Spuneti-mi ce parere aveti despre primul capitol al cartii pe care am inceput sa o scriu.

Capitolul 1

Stiam ca era gresit ceea ce facusem insa nu voiam sa ma intorc. Mama era probabil extreme de ingrijorata. Deja intarziasem o ora acasa. Trebuia sa ma fi intors deja de la bal dar adevarul era ca nici nu ma dusesem. Ma simteam foarte rau. Era foarte ametita si confuza. Nu voiam sa plec de acasa dar mama nu imi daduse nici o alternativa. Nu voiam sa se sperie sau sa creada ca mi se intamplase ceva rau asa ca m-am gandit sa sun. mi-am scos telefonul din geanta si am format numarul mamei.
- Alo! Jessie, tu esti?
- Da mama. Eu sunt.
- Unde esti? Eu si tatal tau te asteptam acasa. Cand te intorci?
- Nu ma mai intorc mama. I-am spus calma stiind ca va face o alta criza. Nu o invinuiam. Probabil ca doare sa aflii ca propria fiica nu se mai intoarce acasa.
- Ce vrei sa spui? A intrebat ea vizibil confuza.
- Nu mai vin acasa. M-am saturat de toate regulile voastre stupide, de scoala la care ma obligati as merg, de toate evenimentele la care imi spuneti sa ma duc chiar daca nu ma simt bine. Ai idee cat de rau ma simt in seara aceasta? Tu m-ai obilgat sa merg la bal cu toate ca stiai. Nici macar nu iti pasa de mine. Vrei doar popularitate. Ei bine, sa ti-o castigi singura pentru ca eu nu mai vin acasa pentru ca tu si tata sa ma folositi pe post de marioneta. M-am saturat sa va aud mereu certandu-va si m-am saturat sa imi spuneti tot timpul ca sunt o povara si ca nu fac nimic bine.
- Jessie, te rog nu face o prostie. Te rog vino acasa. Credeam ca ma minti pentru ca nu vrei sa mergi la bal dar abia acum imi dau seama cat de proasta am fost. Si nu e adevarat. Esti foarte fruimoasa si talentata. Imi pare rau ca ti-am spus ca nu esti buna de nimic. Nu era adevarat. Imi cer scuze pentru tot, a spus ea.
- Prea tarziu mama, prea tarziu. Am spus si am inchis.
Chiar daca suna ca si cum ii pare rau de plecarea mea dar eram sigura ca primul lucru la care s-a gandit cand a aflat ca nu mai vin acasa a fost parea celoralti. Ce vor crede vecinii, prietenii si familia? Ca nu sunt niste parinti buni? Chiar daca era adevarat nimeni nu stia asta. Toti credeau ca suntem o familie fericita si fara problem. Dar nu era asa. Cand eram acasa eram mereu intr-o stare de melancolie dar cand ieseam cu prietenii ma simteam extraordinar. Nu aveam prea multi prieteni insa ma bucuram de fiecare clipa petrecuta cu ei. Nu eram o familie foarte bogata insa ne descurcam bine cu banii. Parintii imi ofereau tot ce voiam insa nu isi dadeau seama ceea ce voiam eu de fapt: sa merg la o scoala normala si sa fim o familie fericita. Parintii ma inscrisesera la cel mai celebru liceu din oras si era foarte eleganta si sofisticata. Se organizau baluri aproape in fiecare luna si nivelul elevilor din acest liceu era foarte ridicat. Nu puteam spune ca nu ma descurcam. Chiar aveam note bune insa era greu sa imi mentin notele mari cand aveam atat de mult de invatat. Nu ma deranja sa invat mult. Intr-un fel chiar era placut deoarece, in feul acesta uitam de certurile parintilor mei.
