Sunt clasa a noua si simt ca ma port ca un copil de 10 ani, ma simt iritata de propria persoana dintr-un motiv prostesc.
Daca stau sa ma gandesc din copilarie am fost tratata ca un bibelou de portelan.Toata...? (mai mult)

Question

Sunt clasa a noua si simt ca ma port ca un copil de 10 ani, ma simt iritata de propria persoana dintr-un motiv prostesc.
Daca stau sa ma gandesc din copilarie am fost tratata ca un bibelou de portelan.Toata lumea trebuia sa stie daca mi-era bine, cum ma simteam, daca mai doream ceva, iar in cazul in care doream x lucru, se facea tot posibilul sa il obtin…motivul?"E copil, trebuie sa o intelegem."In generala pot spune ca o duceam bine, faceam parte "din spuma", desi mereu m-a calcat pe nervi ideea aceasta de a se constitui anumite "bisericute" cu cei "cool", "tocilari" s.a.m.d.Nu pot spune ca undeva acolo nu-mi placea, totusi, aveam atentie asupra mea din partea baietilor si a fetelor, era o senzatie placuta cu care ma obisnuisem de-alungul timpului si ideea ca mereu trebuia sa ating anumite asteptari din partea anumitor persoane, altfel apareau comentarii care desi nu-mi doream, ma influentau si in acelasi timp, ma afectau. Odata cu vacanta am simtit ca m-am schimbat, dar in acelasi timp am ramas la fel.Am incercat sa nu mai pun importanta intr-o doza atat de mare pe dorinta de a fi placuta de toti...pentru ca nu se putea, in plus de fiecare data cand "nu-mi iesea" ma simteam groaznic si ma inovateam.
Totusi m-am asteptat ca liceul sa fie cam la fel ca in generala, sau poate mai bine, un loc in care aveam sa gasesc prieteni care sa nu strambe din nas cand nu sunt perfecta din cap pana in picioare…o singura problema: o fosta colega( o fata comuna, neobservata in generala decat ca "tipa din banca x") a ajuns acum sa fie pupate de toata clasa( si nu numai) in "popo". Stiu ca se mai schimba roata, dar chiar ma oftic.Adica majoritatea tipilor (pana si cei mai "mari") se "benocleaza" la ea, iar eu nu stiu ce am.Ca doar nu e posibil sa ma fi uratit in vacanta, e penibil.Ca sa nu mai mentionez ca e si "scumpa mea" colega de banca, iar eu nu am ce face decat sa zambesc si s-o dau inainte.
Poate e vina mea ca intr-un fel acum nu o mai duc la fel de bine ca acum? Am trecut si prin divortul parintilor, tata s-a recasatorit, sotia avand doi copii de varsta mea…simt uneori impulsul de a spune "poate copii aia sunt mai buni ca mine" pentru ca mi-i ridica in slavi cum are ocazia, ca sa nu mai spun ca vreau nu vreau trebuie sa discut cu "madama"…mi-o baga pe fir una-doua.
Vreau sa ma calmez, sa nu ma mai complexez din toate motivele, ba chiar m-am gandit ca mi-ar prinde bine o sedinta la psiholog…poate-poate asa ma pot descarca si ma pot intelege mai bine.
Cei complexati, cum ati scapat de latura aceasta a voastra…si cum m-as putea remarca la liceu? Am incercat sa ma pun si pe invatat mult mai mult, numai-numai sa ma evidentiez si eu cumva…nu-mi place statutul de mediocra. Cei care ati fost la psiholog cu probleme asemanatoare v-au folosit sedintele la ceva?
PS:Dau funda, scuzati eventualele greseli de ortografie.

whiteshores · Accepted Answer

Bună seara Paraphrased,

Ești o fată inteligentă, asta reiese și din comentariul tău amplu dar consistent în idei. Ai remarcat bine că viața s-a schimbat, că perioada liceului nu mai este aceeași cu școala generală, că despărțirea părinților rănește deosebit de mult.

Vreau să mă asculți bine. Majoritatea persoanelor faimoase în liceu vor fi renumite doar în intervalul acelor ani apoi vor cădea în mediocritate, tocmai pentru că au pus accentul pe lucruri care nu durează, aspect fizic, renume, "coolness" și au stagnat emoțional și intelectual la acea vârstă. Tu fii în continuare fată deșteaptă. Nu  încerca să impresionezi prin faptul că înveți, ci învață pentru tine, încearcă să înțelegi lucrurile nu doar să le memorezi, caută-ți un domeniu în care te implici cu plăcere și continuă să te informezi și să te specializezi în acea direcție. Nu te compara cu ceilalți copii ai tatălui tău. nu îți face niciun bine și în plus nu rezultă nimic relevant din asta. Dezvoltă-te ca persoană, îndrăznește să ai principii și să trăiești după ele, ai curaj să susții ceea ce crezi și mai ales să ajungi să crezi în lucruri drepte și adevărate. Te susțin în acest demers și te încurajez să pășești înainte drept și cu încredere.

deeyutzza94 · Answer

Buna! In viata avem cateodata senzatia ca nimeni si nimic nu intelege, ca toata lumea e mai buna ca noi si ca nu facem nimic bine.Fiecare dintre noi ne am simtit canva asa.Nu cred ca e persoana in lumea asta care sa nu fi zis vreodata ''pur si simplu nu mai pot''.Si eu am momente, ca acum de ex, cand spun ca numai pot, dar trebui sa privim inainte.Nu cred ca trebuie sa te faci cu nimic remarcata la liceu dupa parerea mea.E mai sa te cunoasca lumea ca fata ''cuminte'' decat ca ''nebuna liceului''.Acum.ramen la alegerea ta ce vrei sa faci cu viata ta, daca vrei poti sa te duci la un pshiolog, poate el iti da mai multe sfaturi. Sper ca te am ajutat. Funda?:)