Cand cineva ma jigneste sau au loc evenimente care sunt in dezavantajul meu ma întristez,incep sa plâng,simt ca ma apasa ceva,dar cand alte persoane dragi mie sunt rănite nu ma simt prea trista,mai ales daca le rănesc eu.
Ma simt trista cand si daca vreau atunci cand cineva drag mie se supara sau trece printr-o perioada dificila,parca as fi lipsita de empatie.
In general in astfel de situatii ma fortez sa fiu trista.
Oare ce am?
Spre exemplu bunica mea plange deseori din motive neînsemnate si cand o strang in brate sau o tin pe loc cu forta cateva momente pentru a-i vedea reactia si începe sa plângă nu simt nimic.
Asa a fost adineauri,am tinut-o strans intr-o îmbrătisare,mi-a spus sa ii dau drumul si a incercat sa ma lovească si i-am spus: "Stii ca nu ma poți bate,am mai multa forta".
Am continuat astfel si cand a inceput sa plângă am plecat de acolo fara a a avea vreun sentiment.
Sau am o prietenă mai enervantă care a facut odată ceva ce m-a supărat si am jignit-o, i-am spus ca nu-mi place compania ei si pe urma nimic...ne-am si certat si n-am mai fost prietene(asta cateva zile)dar n-am fost suparata sau am simtit ceva.
Odată mama unei colege de care sunt apropiata m-a sunat si mi-a spus ca aceasta nu a ajuns acasa si daca stiu unde este.Doar am incercat sa par nelinistita si am cerut mai multe detalii, dar nu am simtit mai nimic.Si o stiu de peste 10 ani...
Sunt trista sau suparata dar doar cand ceva ma afecteaza pe mine,direct sau indirect, desi vreau nu pot simti ceva pentru altii.De fapt simt dar aceste sentimente sunt foarte slabe...
Ce as putea face?
Cateodata cand plâng din motive neansemnate ca sa imi revin incep sa rad parca din nebunie si intenționat.
La scoala mi se spune ca sunt nebună.
Adica uneori pot fi tacuta,serioasa,rece iar alteori fac si spun lucruri ciudate si prostesti pe care un om normal nu le-ar face/spune.
Si cand sunt enervata rau de o persoana si nici profesorii nu mă ajuta ma bat,sunt o persoana agresivă în aceste momente,mi se spune si o stiu.
Am fost si la psihologul scolii pentru a discuta despre problemele mele familiare,dar in afara de o stare de bine pe moment nu mi-a influentat în vreun fel comportamentul.
Chiar imi plăcea candva sa ma automutilez,sa fac "desene" pe mana cu lama(nu,nu sunt masochista)In continuare ma tentează,dar stiu ca nu e bine si n-o mai fac.
Chiar au fost persoane care mi-au rănit familia si cred ca le-as omora fara sa mă simt prea îngrozitor, am avut numerose scenarii de genul si am si scris planuri pentru o crimă perfecta si le-am citit unor persoane care s-au îngrozit.Prieteni nu prea am si singurătatea nu ma afecteaza,doar sunt deseori plictisită.
Chiar mi-as dori sa-mi pese mai mult de altii, dar nu pot. Funda...
De ce toata lumea zice ca bunica-sa plange din cauza ei? A zis clar ca batrana plange " deseori din motive neînsemnate", deci n-are treaba mereu cu ea.
Revenind la ce-ai zis: raspunsul lui Victor453 nu e pe aceeasi lungime de unda. El e condus de sentimente negative, pe cand la tine e altceva si anume ratiune.
In primul ai o varsta cat de cat mica. Da, esti matura pentru varsta ta si nu numai, am inteles asta, dar mintea ta e inca intr-o dezvoltare agresiva si spun agresiva pentru ca va mai dura pana se va domoli nitel, pana vei trece de pubertate si pana cand vei intra in pragul statutului de "adult". In momentul in care tu ai atins acel prag, te vei fi invatat pe tine insati. Vei sti cand gresesti si vei avea empatia necesara de a-i intelege pe ceilalti; vei sti ce decizii sa iei si asta direct, fara multe indoieli.
