina).
Foloseste Mibazon(de la farmacia veterinara) sau du-te la dermatolog.
Acneea este o afectiune intalnita preponderent la adolescenti, fiind o afectiune localizata la nivelul epidermei. Acneea poate afecta fata, pieptul, spatele si chiar umerii. Cei care au aceasta problema sunt predispusi la izolare si chiar depresie, fiind un obstacol in viata sociala a tinerilor si uneori poate sa isi lase amprenta asupra personalitatii unui individ.
Acneea se poate manifesta sub mai multe forme : cosuri, puncte negre, puncte albe sau chiar chisturi, toate aceste forme sunt inestetice si foarte neplacute pentru cei afectati. Aceasta afectiune a pielii apare cel mai des ca urmare a activitatii hormonale crescute, de asemenea acesta problema mai poate sa apara in cazul persoanelor care se confrunta cu o hiper secretie a glandelor sebacee. Aceasta din urma cauza poate afecta persoanele de toate varstele nu doar pe adolescenti. Pe langa acesti doi factori care pot cauza aparitia acneei mai exista cateva cauze posibile, cum ar fi factorul ereditar, produsele cosmetice, transpiratia si chiar stresul poate declansa acneea datorita modificarilor care le poate provoca la nivel hormonal.
Cum prevenim acneea:
* Consumul de apa poate preveni aceasta afectiune si va pastra sanatatea pielii.
* Trebuie evitate alimentele grase, sarate, dulciurile si prajelile, sunt de preferat a fi consumate legumele, mancarea fiarta si in general produsele cat mai naturale.
* Constipatia poate fi o cauza de declansare a acneei.
* Curatenia pielii este un factor important care ne va ajuta sa avem o piele sanatoasa.
Tratamentul acneei :
Aceasta afectiune poate avea mai multe cauze posibile, de aceea este important sa nu folosim un tratament inainte de-a face o vizita la medicul dermatolog.
Cum putem ajuta ca acneea sa nu se agraveze?
Alimentatia are un rol foarte important in cele mai multe cazuri, mesele sanatoase si regulate vor ajuta foarte mult.
Folosirea in igiena noastra a produselor naturiste cum ar fi sapunul anti-acneic.
Renuntarea la cosmetice care au in compozitia lor uleiuri, indicat ar fi sa renuntati cu desavarsire in perioada de tratament la cosmetice. Acestea pot produce iritatii la nivelul porilor, astfel pori se vor bloca.
Eu sunt cu 3 ani mai mica decat tine si am fost la cosmetica si dupa ce mi.a stors toate cosurile si.a dat cu o groaza de masci. Mi.a zis ca pentru acasa sa ma dau de dimineata cu ceai de pelin si seara inainte sa ma culc cu argila. Exista niste pliculete la plafar sau la farmacie cu argila. Si pui intr.un castron putina apa, pliculetul de argila si o aspirina pisata.
Eu am avut aceeasi problema cu cosurile si punctele negre pe fata timp de 8 ani de zile si am reusit sa scap ff greu.
Am scapat dupa ce am gasit un doctor dermatolog bun si un tratament anti-acnee excelent.
Medicul dermatolog mi-a dat un tratament anti-acnee pe baza de creme cu 100% ulei pur de arbore de ceai (Tea Tree) de la Thursday Plantation.
De la inceput, cum am folosit cremele, in cateva zile deja efectele s-au vazut. Tenul a devenit mai curat vizibil, iar cosurile si punctele negre au inceput sa se usuce. Dupa un timp de folosire a cremelor anti-acnee tenul meu a devenit super curat si am reusit sa scap complet de cosuri si puncte negre.
Iti recomand cu ceea mai mare incredere creme anti-acnee cu 100% ulei pur de arbore de ceai (Tea Tree), pe mine m-au scapat de acnee.
Vezi Aici http://ingrijireatenului.cabanova.com/cosmetice-ingrijire-ten.html
Sunt foarte bune o sa fi multumita
Sper sa te ajute
Eu sunt tare multumita cu tratamentul natural de la Vervory. Mi-a vindecat tenul de acnee.
MaraMărr întreabă:
anonim_4396 întreabă:
Iorga_Mihaela_1998 întreabă: