Nu ai cautat la etimologia cuvantului?!
Europa
În mitologia Greciei antice, Europa a fost o prințesă feniciană pe care Zeus a răpit-o, după ce a luat forma unui taur de un alb strălucitor. A dus–o pe insula Creta, unde a dat naștere lui Minos, Rhadamanthus și Sarpedon. Pentru Homer, Europa (greacă Εὐρώπη, Eurṓpē) era numele reginei Cretei din mitologie, și nu, încă, o denumire geografică. Mai târziu, Europa făcea referire la zona central-nordică a Greciei, iar din jurul anului 500 î.Hr. termenul a fost extins pentru a face referire și la teritoriile din nord.
Numele grecesc „Europa" are o origine incertă. O ipoteză sugerează originea cuvântului de la cuvintele grecești întins (eur-) și ochi (op-, opt-), iar de aici Europē.
Marea Egee
Marea Egee este un braț al Mării Mediterane, aflat între peninsula grecească și Anatolia. Este legată de Marea Marmara și Marea Neagră prin strâmtorile Dardanele și Bosfor.
Au existat mai multe teorii privind proveniența numelui de Egee. Se presupune că numele ar putea veni de la vechiul oraș Aegae, sau de la Aegea numele unei regine amazoniene care a murit în mare, sau de la regele Egeu al Atenei, care s-a înecat în mare după ce a crezut că fiul său Tezeu a murit.
Numele grecesc al mării este Αἰγaῖον Πέλaγος (Aigaion Pelagos, greaca modernă: Αιγaίο Πέλaγος (Aigaio Pelagos). În limba turcă numele mării este Ege Denizi.
Sursa: wiki
Bafta!