Bine, bine, dar ce se-ntampla acum? Da-mi voie sa-ti spun ca eu pricep foarte bine care-i treaba (inteleg mai bine decat crezi). Tu inca nu stii ce reactii sa ai! Nu intelegi de ce unii plang in fata ta cand tu le zici adevarul! Ti se pare copilaresc si nu intelegi de ce majoritatea gandesc cu inima (mieunandu-se) si nu cu creierul si de ce nu sunt la fel de realisti ca tine. De ce nu iau deciziile corecte la timpul oportun pentru a-si taia suferinta. Multi se plang din nimicuri... Parca's masochisti. De ex. de doare maseaua, te plangi la toata lumea, dar cand cineva iti da un sfat real -> 'stoate-o', tu zici ca ti-e frica. Poimaine-ti trece, esti fericit, peste 3 saptamani iar mi te bocesti in cap cu maseaua ta. Sper ca se-ntelege.
Ei bine, adevarul doare. Oamenii trebuiesc mintiti mereu, dusi cu zaharelul, ca deh... E bine sa traiesti intr-o bula iluzorie, decat sa fii cu picioarele pe pamant si sa vezi roz pe pe unicorni nu negru pe alb.
Alta treaba care-ar fi? Trecand prin atatea evenimente nefericite (si lasa-ma sa-ti spun ca blestemele alea nu devin realitate, decat daca tu iti doresti asta), mintea ta a creat un scut in jurul tau si a ascuns sensibilitatea care te facea vulnerabila. Tu vei deveni ca ceilalti la un moment dat. Cand? Cand vei intalni pe cineva ca tine, fucked up, care sa te inteleaga perfect, o persoana cu care poti fi tu insati si sa nu-ti pasa de ce comportament adopti in jurul lui/ei. O persoana careia sa-i poti spune adevarul si tot ce gandesti si sa ia totul ca atare, sa nu judece ci sa inteleaga direct. Cand vei simti ca acea persoana e sora pierduta sau jumatatea gasita, atunci vei simti o caldura-n piept si o piatra luata de pe constiinta. E ca si cum sentimentul s-ar uni cu ratiunea si ar deveni una. (deep shat acile)
Hai sa-ti zic asa... Cand eram mai prichindel nu intelegeam de ce cei din jurul meu boceau etc. cam cum ai zis. La inmormantarea lui bunica-mea, eu doar ma uitam... Vedeam ca toti plang si imi muscam buza ca sa bocesc, sa nu-mi mai zica nimeni ciudat/nebun. Adica, am inteles ca tanti a plecat, dar viata merge inainte. Desigur, acum mi-am schimbat perceptia cat de cat- dar nu cu mult.
Asa, dar cu timpul, am inceput sa-i copii pe cei din jurul me, insa obiectiv nu subiectiv: stiu ca adevarul ii va rani, asa ca fac in asa fel, pe ocolite mai bine zis, sa le zic ce ce vreau sub o forma mega diplomata -asta fiind valabil pentru cei la care tin. Restul, nu-mi pasa.
Ce vreau sa-ti transmit prin asta? Ca nu esti anormala si nici psihopata. In mintea ta, taiatul ala pe mana era singura eliberare de griji si toate cele. Era singurul lucru care te facea sa simti fizic aceeasi durere din inauntrul tau. Dar NU E BINE! Lasa-te.
Daca erai psihopata, n-ai mai fi incercat sa o faci pe bunica-ta sa se simta bine si n-ai mai placut stii-la cine-ma-refer, ci ai fi plecat in alte locuri si ai fi facut multe rele.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Fetita, tu chiar ai probleme serioase, si ai nevoie de un psihiatru, pentru ca, taiatul pe maini nu mai tine de un psiholog, deja este o situatie grava si ai nevoeid e ajutor acum, ca boala avanseaza!
