Salutare!
Chiar înainte să înceapă vacanța, stăteam în bancă ca un gremlin singuratic ce sunt și am auzit întâmplător o conversație. M-a pus oarecum pe gânduri, trebuie să recunosc.
O colegă se lauda că "tati" îi va cumpăra IPhone 13 dacă ia măcar peste nouă la EN. Mie mi se pare un standard cam jos, dar mă rog, perspectivele diferă, în special în ceea ce privește educația!
Acum stau și cuget: vouă vi se pare normală abordarea? Pe voi vă "mituiesc"/"mituiau" părinții la școală?
Ce părere aveți de părinții care procedează așa? Îi fac bine copilului sau mai mult îl "sabotează"?
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Nu este o abordare sanatoasa.
Probabil parintii fetei nu au imaginatie, nu au notiuni de parenting, ori au cedat presiunilor fetei.
Nici invatatul pentru note, nici pentru vreun examen mai important nu trebuiesc abordate cu recompense materiale!
Un parinte trebuie sa stie sa stimuleze motivatia interna, la fel cum un manager sau sef de echipa trebuie sa gaseasca modalitati de a stimula motivatia interna a angajatilor.
Uneori un simplu "Felicitari, ai facut o treaba foarte buna!" poate insemna mai mult decat un procent la salariu.
"Bravo, sunt mandru de tine!" poate lasa o impresie cu impact mai mare unui copil, decat o recompensa materiala de moment.
Nu am primit niciodata cadouri pentru notele pe care le luam. Nu stiu ce sa spun, nu cred ca este o idee buna, acel copil probabil va invata doar daca va fi recompensat. In plus recompensa e cam mare pentru o singura nota, eventual daca ii spuneau ca va primi un telefon nou daca va avea toate notele peste 8 
Tu cum ai proceda daca ai fi in locul parintilor?
Deși nu îmi doresc să fiu părinte, probabil aș încerca să îmi educ copilul în așa fel încât să înțeleagă importanța muncii. Cum ai spus și tu, o recompensă l-ar face să învețe strict din motive materiale, ceea ce ar fi rău pe termen lung. Deoarece acesta e adevărul: dacă nu ești dispus să muncești și să înțelegi că efortul înseamnă mai mult decât niște recompense trecătoare, nu o să faci mare lucru în viață.
Recunosc, am și eu momente ciudate de lene și de "rebeliune" (când notele mi se par stupide, etc...), dar îmi revin atunci când realizez că nu voi ajunge nicăieri cu atitudinea asta. Scopul meu e să părăsesc România, nu să fiu obligata să rămân aici din cauza notelor 
Am deviat puțin de la subiect...Esența e că da, aș face tot posibilul să îi insuflu copilului meu ideea că muncește pentru el însuși, nu pentru a mă mulțumi pe mine.
Răspunde
Te gandesti si la vreo metoda prin care un copil total neinteresat de scoala ar putea fi convins sa invete?
Chiar de curând, două clase mai "problematice" de la mine din școală au fost duse în excursie la penitenciar, ca să vadă exact ce se întâmplă acolo, condițiile, regulile, și așa mai departe.
Știu că au stat de vorbă cu niște deținuți, care le-au povestit pe larg despre cum drogurile/infracțiunile le pot distruge viața. După o astfel de experiență, cred că foarte mulți elevi s-au trezit la realitate, iar proiectul și-a atins oarecum scopul. Zic oarecum fiindcă e clar că nu toți au înțeles intenția din spatele activității. Totuși, sunt convinsă că măcar o persoană a fost marcată de acea vizită, ceea ce este un pas foarte bun pentru o schimbare.
Cred că o abordare asemănătoare ar putea funcționa în situația noastră. Dacă iei un copil și îi arăți exemple concrete -- prin asta mă refer la oameni care, deși aveau toate posibilitățile, nu au vrut să își termine studiile și acum o duc rău -- probabil îl vei ajuta să înțeleagă importanța școlii. La urma urmei, oricât de imatur ar fi copilul, cred că s-ar gândi serios la ce vrea de la viață. Doar nimeni nu își dorește să trăiască de pe o zi pe alta!
