Sunt fata, am 15 ani si inca nu am avut primul sarut...stiu ca poate unii ati zice ca e devreme...dar uneori simt nevoia de a avea un iubit. Ce ma sfatuiti?

Pai... cel mai bine e sa-ti faci un iubit. Stiu ca te simti prost din cauza faptului ca nu ai avut primul sarut pana acum, e normal.Sa zicem ca e prea devreme? Dimpotriva, asta e varsta la care primul sarut poate fi cu adevarat special fiindca n-a trecut prea mult timp de cand ai inceput sa te simti cu adevarat indragostita, nu ca la 12-13 ani.OK, am 13 ani, dar stiu lucrurile astea fiindca am o sora de 18 ani si am invatat multe de la ea.

Poti sa incepi sa vorbesti / sa faci conversatie cu baietii, iesi pe afara in grupuri si cunoaste prieteni de ai prietenilor/prietenelor tale si o sa gasesti un baiat caruia o sa-i placa de tine si o sa ai si primul sarut, nu e nimic anormal, totul e ok si poti fi linistita, nimeni nu te judeca pentru nimic. excluzand pe cei care au ramas la o mentalitate inferioara.

Leaga o conversatie cu baietii! da-te la ei! uite poti sa vorbesti pe face book cu baieti!

Va veni si acel moment la timpul potrivit. Poate atunci cand te astepti mai putin.

Am mai vorbit cu baieti pe facebook dar cand venea momentul sa ne intalnim ba nu aveam eu timp, ba el nu putea...totul era virtual...Si nu vreau sa incep o relatie virtuala. Si mai e o problema....sunt si de la tara dar sunt familiarizata cu tot ce inseamna baieti si oras...fac liceul la 50km de casa, stau la camin....ar fi ok sa imi fac iubit din zona in care stau sau in cea in care merg la scoala?

Salut

Vezi aici cateva informatii care te-ar putea ajuta in acest sens: http://www.jw.org/......intalniri/

sau aici

http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/1102008091

Cele bune!

Este necesar sa ai rabdare, si grija, pentru ca sarutul aprinde multe lucruri...
O singură şansă există de a feri persoana vulnerabilă (femeia) de a fi folosită "temporar" pentru ceea ce are de oferit fizic, pentru a fi abandonată ulterior ca un obiect de "redusă folosinţă" intimă.

Iar acea şansă este IUBIREA – Iubirea de sine: ca ea să se iubească pe sine mai mult decât ar fi posibil să iubească un bărbat. Dacă nu o va face, soarta "obiectului de unică sau redusă folosinţă" o aşteaptă...

Dacă ea nu va avea milă de FERICIREA, de VIITORUL ei, de viitoarea ei FAMILIE, NIMENI altcineva nu o va face! Cu atât mai puţin cel care îi cere ca ea să renunţe la cel mai mare "atu" al ei, pentru ca el să-şi descarce nevoile fiziologice pe acel "atu".

Acel "atu", cel de care va depinde în cea mai mare parte viitorul familiei ei este:
ONOAREA ei, DEMNITATEA ei – adică "exclusivitatea intimă" de care soţul ei va avea ontologică nevoie, fiinţială pentru identitatea lui sufletul iubitei sale...