Nu este nromal nici sa plangi pentru nimnicuri, asta confirma de fapt ca ai deja probleme grave de comportament si ai nevoie urgenta de asistenta medicala serioasa.
Spune-le parintilor si mergeti la un psihiatru bun, pentru medicatie!
Răspunde
1.Stau la bunici, suntem săraci si nu ne permitem.
2.Ma automutilam pana acum un an din cauza problemelor de familie.
Nu aveam cu cine sa vorbesc despre problemele mele,nu puteam sa plâng deci asta a fost singura solutie. Durere trupească pentru a scapa de cea sufletească. Stiu,pare o prostie,dar asa cum tu plângi cand esti rănită asa ma taiam eu si chiar functiona,nu e dureros sa stii, doar ustura putin.
Deci fetita mea, stai fara griji ca nu sunt de psihiatru.
La scoala sunt o persoana calmă daca nu ma deranjezi si nu intru in conflict cu cei care ma pot bate, am note bune, nu ma mai automutilez (am precizat asta si in intrebare dar se pare ca n-ai avut răbdare sa citesti).
Deci vreau sa stiu.In opinia ta ce sunt alea probleme grave sau de comportament? Nu mai exagera, e patetic.
In afara de faptul ca nu prea am sentimente fata de alte persoane si ma mai bat DOAR cand sunt provocata, jignită sau batjocorită nu am alte probleme.
Si eu vreau sa ma atasez emotional de alții intr-un timp mai scurt si sa simt, dar nu pot.In schimb nu as omora fara motiv, nu maltratez animalele, nu dau in altii mai slabi din placere ci doar cu un motiv.
Afirmațiile tale mi se par exagerate si nefondate.
Da, nu am sentimente la fel de puternice ca altii si chiar doare ca mi-as dori sa fiu cum ar zice altii...normală,dar incerc si nu am alte probleme.
Psihiatrul mi se pare prea mult, poate ar fi fost o solutie in urma cu 1-2 ani cand inca o făceam.
Răspunde
Mai fetita, in primul rand as putea sa-ti fiu bunica, avand peste 50 de ani, dar in nici un caz copilas ca tine.
Trebuie sa intelegi ca, tu chiar ai probleme psihiatrice si ai nevoie de ajutor medical!
Automutilarea si agresivitatea sunt deja confirmare a problemelor tale si fara tratament nu se vindeca nimic, dimpotriva, boala evolueaza.
Faptul ca nu accepti sub nici o forma, ca ai o problema, este o alta carateristica de negare a situatiei grave in care esti.
Imi pare rau, dar cel mai bine ar fi daca am putea lua legatura cu parintii tai, pentru ca tu esti inconstienta de situatia in care esti si din cauza ca boala a avansat, refuzi ajutorul, crezand ca esti vindecata.
Nu fetita, nu esti vindecata, raspunsul tau de mai sus, denota clar ca esti o persoana instabila cu psihic labil.
Ai mare neoie de asistenta medicala si spre binele tau si spre fericirea ta, te sfatuiesc sa vorbesti cu aprintii, sa nu te mai ascunzi dupa minciuni, pentru ca, vei putea primii tratament care te va ajuta sa treci peste problemele tale si sa ai un viitor fericit.
Ce denota din raspunsul de mai sus faptul ca am probleme? 
Din nou, stau la bunici si ultima data m-am automutilat acum 1 an, de atunci nimic.Si sunt agresivă doar daca cineva ma înjură sau vrea sa se bata cu mine. Unii asa fac si fara sa le dai o palmă nu rezolvi ca profesorii nu fac nimic în aceasta privinta.
De ce as nega ca am o problema?
Singura mea problema e aceea ca nu ma pot atasa emotional de alte persoane în afara de membrii familiei si sunt retrasă, mai negativista si introvertita.Asta e tot.
