Cunosc sentimentul foarte bine. Si mie mi s-a intamplat ca, nervos fiind, sa lovesc pe cineva, iar apoi sa imi para foarte rau. Chiar daca respectivul era vinovat, chiar daca m-a injurat sau mi-a facut altceva, eu tot ma simteam groaznic. Ultimul asemenea episod s-a consumat prin clasa a 9-a cand, tot asa, am bruscat un coleg. Pe drumul spre casa m-am gandit si m-am gandit si am ajuns la concluzia ca eu nu sunt asa, nu sunt bataus, nu vreau sa ranesc oameni. Chiar si o palma poate rani, nu fizic cat sentimental. Dupa acest ultim act, m-am regasit si am devenit mult mai cerebral si mult mai calm. Prefer de multe ori sa las de la mine. Nu agreez gestul pe care l-ai facut, insa il inteleg. Te felicit, insa, pentru modul de a privi lucrurile si pentru faptul ca ai aratat compasiune fata de respectivul. Nu ai facut ceva iremediabil, nu ai omorat pe nimeni, deci, cale de impacare este. Poate nu chiar de maine. Incearca sa vezi cum evolueaza lucrurile in perioada urmatoare si cand consideri ca a venit momentul potrivit, fa pasul acesta si incearca sa te impaci cu respectivul coleg. Daca va accepta, totul va fi bine. Daca nu o va face, cel putin vei sti ca ai incercat si nu vei mai avea aceste mustrari de constiinta.
Slab mai esti. Ce sa spun, fraier de duzină... Ti se intampla ceva si ameninți că îl bati când îl prinzi. Pana mea pentru că ti s-a rupt tricoul si te-ai zgâriat puțin pe spate vai mare chestie. Chestia aiurea nu e ca i-ai dat ci felul si modul in care ai făcut-o. Si acum cică îl mai ai si pe conștiință . Îl luai deoparte si îl amenințai frumos nu ii dai un pumn in ochi si pe urmă fugi. Si stai ca nu înțeleg spui ca nu îți place bătaia si tot tu l-ai facut raton cu juma de normă. Dacă spui ca nu esti o fire barbară si ca semeni cu maică-ta nu procedai asa... Dar de unde stim noi, poate chiar ea te-a învățat.
Esti foarte prost si nu ma refer la creieru' tau, ma refer la felul cum gandesti!
Wowwowow da ce-i cu răspunzi asta asa deodată?! Si depinde ce înțelegi tu prin prost.
Da bravo mă, puteai și tu să îi dai mai finuț, ce naiba. Și e foarte bine ce vrei să faci. Du-te la el, împăcați-vă. Baftă.