Revin.
Povestea mea începe asa.
Locuiesc în Vaslui sunt de statură mic 165 cm și 50 kg.
Am 2 frați și o soră pe care o iubesc foarte mult.
De cand ma stiu in familia mea au existat certuri și loviri asupra mamei mele deși tata o bătea ea suporta pentru noi și tăcea.
Despre mine am terminat profesională pe mecanica auto.
Am băgat dosar la permis dar sunt varză la orele de condus.
Am fost batut la scoala mereu de când mă știu, toti imi zic fraier si asa e pe lângă asta mai e și că nu sunt bun de nimic, ma urăsc.
De la 7 ani am început să fac niște crize in somn, dar nu erau crize epileptice ci niste tulburări de somn numite paralezii in somn, parasomnii nocturne in care nu te miști desi tu esti treaz te ia din somn. Si in prezent mi se întâmplă.
Apar pe fond emoțional.
Mie scandalurile din familie m-au facut sa intru in pământ de frică, nu mă descurc in situații conflictuale si fug mereu, stau cu frică, am atacuri de panica.
După investigațiile facute la București și Vaslui am vrut să renunț la școală deoarece eram foarte speriat, la București mi s-a gasit un chist iar eu am început să devin foarte ipohondric crezând că e cancer.
Deși în acest timp am fost și la un psiholog și psihiatru care au considerat ca nu am probleme grave așa că am făcut 6 sedinte la psiholog din noiembrie anul trecut cu pauze până în mai, iar din februarie mergeam și la consultantul școlar in cabinet fiind profesor de psihologie care m-a ajutat din februarie până în iunie cand am făcut 18 ani.
Și sunt foarte multe probleme pe care le am si nu stiu să reacționez, uit tot ce învăț.
Acu spuneti-mi voi, ce sa fac?
Eu mereu aș vrea să nu mai fiu deoarece sunt foarte prost, stresat și un om de nimic, asta-i viata...

Am fost și la un psiholog și psihiatru care a considerat ca nu am probleme grave.
Acest aspect este important. Dta ești o fire mai sensibilă.
Eu am avut probleme similare, o să îți povestesc aici, că poate te ajută. Pe vremea mea, serviciul militar era obligatoriu.
Acolo am avut probleme de adaptare de care nu mi-am dat seama, care s-au soldat cu un vot de blam la organizația de partid din armată, care mi-a fost apoi retras înainte de terminarea serviciului militar. Eu am încercat să trec cu vederea multe aspecte de acolo, căci multe erau formale, nu lucruri serioase. Dar am ieșit de acolo marcat sufletește. Presiunea socială era mare pe vremea aceea, era un regim dictatorial, iar eu eram rebel din fire. Mă conformam superficial, dar sufeream sufletește. Cu toate că eram bărbat, care se presupune că nu plânge toată ziua, am ajuns să plâng ușor, din motive minore, ceea ce era evident și pentru mine că ceva este în neregulă cu creierul meu. Astfel, am mers singur, din decizie proprie să consult un pshiatru, la ceea ce era atunci policlinica specială, un fel de cabinete private. Apoi în timp am consultat pe rând 4 psihiatri, care mi-au spus fiecare că la mine nu este ceva grav, caz de boală. Asta a durat cam 4 ani, până mi-am găsit echilibrul, dar mai mult cu ajutorul unui prieten, care m-a înțeles mai mult decât toți psihiatrii. Din păcate era bețiv. M-a ajutat și faptul că mi-am găsit un hobby, o pasiune, care a compensat ceea ce îmi lipsea din viață. Așa că, eu cred că în cazul dtale, este o perioadă de viață, care va trece, pe măsură ce trece timpul și înțelegi că așa este viața, are și bune și rele. Dacă ar fi toate perfecte, fără nici un necaz, fără nici o grijă, asta se poate întâmpla numai după ce ajungem în rai, dar asta doar după ce murim.

Mulțumesc pentru răspunsuri
Dar eu mereu imi creez un stres din toate prefer să mă închid și să nu mai stiu nimic de nimeni
Uni au prietene eu nu
Alti sunt înalți eu nu
Alti sunt frumoși
Eu sunt țigan și tot așa