Intai cere-ti iertare de la ceilalti cu cine nu te-ai certat apoi ii rogi sa vorbeasca cu acel prieten cu care te-ai certat in numele tau sa ceara iertare ca ai fost beat si nu ai stiut ce facea-i etc Bafta!
M-am certat cu toti. Acela care era si el beat, ma gandesc ca nu prea stia nici el ce se intampla, din moment de a vomitat pe jos la alt om in casa. Nu consider necesar sa-mi cer iertare de la cel cu care m-am certat ca pe maidan, ci de la restul.
Da. Asta e viata.
Daca nu ai prieteni, asta e din vina ta, nu a mea ca ma cert cu ai mei. Exceptie facand cazurile de depresie (reala, nu doar in mintea ta). Nu m-ai ajutat cu absolut nimic.
Pai restul te vor ierta daca nu i-ai injurat si pe ei... iar daca i-ai injurat o sa le treaca daca sunteti prieteni adevarati!
Era beat. Lasă-l, împacă-te cu el. Poate ai fost și tu de vina dar și el. Putea să iasă afară, nu?
Cei care vreau sa ma ierte imi sunt prieteni. Adica, au fost mereu acolo pentru mine cand am avut nevoie. Altfel, nu mi-ar pasa de ei si n-ar fi prieten, si eu la randul meu, cu ei. I-am injurat si pe ei, cum am spus si in intrebare. Nu-mi amintesc, dar cei doi cu care am vorbit mi-au confirmat.
Nu as putea, cumva, grabi "procesul"?
Hmm...vad ca ai avut o seara de neuitat. Imi pare rau ca s-a intamplat asta. Pai fii atent ce as face eu. Sun fata, nu ma intelege gresit. Nu beau si nu am atatia prieteni cum ai tu. Dar ceea ce s-a intamplat acolo nu a fost ceva ce ar putea pune capat unor prietenii. Din ce am inteles eu, ai fost la baie, unul a baut ca spartul si a vrut sa vomite. Acum ca n-a putut intra, este alta poveste. Chiar daca inchideai usa pe interior, era dreptul tau. Sau mai bine zis, intimitate. Oricum astfel de lucruri se intampla. Cati ani au? 7? Ar trebui sa gandeasca rational si sa nu mai puna atata suparare in toata treaba.
Tu trebuie doar sa ceri scuze celor care nu aveau nicio vine, pentru ca i-ai injurat. Aluia cu care te-ai certat, poti sa ii ceri iertare de partea ta, pentru ca si el ar trebui sa faca acelasi lucru. Daca si dupa ce ti-ai cerut iertare te ignora si stau de partea celuilalt, atunci nu mai ai ce discuta cu ei. Mai mult de atat nu poti face nimic. Poate daca le dai un bmw de fiecare, le trece No panik. Viata merge inainte, nu trebuie sa te impiedici de o voma. )
Sper ca te-am ajutat. Bafta!
Era, eram si eu, dar asta nu scuza actiunile noastre. Vreau sa ma impac cu restul, nu neaparat cu el. Normal ca am fost si eu de vina, eu am pornit scandalul. De aceea ma simt si mai prost.
N-am nici eu asa de multi prieteni pe cat pare. Am vreo 4 pe care ii pot numi intr-adevar prieteni. Restul sunt amici / cunostinte. Ai inteles bine, dar eram si eu beat si, cel mai probabil, de aceea am si facut acea scena. Mersi de sfat.
Din răspunsul meu aiurea, ar fi trebuit să înțelegi că v-ați certat aiurea.
Sunt de acord cu asta, dar tu nu m-ai ajutat cu nimic sa rezolv problema. Daca o reparam cerandu-mi scuze, era reparata de mult.