Nu mai este mult timp pânǎ când clopoţelul va suna pentru ultima datǎ, anunţând finalultuturor momentelor petrecute în aceastǎ şcoalǎ. Privesc cu tristeţe acest moment, cu melancolie, dartotodatǎ cu bucuria cǎ am reuşit sǎ parcurgem primii paşi în aceastǎ lume. De-a lungul celor opt ani petrecuţi în aceastǎ şcoalǎ am reuşit sǎ învǎţ lucruri extrem de importante. Munca în echipǎ, prietenia, respectul... pe toate le-am învǎţat alǎturi de colegii, profesorii şi totodatǎ prietenii mei.Îmi amintesc cǎ la început, în clasa a cincea, eram atât de emoţionaţi şi-i priveam cu nelinişteşi nerǎbdare pe toţi profesorii care intrau pe uşa clasei noastre. În tot acest timp, pe mulţi dintre ei i-am considerat, nu numai o datǎ, rǎutǎcioşi, dar acum, la sfârşit, mi-am dat seama cu adevǎrat, cǎ nune doreau decât binele şi cǎ, de fapt, sunt nişte oameni minunaţi, de la care am avut ce învǎţa.Colectivul nostru nu a reuşit, din pǎcate, sǎ fie atât de unit pe cât mǎ aşteptam, aceasta fiinduna din amintirile mai puţin plǎcute pe care le am de aici. Cu toate acestea, mǎ bucur cǎ am putut sǎîi cunosc pe fiecare în parte şi cǎ mi-au arǎtat cum pot fi ei cu adevǎrat. Cu unii dintre colegi amlegat prietenii foarte strânse, din care am avut ce învǎţa şi care, cu siguranţǎ vor dura.Îmi pare foarte rǎu cǎ momentul în care ne vom spune la revedere este foarte aproape. Poate cǎ vomţine legǎtura, poate cǎ ne vom vizita foştii dascǎli, dar nimic nu va mai fi la fel. Unii dintre noi nevom întâlni însǎ şi la liceu, poate cǎ prin recreaţii ne vom aminti momente trǎite în gimnaziu. Orice sfârşit este un nou început!