Apelez la timpul vostru pretios pentru ca am o problema ceva mai complexa, sa zic asa. Parintii mei intotdeauna au fost foarte invazivi cand vine vorba de viata mea si in general mi-au provocat multe sentimente negative, dar cel putin in ultmii 1-2 ani, situatia a devenit ceva mai proasta.
Ca sa fiu mai clar, va voi explica cateva din probleme. Ai mei au doua fete, una extrem de supra-afectiva si una in care arunca cu vorbe in mine de ma fac sa ma simt prost ca traiesc. Din pacate, cea de-a doua predomina din ce in ce mai mult cu trecerea timpului. Intotdeaua sunt nemultumiti si ma critica tot timpul, desi fac tot ce pot sa le fac pe plac si la scoala am doar note mari si foarte mari. De fiecare data cand incerc sa le spun de orice problema de-a mea tot ce fac este sa o agraveze gasind ei un mod prin gandirea lor de a da vina pe mine pentru tot ce se intampla. Intotdeauna trebuie sa gaseasca un mod de a ma critica (si nu constructiv) ceea ce ma face sa ma simt foarte prost. De asemenea, ma interogheaza mereu si vor sa afle cel mai mic detaliu desi unele lucruri sunt strict personale pentru oricine. Cand incerc oricat de frumos sa aduc subiectul asta in discutie se enerveaza, eventual incep tipete si apoi pleaca fara ca macar sa asculte ce am de zis. Sa nu mai zic ca de multe ori isi mai varsa nervii pe mine fara ca eu sa fi facut absolut nimic. Credeti-ma, nu sunt genul de persoana care sa intre in probleme, sunt ceva mai retras, nu beau/fumez/etc si in general nu am cauzat niciodata probleme.
Pe langa problema asta cu parintii (din care, evident, am descris doar o mica parte) mai exista si starea depresiva in care sunt de mult timp (ce am explicat mai sus este o cauza, dar sunt si altele).

Anyway, nu mai lungesc prea mult intrebarea asta. Ce as putea face? Personal m-am saturat pana peste limita de problema asta si ma simt de parca sunt pe punctul de a exploda.

Multumesc anticipat.

Pot sa spun ca ma regasesc si eu oarecum in povestea ta. Mama e super de treaba, imi acorda libertatea necesara si ma intelege. Dar tata e foarte protector, atat de protector incat mi-a luat telefonul de 2 luni pentru ca nu am vrut sa-i dau parola ca sa se uite in el. Pana la urma e viata mea, conversatiile mele sunt private si nu are nimeni dreptul sa imi invadeze intimitatea. Dar el nu intelege, spune ca in familie nu exista secrete.
In fine, de problemele cu parintii nu prea ai cum sa scapi, doar cand o sa pleci la facultate. Pana atunci, strangi din dinti si ai rabdare.
Din starea depresiva poti sa iesi foarte usor. Pe mine prietenii ma fac intotdeauna sa ma simt bine si sa uit de sentimentele negative. Incearca sa iesi cat mai mult, daca nu cu prietenii, macar singur, la un jogging ceva Sportul iti da o stare de bine, merge mereu.
Incearca sa gandesti pozitiv, viata nu e atat de rea precum ti se pare.

Buna!
Iti recomand sa iei legatura cu protectia copilului sau sa mergi la psihologul scolii sa-ti expui problema. Unul din ei ar putea discuta cu parintii tai, sa le explice ca nu e bine sa se comporte asa.

Salut! Si eu am avut un tata vitreg ( timp de 10 ani ) in care m-a demoralizat. cand incercam ceva, mereu imi spunea sa nu mai fac pentru ca n-o sa-mi iasa bine. orice faceam nu era bine si la prima greseala pe care o faceam era maxim fericit sa-mi reproseze tot.
Cu timpul am invatat ca nu ce zice el ma ajuta ci increderea in mine si ambitia.
El imi spunea tot timpul ca nu o sa trec de clasa a 10-a ( pentru ca nu invatam deloc, ma jucam toata ziua.) dar chiar daca nu invatam, la scoala aveam note de 7-8 si cateodata, de ce sa mint, chiar si 4. dar nu mai jos de atat.
In apropierea bacului, la fel mi-a spus ca n-o sa iau bacul niciodata si tot nu am invatat, pana in ultima seara cand am zis ca trebuie sa stiu si eu ceva.
Am luat si bacul si am intrat si la facultate, de aici nu mi-a mai spus nimic.
Am inceput sa fac tot ce-mi spunea el ca nu e bine ca nu o sa imi iasa bine ..si ce crezi, mi-au iesit chiar foarte bine.
Intr-un final am ajuns sa nu mai bag pe nimeni in seama si sa stau inchis in camera mea ..si cand mai ies cu baietii mai trec pe langa ei.
Mentionez ca nici eu nu beau/fumez etc.
Sfatul meu pentru tine : Fii increzator in tine si nu ii lasa sa te doboare, nu ii lasa sa-ti distruga visele. Retrage-te de ei, pentru ca nu iti fac bine.

Nu prea ai ce face. daca erau oameni de treaba nu se purtau asa de la inceput. daca esti major poti incerca sa muncesti si sa te muti undeva singur.

Buna!

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam sa-ti fie mai bine.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.

Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Asteptam sa te ajutam!

Nu sunt in masura sa-ti dau un raspuns la problema ta, e una destul de complexa si are multe variabile, insa nu pot decat sa te felicit pentru cum ai scris. Cred ca e al doilea subiect de pe TPU care este scris aproape perfect gramatical! Se vede ca ai note mari!

FELICITARI! FELICITARI! poate iti mai alina supararea

PS: Las-o mai moale, nu mai pune totul la suflet, asa e in orice familie cu mai multi copii! Tot timpul unul e mai razgait decat altul!

Eu sunt în aceeași situație... Pur și simplu m-au făcut să îi urăsc în momentul de față. Eu abia aștept să merg la facultate, așa mai scap câteva luni pe an de ei. Dar după? Chiar nu știu cum voi scăpa în final, sper să îmi găsesc o scuză cu locul de muncă necesită o lucuință mai apropiată. Am 18 ani deja și părinții mei sunt mai ceva ca SRI-ul. Trebuie să știe totul despre mine. M-au văzut odată în oraș la un automat de cafea și acasă mi-au făcut capul calendar, zicând că cine știe ce alte lucruri fac când sunt la școală (fumez / beau alcool ceea ce e foarte greșit). Eu tot mă simt ca tine: cunosc și am zeci de prieteni, fiecare dispus să îmi răspundă unei rugăminți (fie să mă ajute cu ceva/să mergem undeva) la orice oră, mă simt singur rău de tot. Și eu tot am un început de depresie și nu mai știu ce să fac... Momentan mă motivează gândul că 7 ore pe zi sunt fără ei la capul meu.

Https://youtu.be/8wfn17LYYp4 - uita.te la mai multe episoade, sunt sigura ca o sa te ajute intr-un fel sau altul. Sper ca te-am ajutat