Singurătate maximă.
Hello!
Am nevoie de o soluție...
Mi se întâmplă de mult timp, de câțiva ani dar am tot ignorat problema fiindcă am mai găsit distrageri.
Eu m-am cufundat foarte puternic în jocuri pe computer în copilărie. Apoi înspre generală sau liceu a intervenit foarte intens nevoia de comunicare cu oamenii (dar nu superficial ci comunicare de ore întregi... cât mai profundă, intimă)... probabil a intervenit așa fiindcă de fiecare dată când ieșeam undeva în mediul social și vedeam că sunt pe dinafară peste tot, abia apucam să îmi iau viața odată, nu mai suportam durerea.
De multe ori mi-am revenit și m-am simțit fericit abia când am luat o pernă în brațe, mi-am imaginat o fată, că mă ține strâns în brațe și îmi spune "Te apreciez și te iubesc din inimă!".
Deci nevoia sufocantă de jocuri a devenit nevoia sufocantă de comunicare.
Am tot ignorat și nu mi-a mai păsat cum mă simt o vreme apoi am apucat să mai discut cu câteva persoane, m-am simțit pentru prima dată ascultat, înțeles și am început să îmi pese din ce în ce mai mult de mine și de starea mea emoțională.
Am simțit de multe ori nevoia să spun celui cu care vorbeam, mai ales dacă era o fată, că mă simt singur, că am nevoie de ajutor însă nu puteam spune, fie din mândrie puternică, fie din rușine puternică, fie cele două combinate.
Circulă mereu întrebarea în mintea mea: Mă duc la o fată sau la un băiat (ca prietenie vorbesc, nu ca iubire - fată - ) și ce îi spun? Ce? Că mă simt foarte singur?
Din ce am citit și înțeles de pe net nu trebuie să mă întreb ce o să îi spun ci...o să se fabrice discuția între timp.
Ok... însă eu dacă "vin de acasă" cu nevoia imensă de comunicare "Bună! Ce faci? Ești bine? Eu mă simt cam rău. Îți pasă? Mă poți ajuta? Tu ești ok? Te pot ajuta? Să vorbim despre noi, atât cât putem" atunci nu mă prea (adică deloc) concentra să întrețin o discuție "normală" lejeră.
Înseamnă că eu nu am nevoie de prietenie normală cât să îmi hrănesc nevoia de comunicare care arde în mine ca focul.
Fiindcă dacă merg cu nevoia de comunicare doar, nu o să iasă bine, o să fiu evitat fiindcă vorbesc aiurea și toate astea deoarece în discuție se merge pe logică, celălalt cu care discuți și gândește discuția, nu știe că eu am doar nevoia să nu mai simt singurătatea.

Dacă am dreptate cu aceste concluzii... atunci trebuie să anunț omul "Vezi că am nevoie să vorbesc cu cineva, mă simt singur, să știi", ca să știe ce vreau eu.
Dar cu străinii cum fac? Pot, de îndată ce întâlnesc un student care nu mi-e deloc cunoscut, să îi zic că vreau să vorbesc cu cineva, că mă simt singur?

Ok, ascult muzică (care în cel mai bun caz sunt niște înregistrări ale vocii umane, pe care le pot asculta pe repeat... fiindcă nu va sta nimeni să îmi vorbească ore întregi precum mi-ar "vorbi" aceste înregistrări), ok, scriu ceva în notițe (fac asta rar, nu o fac din plăcere ci din pură necesitate), dar mai departe ce să fac? Să discut cu străini pe net? A mers o vreme. dar acum aș încerca să diminuez asta, ca să discut cu cei ce se află chiar fizic, în aceeași localitate.

Deci nu e nevoie la mine de ceva medicament. Nu satisface niciun medicament nevoia de comunicare.

Acum am ieșit de la a asculta Evanescence - Bring me back to life, fiindcă m-a ținut în starea de ok doar o perioadă și am început să scriu această notiță.

Dar până la urmă voi epuiza și ideile în scris. Nici soluția asta nu e foarte bună.

Am încercat să mă țin de orice ajutor care mi s-a oferit, viața mea PUTEA FI MULT MAI BUNĂ. Fac tot ce pot... faptul că cer ajutor, chiar continuu mi se pare un lucru mare.

Îmi zic în mintea mea... câți oameni nu s-au sinucis din situații similare... că nu au mai putut emoțional? Mulți dintre ei sunt judecați "ce cretini au putut fi" însă eu sunt de părere că au făcut CEA MAI BUNĂ DECIZIE DIN PUNCTUL LOR DE VEDERE LA ACEL MOMENT. Nu a fost chiar bună, dar a fost cea mai bună ca să scape de durere (fiindcă nu oricine e în stare să ceară ajutor, să spună clar că vrea să se sinucidă).
Fiindcă oamenii sunt diferiți, unul poate e indiferent și se îmbată porcește după ce a stat tăcut într-un grup care nu i-a plăcut dar altul în acea zi se sinucide fiindcă nu mai poate.

Îs și cazuri mai grave. Acum îmi vine în minte situația în care trebuie ca cineva să aibă grijă de părinți, ambii puși la pat, cât și școala sau lucrul, sau cei care au mai mult de un loc de muncă și sunt tot în crize de timp să se încadreze, fiindcă doar acel anumit număr de servicii îi poate susține la ce au pe cap.

Deci sunt conștient oarecum și de ei.

Și de aceea rog să se fie conștient și de situația mea... fiindcă unul în puf, să fim serioși, o ține în distracție (indiferent de gen) și e băiat sau fată de bani gata. În niciun caz nu are pb sociale și în niciun caz nu vrea așa de intens să se omoare.

Deci... ajutor!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook