Trec clasa a9a intr-un oras micut din Romania..Sunt un baiat timid, care nu se baga in vorba cu nimeni, nu e foarte vorbaret, etc.
Pana in clasa a8a am avut aceiasi colegi ca la gradinita, deci pe majoritatea ii cunosteam iar pe parcursul anilor am avut 2-3 colegi noi. Nu prea ies pe afara, nu prea vorbesc cu fete[de rusine], mi-e frica ca ma fac de ras..Si daca vreau sa devin tupeist sunt luat peste picior...Singura mea sansa ar fi sa vina lumea sa intre in discutie cu mine. Daca intra in discutie cu mine nu am nici o problema sunt foarte sociabil si putin mai deschis.Dar mi-e frica sa incep eu discutia..De fapt nici nu stiu cum sa o incep.
Voi ce parere aveti? Cum a fost la voi? Ce sfaturi imi dati? Cum sa incep discutia? Etc.Dau funda

Parca ma vad pe mine in clasa a 9-a Parca aveam scaunul ala lipit de fund. Eram intr-o stare de emotie maxima și transpiram continuu. Nu credeam că o să mai ies din starea asta. Tot asa, daca venea cineva sa discute cu mine participam la discutie, dar nu incepeam eu discutii. Îmi era frică să nu greșesc, să nu par penibil (desi imi era clar ca sunt deja ) si tot felul de complexe din astea pe care sincer sa fiu nici nu le mai tin minte toate, dar imi amintesc ca ma simteam coplesit si blocat in banca mea.

Pot sa-ti spun ca timiditatea asta se rezolva in timp, pentru ca te si maturizezi in anii astia, cel mai mult, dar trebuie sa faci si tu ceva in privinta asta. Gandeste-te ca nu are de ce îți fie frică, rusine. Trebuie sa fi mai realist, nu are rost să fi într-o stare continuă de tensiune. Până la urma pentru ce? Uitandu-ma la mine, observ că teama asta de a vorbi, de a ieși în evidență, de a nu greși, vine din convingerea ca nu trebuie sa ai o imagine proasta in fata celorlalti, că trebuie să poți să multumesti pe toata lumea. Si asa am ținut să cred si eu pana nu de mult. Dar lucrul ăsta e imposibil. Tot timpul vor fi unii nemulțumiți de tine. E și vorba aia, „gura lumii nu poți să o oprești" și atunci e clar că o să fie mereu și cârcotași. Ai să vezi că în jurul tau o sa fie tot felul de oameni, fiecare cu gândirea si felul lui de a fi. Câți oameni, atâtea personalități. Și tu trebuie să-ți formezi în minte că și tu ai imaginea ta, personalitatea ta, gândirea ta și nu ești mai prejos cu nimic față de ceilalți. De aia, nu ai de ce să te simți inferior. Poate nu crezi, dar analizandu-ma pe mine vad ca tocmai de acolo pleaca timiditatea, complexul de inferioritate. Simte-te liber să vorbești, să întreți o conversație, să-ți faci cunoștințe, prieteni. O sa se intample cu sigurantă, de mai multe ori, sa ai momente in care de la un lucru mic, neimportant (te incurci la ceva, devi penibil cand incerci sa vorbesti, sau tot felul de lucruri mărunte) o sa ai niște stari de ai sa simti ca vrei sa intri in pamant si sa nu mai stie nimeni nimic de tine, dar sa stii ca lucrurile astea fac parte din maturizarea ta, sunt cu totul normale și inevitabile. Sa nu te descurajezi cand patesti asa, din contra. Sa iti doresti si mai tare sa scapi de timiditatea asta si sa intelegi ca e foarte important lucrul asta. Pentru ca in viitor, daca nu o sa scapi de asta, o sa fie aiurea. Timpul trece si aproape ca nici nu-ti dai seama cum si ajungi major. Deci om mare deja Si atunci incep adevăratele încercări care e bine să ne prindă maturi. Altfel, a fi timid o sa fie o povară în viață, de-adreptul. Ne-a zis o profa ca ce traim noi acum e "un vis frumos". Unul din care o sa ne trezim cat de curand. De aia, stand asa si gandind, nu are rost sa te framanti continuu intr-o stare de agitatie ca timiditatea. Dar nici sa nu cazi in extrema cealalta, sa disperi ca trebuie sa scapi de lucrul ăsta, sa ajungi sa fi cu adevarat disperat. Lucrurile trebuie gandite calm si natural, trebuie să decurgă de la sine. Sa te gandesti ca nu o sa poti obtine lucrul asta dintr-o data. Nu ai cum. Și că timpul are și el rolul lui pentru că personalitatea si mentalitatea ni se schimbă continuu. De aia ai sa treci prin episoadele "ridicole" de care ziceam mai sus. Ele te urca "treapta cu treapta", asa ne maturizam noi. Peste ceva timp o sa ti se para ridicole astfel de intamplari si reactia ta la ele .

Pe lângă episoadele astea, ai să dai mai târziu și de episoade mai grele, când ai să vezi cât de mult se poate schimba un om si din bun "prieten" ajunge sa fie in stare de a te scuipa. Asta o să vezi mai încolo. Cum ziceam la inceput, chiar eu eram convins că trebuie sa le fac tuturor pe plac. Că nu trebuie să fiu în displacul cuiva, și așa am ajuns să fiu folosit de mulți. Când aveau nevoie de ajutor eram bun. În rest, ceau. Dar continuam sa ma dedic în continuare ca fiind prietenul persoanelor acelora. Vezi aici prostia? Nu are sens să faci așa, pentru că tu nu ești mai prejos de nimeni. Și persoanele astea mă făceau să-mi crească timiditatea, pentru ca voiam sa le intru în grații mereu. Și așa mă gândesc că e la toți. Îmi dădeam seama că îmi strivesc stima de sine și am avut mult de lucru cu mine ca sa accept asta. Și dupa ce am acceptat am ajuns la inca o concluzie din care reiese că nu trebuie să fi timid. Pentru cine, pentru astfel de oameni? În viața trebuie să fi drept și onest mereu. Dar cu astfel de oameni, mai mult decât un "salut" sau chiar o relatie mai rece, mai putin deschisă, nu mai concep. Le văd doar ca pe niște cunoștințe si atât. O sa fie si persoane sincere, foarte de treabă, care te văd ca prieten. Mai puține ce-i drept, dar care merita toate implicarea. Și nu are rost să te irosești pentru lepre.

A, si încă ceva. Dacă devi tupeist nu rezolvi nimic. Cel mai bine e sa fi undeva între, sa nu te crezi superior altora, dar nici sa nu te lasi calcat in picioare.

Ca ultimă idee, eu nu-s așa mare Sunt clasa a 11-a, vin a 12-a, dar am simțit să îți povestesc lucrurile astea.