| Rck a întrebat:

SPER SĂ CITIŢI.
Fostul meu iubit a dorit să ne împăcăm, dar azi am aflat că a pus pariu cu cineva pe mine ca să ne combinăm. Prietenii lui spun că pariul e adevărat, în schimb el neagă. De crezut cred că pariul e adevărat fiindcă sunt prea multe chestii de la care să-ţi dai seamă că aşa e. Ar trebui să-l iert sau să mai vorbesc cu el indiferent cât de mult susţine că nu e adevărat? Menţionez că suntem în aceeaşi clasa şi îmi e puţin cam greu să-l ocolesc fiindcă avem mulţi prieteni comuni. Aş vrea să-şi dea seama de greşeala făcută. Totuşi aş vrea să mă răzbun cumva pe el, dar nu ştiu cum. De prea multe dăţi şi-a "bătut joc" de mine, acum al vrea să vină rândul meu.

Răspuns Câştigător
| Lila10 a răspuns:

gânduri chinuitoare care se învârt în jurul răzbunării – oare chiar merită acest chin? Totuși, pare imposibil să controlăm aceste gânduri negative. Eliberarea de ele ne-ar aduce sentimentul că suntem liberi, că nu depindem de ceilalți. Cheia către eliberarea minții e întotdeauna la noi.

„Ochi pentru ochi…"
În primă fază ești tentată să răspunzi cu aceeași monedă. Poate să însemne să îl urmărești pe celălalt, să îi dorești răul, să îi vezi punctele sensibile, să faci apel la intrigi sau să țeși planuri de răzbunare, să dezvălui se­crete despre ea/el, să o/îl hăr­țu­iești. Nu e confortabilă o astfel de viață pentru tine în primul rând. Celuilalt s-ar putea să nu îi pese sau e posibil ca tot răul să se întoarcă precum un bumerang împotriva ta.
O vreme este firesc să te simți furioasă, tristă sau confuză. Dar dacă rămâi „lipită" de evenimente dureroase, de ostilitate și de resentimente, ele pot să se cuibărească în sufletul tău, să îți sufoce sentimentele pozitive și, astfel, să te simți înghițită de propriile gânduri de revan­șă sau de sentimentul nedrep­tății. Așa te trezești că ai uitat să mai trăiești.

Cum simți nevoia de revanșă
● observă resentimentul – te simți în stare de șoc, îți bate inima mai puternic. Eul tău a fost rănit foarte tare.
● când ego-ul este rănit, instinctele ies la atac. Chiar dacă, logic, știi că nu vei acționa în sensul răului autentic, tendința general umană este de a răspunde la fel, de a ataca, de a răni.
● apărarea – pentru a mă apăra, ins­tinctele mele construiesc un plan de apărare și de atac.

Efectele resentimentelor
Dacă nu poți să ierți, poți plăti prețul unor relații viitoare nereușite. Pentru că vei purta cu tine ostilitatea, iar aceasta se va proiecta asupra noului partener, noi­lor colegi, noilor relații cu prietenii. Gândul răzbunării poate deveni obsesiv, iar viața ta să ajungă atât de prinsă în capcana răului, încât să nu te mai poți bucura de prezent. Poți deveni deprimată, tris­tă, anxioasă. Poți ajunge să te porți tot timpul ca o victimă. E posibil să îți resimți viața ca fiind lipsită de semnificație și de scop. Poți pierde contactul cu ceilalți, alte relații, noi experiențe reușite, pentru că ești încărcată de sentimente negative.

Iertarea și beneficiile ei
Iertarea este decizia de a lăsa sentimentele rele și cele de răzbunare să plece. Ea poate veni cu timpul și îți va aduce liniș­tea.

Evenimentul care te-a rănit va face parte din viața ta mereu, dar iertarea poate să te ajute să te concentrezi și pe părțile pozitive ale vieții tale; te poate face să înțelegi mai bine, să empatizezi cu ceilalți și chiar să simți compasiune pentru cei care te-au rănit.

Iertarea nu înseamnă să ștergi cu buretele sau să negi responsabilitatea celuilalt pentru rănile produse; nu minimalizează sau justifică greșelile celuilalt. Dar poți ierta persoana fără să aduci circum­stanțe atenuante comportamentului său. Ier­ta­rea îți aduce o pace și o liniște care să te ajute să mergi mai departe.



SAu daca vrei razbunare :
1. Cel mai bun prieten al omului
Nimic nu dauneaza mai mult ego-ului unui mascul feroce decat flirtul cu prietenul lui cel mai bun. In 90% dintre cazuri e biletul spre o gelozie fara margini.

2. La donna e mobile
Adica femeia e schimbatoare. Nimic mai adevarat. Arata ca esti un adevarat cameleon si schimba-ti look-ul. O sa observi imediat ca isi schimba comportamentul si devine din ce in ce mai curios.

3. Doar o vorba sa-ti mai spun
Vorbeste despre alti tipi in timp ce iubitul/sotul tau incearca sa iti spuna ceva. Explica-i cat de buni sunt aceia, cat de bine isi fac treaba sau mai stiu eu ce.

4. "Do not disturb"
De fiecare data cand iubitul te suna, spune-i ca esti foarte ocupata. Cand ajungi acasa fa ceva, constant! Nu conteaza ce, ideea e sa pari teribil de ocupata si concentrata. O sa il vezi gravitand in jurul tau incercand sa iti obtina atentia.

5. Viata e frumoasa
Arata-le tuturor cat de fericita esti si cat de bine te simti in pielea ta. Cu siguranta cei din jur vor fi gelosi, iar iubitul tau va fi mai mult decat incantat sa iti impartaseasca fericirea.

6. Incredere si siguranta
Cu cat esti mai increzatoare in fortele tale, cu atat vor fi mai nesiguri barbatii din jurul tau. E bine de stiut, nu?

dar nu ar fi cazul sa le folosesti daca acesta e deja posesiv si gelos.

2 răspunsuri:
| SaVa13 a răspuns:

Nu te impaca din nou cu el pentru ca in final o sa fii dezamagita.

| MarianWLF a răspuns:

Normal ca a negat totul doar nu o sa recunoasca, dupa parerea mea nu mai merita nici macar sa te uiti la el.