Fara a ma cunoaste nu poți sa tragi concluzii.
Din tot ce ne-ai scris tu mai sus, reiese asta!
Nu, nu esti un copil normal cum sunt alte fete de varsta ta.
Dar asta este, din cauza ca nu vrei sa accepti realitatea... specific dealtfel, celor cu asemenea tulburari.
Nu este normal sa te automutilizi, nu este normal sa fii agresiva, nu este normal sa faci lucruri fara sa gandesti, nu este normal sa lovesti pe altii mai slabi, chiar daca ai motiv, nu este normal sa te prefaci ca-i totul in regula, cand de fapt nu este.
Sunt prea multe lucruri aiurea, totul fiind anormal la tine, de aceea te sfatuiesc sa mergi la un psihiatru, nu degeaba ti se spune la scoala ca esti nebuna, dar tu chiar ai nevoei de ajutor profesionist de la un asemenea medic.
*Citeste macar de data asta tot*
Nu consider necesara intervenția unui psihiatru.Tu crezi ce vrei.
Si daca sa spunem ca as avea înclinații spre a fi sociopata...sociopatii sunt in general mai raționali si superiori mental oamenilor obisnuiti, nu m-ar deranja sa fiu una.Acestia nu simt deci nu plâng din lucruri banale sau suferă din iubire sau se iau dupa cei din jur influențați de societate...
Sociopatii au un trecut dureros si ceva experienta de viata.
Sociopatii stiu sa manipuleze si sa întoarcă o situație în favoarea lor.
Sa zicem ca as fi...atunci daca nu pot fi ranita de oameni prefacuti,influențată de societate si stiu sa manipulez,nu sa fiu manipulata de ce as schimba asta?
De ce m-as "vindeca"?
Ca in ziua de azi cei slabi sunt dati la o parte si cad mai usor,poate astia ar trebui vindecati si transformati in sociopati sa nu le mai pese de societate si ce impune.
Nu crezi?
"Nu, nu esti un copil normal cum sunt alte fete de varsta ta."
Ma bucur.Cel putin trec repede peste cand cineva ma trădează,jigneste sau batjocorește si ma port frumos cu cei din jur.
Colegele mele...le jignesti si te barfesc prin toata scoala,înjură profesorii, iau note proaste, rad in timpul orelor si schimba prietenii ca sosetele.
Sincer decat ca ele mai bine sociopata si fara sentimente, cel putin nu rănesc alte persoane.
"Dar asta este, din cauza ca nu vrei sa accepti realitatea... specific dealtfel, celor cu asemenea tulburari."
Continua sa spui ca am tulburări, stiu ca nu e adevarat si nu trebuie sa recunosc nimic unui necunoscut.Si daca as avea nu mi-ar fi rusine sa recunosc ca tot oamenii precum si tu ii formati astfel, sociopati si introvertiti.Societatea asta bolnavă din care faci parte si tu si stii numai sa judeci, o femeie la 50+ ne transforma in roboti ucigași.
Nu mi-e greu sa accept,chiar m-as bucura sa fiu o sociopata. Poate nu mi-ar mai pasa de spusele altora.
Sunt buna in comparatie cu altii (nu generalizez), cu sau fara tulburări.
Poate nu-mi pasa prea mult dar întotdeauna imi susțin prietenii si fac un efort sa-mi pese fata de cei care simt cu adevarat, dar nu intervin sau le pasa doar de anumite persoane si pe restul le tin pe langa ele drept catelusi de plictiseala.
Deci da, mai bine nebuna si cu tulburări dar care se straduieste sa-i pese si nu intoarce nimănui spatele decat normală dar barfitoare, lipsita de bun simt sau dezinteresată.
"Nu este normal sa te automutilizi, nu este normal sa fii agresiva, nu este normal sa faci lucruri fara sa gandesti, nu este normal sa lovesti pe altii mai slabi, chiar daca ai motiv, nu este normal sa te prefaci ca-i totul in regula, cand de fapt nu este."