Desi nu aveam nici cea mai mica idee unde o sa ma duc m-am dus la ocul de intalnire pe care il stabilisem cu Maria, o fata pe care o cunsocusem prin intermadiul unui site de socializare. Era in aceeasi situatie ca si mine si ne-am decis amandoua sa plecam de acasa. Stiam ca era o decizie proasta, in special pentru ca alesesem sa plec cu o necunsocuta. Desi vorbisem foarte mult cu Maria era tot o straina pentru mine. Cautasem pe internet ce as putea sa fac dupa plecarea de acasa si printre sfaturile care ziceau sa nu plec am primit o idee foarte buna: sa imi gasesc un job. Desi aveam 16 ani era greu sa imi gasesc unul dar problema cea mai mare era scoala. Trebuia sa renunt la scoala. Daca aveam sa ma intoc acolo parintii aveau sa ma gaseasca asa ca nu era o idee buna. Nici nu puteam sa ma inscriu la alta scoala deoarece aveam nevoie de parinti pentru asta. Ajunsesem la cinematograful unde trebuia sa ne intalnim si am vazut-o pe Maria asteptandu-ma. O recunosteam deoarece imi aratase cateva poza cu ea. Pielea ei avea avea culoaraea alba, un alb pur care i scote in evidenta ochii verzi de culoarea smaraldului si parul lung si negru care i se revarsa pe umeri. Era foarte fumoasa. Desi purtam o rochie albastra pana la genunchi si pantofi cu toc (era imbracata pentru bal chiar daca nu participasem la el) bulgii si tricoul ei cu imprimeu o faceau sa arate mult mai bine decat mine. Tinea in mana o geanta sport in care probabil se aflau lucrurile ei. Eu nu imi luasem bagaj de acasa dar aveam de gand sa ma strecor a doua zi cand mama si tata erau la serviciu. Era deja pregatit. Ma gandisem de mult sa fug dar niciodata nu avusesem curajul. Inainte sa plec la bal ma uitam la televizor si am vazut un reportaj despre un baiat care fusese luat de un asistent social si dus la un centru de plasament deorece parintii lui nu erau in stare sa aiba grija de el. Acesta fusese imboldul de care aveam nevoie ca sa am curajul sa plec. Si baiatul acela trebuia sa faca acelasi lucru. Auzisem de la o colega care statea la centru de plasament ca viata acolo nu era deloc placuta.
- Buna Jessie! A spus Maria zambind.
- Buna! I-am spus eu putin intimidata de frumusetea ei.
- In sfarsit ne cunoastem. Esti mult mai draguta in realitate.
- Si tu.
- Deci, stii unde vom merge? M-a intrebat.
- Nu prea m-am gandit la asta, i-am spus putin rusinata.
- Nu iti face griji. M-am gandit eu. Am o prietena care detine un hotel si putem sta cateva nopti acolo dar apoi va trebui sa ne gasim altceva.
- Este perfect. Trebuie sa adunam niste bani. Nu am prea multi la mine momentan deoarece nu am bagajul la mine dar am strans destul de multi.
- Banii nu sunt o problema. Parintii mei sunt foarte bogati asa ca am propriul meu card de credit.
- Sper ca nu crezi ca profit de tine pentru ca ai bani. Nici nu stiam ca ai atat de multi bani pana acum.
- Acesta este motivul pentru care nu ti-am spus. Voiam sa vad daca vrei sa vii cu mine pentru banii mei sau pentru ca ai nevoie de companie in calatoria ta.
O adiere rece m-a facut sa tremur asa ca Maria a sugerat sa ne indreptam spre hotel. Desi eram in toiul verii noaptea era destul de friguroasa asa ca am fost incantata cand in sfarsit am ajuns in camera de hotel. Am imprumutat niste haine de la Maria si am adormit imediat. Eram fericita ca ajunsesem pana aici si ca nu aveam sa sfarsesc la fel ca baiatul acela, intr-un centru de plasament. Stiam ca odata ce voi pleca de acasa va trebui sa traiesc ascunsa si mai stiam ca trebuia sa plec din orasul natal si sa incep o noua viata departe de aici.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook