La mine nu au funcționat nici-o dată, însă sunt alte metode prin care am reușit să am vise lucide, și chiar să am experiențe extracorporale.
Cea mai simplă metodă e să faci un reality check, o verificare a realității, chiar și când ești treaz, să te obișnuiești cu ideea. Ziua, când îți amintești, trebuie să te întrebi: oare eu acum visez? Sunt treaz oare? Ce mă face să cred că sunt treaz? Cum dovedesc eu că sunt de fapt treaz? Când îți va intra acest lucru în reflex, te vei trezi că îți vei pune aceleași întrebări în vis, și vei reuși să devi conștient de faptul că visezi.
De asemenea, ține un jurnal al viselor: Prima dată când te trezești dimineața, scrie tot ce reușești să îți amintești din visele de noaptea trecută. Cu timpul îți vei aminti din ce în ce mai multe detalii din visele tale. Poți încerca și să îți impui intenția de a te trezi, de a deveni lucid în timpul visului. Dacă te gândești la acest fapt chiar înainte de culcare, în fiecare seară, e suficient.