De cate ori trebuie sa repet ca nu m-am mai automutilat de 1 an? Draga mea, esti intreaga sau ai nevoie mai mare decat mine de un psihiatru? Am zis de nenumărate ori ca n-o mai fac, ai pierderi de memorie sau ce? Imi poți explica?
Cât despre agresivitate..Nu sunt singura si nici ultima, nu toti cei agresivi au tulburări, ar însemna ca jumatate din tineret are tulburări.Toți ne mai iesim din fire, daca am lovit 2-3 băieți care ma făceau in fel si chip FARA MOTIV, DOAR DE DISTRACTIE de la începutul anului scolar am tulburări? Iesi în lume si nu mai fi asa inchisa, din raspunsurile tale imi pari o limitata.Tu poți recunoaste asta? Nu prea cred...
Si chiar daca sunt agresiva, cei slabi si timizi sunt mereu exclusi si lipsiți de apărare.Ma bucur ca ceilalti se tem de mine si ma mai barfesc dar nu au curajul sa dea.
Mai bine asa, nu vreau sa fiu in opinia ta o fata normala si timida ce ajunge "prada" celor puternici.
In lumea asta doar asa poți supraviețui.Am fost cândva "normala" si am avut doar de pierdut...scuipată,injurata, bătută.
Nici nu stii deci nu ai dreptul sa imi spui ca am probleme,nu ma bat din placere ca la urma tot eu sunt barfita si stiu,o fac ca sa nu mai fiu eu "prada" lor.
In lumea asta a devenit ceva normal ca nu ai alte opțiuni, eu n-am avut.
Stiu sa scriu, sa citesc si sa vorbesc dupa cum observi, nu cred ca am tulburări asa grave ca altfel as fi fost acum la un psihiatru, dar in 14 ani n-am avut probleme sau nota scăzută la purtare.
Cât despre prefăcut...simt ca daca nu pot fi eu fericita sa-i fac pe altii sa se simtă mai bine, trebuie sa ma prefac ca altfel as fi scuipata in continuare, luata peste picior si sa stii ca doare.Nu e vina mea sau vreo boală, asa sunt din fire mai rece.Pentru asta trebuie sa fiu facuta nebună si trimisa la psihiatru? Ca nu sunt ca restul? Tu nu iti citesti aberatiile?
Mai citeste o data.Esti o încuiată si in opinia ta daca esti diferit esti un monstru sau anormal.
Asta crezi? Te inseli amarnic.
Nu simt dar incerc.Si fara a simti ii fac pe cei din jur mai fericiti ca unul care simte si nu depune efort pentru a ameliora durerea unui prieten.
Deci nu cred ca sunt chiar asa rea.Ma automutilam.De ce? Certuri,stres, presiune.
Nu am impus asta niciodată altora si chiar ii încurajam sa nu o faca pentru a nu ajunge ca mine, deci da, poate sunt mai buna ca un '
"normal".
Ramai cu mentalitatea ta închisă de femeie lipsita de cunostinte căreia totul i se pare anormal(mmo, cam asa e la unii de 50+, totul li se pare rusinos si cine nu-i manierat sau "normal" e exclus si trebuie trimis la psihiatru ca satana, ca asa vremea mea si sunt un limitat/a).Nu mai da răspunsuri la astfel de intrebari ca nu stii mai nimic in acest domeniu si in afara de psihiatru nu stii sa spui altceva, doar sa judeci.Mai bine ti-ai admira ridurile.
Nu stii cum se simt acele persoane, ce lea îndemnat sa devină astfel, daca sunt cu adevarat mai rai ca cei "normali"(multi sunt superiori in numeroase privinte altora si persoane rationale) sau daca trebuie vindecati.Aceasta societate din care faci parte si tu trebuie mai întâi vindecată ca tot "normalii" ne modelează dupa cum doresc si sterg pe jos cu noi.M-as bucura sa fiu cu adevarat sociopata si sa nu-mi pese deloc sau sa ma străduiesc sa-mi pese de "normali"care nu merita.