Ideal ar fi să fie educat așa de mic, fiindcă de la o anumită vârstă este greu spre imposibil să i se mai schimbe atitudinea. Dar asta este responsabilitatea părinților sau a tutorelui!
Da, probabil ca si o experienta din asta mai "socanta" i-ar putea determina sa faca niste alegeri bune pe viitor, daca nu pe toti macar pe unii dintre ei. A fost o idee buna dar probabil unii parinti nu vor fi de acord cu asa ceva.
Da, ideea în sine a fost foarte bună. Elevii din acele clase sunt cunoscuți pentru lucruri grave, cum ar fi fumatul sau distrugerea de bunuri. Anul trecut, au umblat la scaunul de la catedră și au făcut-o pe fosta profesoară de tehnologică-- o femeie în vârstă și foarte sobră -- să cadă. Nu o aveam prea mult la suflet, dar nu mi se pare deloc normal. În special fiindcă școala nu a luat atitudine.
Poate le vine mintea la cap... Și legat de părinți, da, s-ar putea să existe unii sceptici. Totuși, cred că e o experiență foarte benefică să discuți cu un deținut, să înțelegi prin ce a trecut...
Ce se intampla in unele scoli este extrem de grav si cred ca scoala are o mare parte din vina, ar trebui sa gaseasca solutii pentru ca asa ceva sa nu se mai poata inatmapla. Adica traficul de droguri, violuri, profesori batuti si alte lucruri de genul asta ar trebui pedepsite foarte dur, chiar daca sunt comise de catre minori. Nu exista scuza pentru asa ceva.
Clar! Vârsta nu este o scuză, în special dacă persoana în cauză este în perioada adolescenței. Adică serios, un adolescent ar trebui să aibă discernământ și să fie conștient că toate acțiunile au consecințe!
Eu si la 12 - 13 ani stiam sa fac diferenta dintre bine si rau. Am facut si eu prostii, chiar foarte multe, dar eram perfect constient de ceea ce fac, nu le-am facut din nestiinta. Generatia mea nu era mai buna, mai cuminte decat generatiile actuale, inca din contra, eram mult mai rai, mai obraznici, dar aveam niste limite totusi.
Sincer, orice persoană trecută de 7 ani ar trebui să facă distincția dintre bine și rău. Acum, mulți rămân blocați în stadiul de grădiniță, dar asta e partea a doua!
Asa este, o singura data tin minte ca am facut o tampenie fara sa realizez ce fac, i-am spart capul unui copil cu o piatra, dar avea vreo 4 ani, atunci chiar nu mi-am dat seama ca il pot rani.
La patru ani nu aveai de unde să știi ce se poate întâmpla...la 12 ani, de exemplu, e altceva!
Am invatat repede si atunci, dupa ce a aflat mama ce am facut 
Da. Copii trebuie inca de mici sa invete faptul ca scoala este serviciul lor. Daca o fac bine, vor primi recompense( nu trebuie sa fie ceva prea mare) si daca nu, vor fi sanctionati. Pentru asta exista si bursele de merit
Înțeleg, dar nu credeți că ar fi mai benefic ca elevii să înțeleagă importanța educației? Adică să fie conștienți că nu învață pentru o anumită recompensă materială, ci pentru binele lor?
Nu. Majoritatea copiilor nu sunt interesati si nu, chiar daca le explicam importanta educatiei, tot nu vor fi interesati de scoala.
Trebuie sa fim sinceri cu faptul ca profesorii din aceste perioade, ori sunt prea exigenti, ori sunt foarte indiferenti. Plus din cauza retelelor de socializare pe care este promovata abandonarea studiilor, nu prea vei avea success. Din acest motiv, iti ramane doar varianta recompenselor.
Pe mine nu m-au recompensat nicio data dar nici nu m-au pedepsit daca nu invatam bine. M-au lasat in voia mea. Unii parinti cred ca astfel isi mitiveaza copilul sa invete mai bine. Dar asta nu depinde de note sau de timpul petrecut cu cartea in mana.
Nici chiar lasati in voia lor.
Copiii trebuie ajutati sa obtina note foarte bune, macar sa vada cum "se simte" o nota de 10!
Se simte minunat si in clasa I si la facultate! Si cate oportunitati sentimentale poate crea un 10!
(stiu, acum au calificative in clasa I. Mare pacat!)
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