Prefer sa raman cu problemele mele dar o persoana buna, tu rămâi o "normala" defecta, chiar n-are niciun rost sa discut cu opusul meu, o limitată mental.
Nu iti bate capul cu ea. Ma mir ca nu te/a bagat deja la ignore la ce sensibila este si cum moare ca nu sunt toti de acord cu ORICE spune ea.
Dau copy/paste la ce i/am scris cuiva ieri ca imi e lene sa scriu din nou. "Si cand te gandesti pentru ce mi/a dat mie ignore laughing. II spunea unui baiat ca nu mai poate creste dupa 18 ani si eu am raspuns ca e posibil, baietii cresc chiar pana la 20 21 de ani. Eu fiind unul din exemple avand in vedere ca am crescut pana la 20. Ea doar se baga in seama cu mine dupa sa imi spuna ca gresesc (vorbind si din experienta, nu doar ce am citit) si dupa repede ignore. Cum naiba a apucat ea 50 de ani ma depaseste. 30 de ani de relatie cu asa ceva? Ala merita statuie."
VEzi aici toata intrebarea legata de baba asta sensibila cu basini de mare doamna > https://www.tpu.ro/......e-nu-este/
Cum poti fi asa? Bunica ta e o persoana minunata și prezenta ei in viata ta ar trebui să te bucure, iar tu o ranesti, o faci sa planga... Mergi la un psiholog si vorbeste deschis cu el totul; nu-i normal sa faci rau cuiva si sa te doară undeva de durerea / suferința respectivului! Ce zic părinții tai despre toate aceste lucruri? Ai vb cu mama ta despre astea? Numai bine!
Trăiesc cu bunicii, părinții m-au lăsat la ei de la 2 ani, sunt divortati si nu se intereseaza de situatia noastra.E ceva mai complicat.
In fine...Plânge din motive neansemnate.Serios acum, daca o tin intr-o îmbrătisare forțată mai mult timp e motiv sa înceapă sa plângă?
Mai mult imi vine sa rad de reactiile ei care sunt exagerate.
O respect si tin la ea, de obicei nu o rănesc cu intenție.
Si eu as vrea sa-mi pese mai mult de altii, nu e vina mea ca sunt asa.In copilarie eram un copil normal, plin de energie(aveam ADHD), dar am avut cateva probleme, am fost grasă acum 3-4 ani,sunt cam saraca si ma îmbrăcam foarte urât pe atunci deci la scoala am fost mereu batjocorită, de părinți injurata si batuta, exclusă...
Cred ca de asta am devenit asa, nu am fost întotdeauna astfel.
Daca nu ma deranja nici nu mai puneam întrebarea asta, deci spune-mi tu.Ce vina am ca sunt asa?
Știi de ce plange bunica ta? 1) E batranica si o dor toate, chiar la o simpla apasare; 2) Ea mai plange si pentru ce are in suflet si cred ca isi face griji pentru tine; 3) Nu vrea sa te ingrijoreze, dar ea simte totul ca si cand i s-ar întâmpla ei ceea ce vede la tine. Nu te necaji, ai suficiente motive sa fii asa insa nu te ajuta cu nimic sa ramai inchisa in tine! Nu te lasa doborâta de ce s-a întâmplat acum multi ani in urma; lumea s-a schimbat, peste putin timp vei fi departe, cand iti vin ganduri triste, inlocuieste-le cu unele frumoase, ai totusi suficiente! Bunicii tai sunt o avere de nepretuit pentru suflet si daca te-au crescut de la 2 ani, poti înțelege ce trista e viata lor fara tine - tu le esti lumina ochilor, primul si ultimul gand, picatura de bucurie intr-o batranete plina de dureri si cicatrici! Imi place avatarul tau: tu cu imaginea ta din oglinda! Priveste-te mai des in oglinda - ai enorm de multe calități excepționale; deschide-ti sufletul din nou si iubeste! Numai bine!
Mai mergi la psiholog. Poate ca esti sociopata.Sau psihopata, dar e mai putin probabil din moment ce problemele tale nu par a fi genetice, ci mai degraba provocate de niste evenimente din copilarie.
Nu e sociopata. Cu atat mai putin psihopata.
Pai...stau la bunici.
Cand eram mica si aveam ADHD cand nu puteam sa stau intr-un loc sau vorbeam prea mult bunicul ma batea cu batul si plângeam,asta se intampla zilnic.
La scoala cei din clasele mai mari ma scuipau,imi luau lucrurile,ma injurau, băteau si asta ca eram grasă si mult mai agitată in comparatie cu altii.
Cand eram mai mica deseori duceam dorul părinților, acestia făceau promisiuni de care nu se țineau, in gândul meu imi doream sa vina, sa-i vad, dar acestia nu veneau desi ii asteptam.Sunt divortati...
La 12 ani mama m-a blestemat cand i-am amintit toate greselile facute (sunt prea multe si mi-ar lua mult sa le enumar)deci m-am automutilat.Tot de la 11-12 ani stiu ca amândoi s-au inselat unul pe altul.
La grădinița ma băteam des, de la un timp iar ma bat.
Sunt indiferenta si rece câteodată. Alteori imi imbratisez strâns colegii si zâmbesc.
Sunt schimbatoare si ciudata, de asta ceilalti se feresc.
La 9 ani parca bunica mea lesinase si a fost pe punctul sa moară.Am gasit-o cu ochii dati peste cap cu gura deschisă.Mi-am chemat bunicul care s-a agitat si începuse sa strige crezând ca a murit.
M-am forțat sa plâng, am plâns dar mai mult fortat si m-am rugat sa nu moară.Mi-am spus ca e vina mea doar pentru a ma convinge ca simt ceva, voiam sa fiu trista dar sentimentele nu erau atât de puternice.
Nu stiu ce am si nu simt mai nimic pentru altii (doar putin)doar daca incerc si gasesc motive sa-mi para rau.
Oare chiar sunt sociopata?
De ce nu? E lipsita de empatie, nu reuseste sa creeze legaturi afective, tinde sa fie violenta, isi urmareste doar propiile ei interese si mimeaza foarte bine sentimentele pe care ar fi normal sa le simta in anumite situatii.Plus ca a si suferit in copilarie.
"si am si scris planuri pentru o crimă perfecta si le-am citit unor persoane care s-au îngrozit" Sociopatii ucid in impulsie. Psihopatii sunt cu strategia. Nu omoara din "nebunia" momentului. Si nu a zis nimic de cruzimea fata de animale si alte chestii din copilaria unui sociopat/psihopat. Poate gresesc. Cine stie, eu clar nu.
Stiu ca sunt impulsivi.Dar si ea a zis ca devine agresiva atunci cand e nervoasa si ca face lucruri "ciudate", care nu se incadreaza in normele societatii.Da, nu prezintă toate "simptomele", deși poate a omis sa mentioneze cruzimea fata de animale
Nu știu.Mai bine ai vorbi cu o persoana specializata.
Cit de tare te inteleg! acum ai o stare de depresie sau mai bine zis de indiferenta, ca si mine, eu tot in ultimul timp devin foarte rau, adica urasc pe toti si tot am planuri pe crime perfecte, ucideri etc. Cind cineva imi zice ceva, sau plinge eu nu simt nimic si chiar daca ma impun tot una nu-mi curge nicio lacrima) probabil ai inteles ca lumea e cruda si te face si pe tine crud, as vrea sa vorbesc cu tine pe aceste teme, deoarece sunt la fel.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
