| Andres2013 a întrebat:

Tot mergând el, nu putu să ție până să nu guste dintr-o rodie și scoase cuțitașul de tăie încă una; deodată, iese și dintr-însa o fată ca o zână, și moare ca și cea dintâi, fiindcă n-avu apă să-i dea.
Mâhnit de ciudata întâmplare, mergea către împărăția tatălui său cu rodia care îi mai rămăsese, și se uita la dânsa ca la un cireș copt; și merse până ajunse la o câmpie frumoasă pe unde începu a cunoaște urme de oameni. Aici îi mai veni inima la loc, și se puse jos să se odihnească nițel. Gândul lui nu se lua de la rodii și de la fetele cele frumoase ce muriseră; și tot gândindu-se se aprinse în el dorința de a gusta din rodia pe care o mai avea, încât nemaiputându-se ține, otărî să o taie și pe aceasta, dară temându-se să nu i se întâmple ca și cu celelalte, căută o fântână, luă apă în căciulă, și acolo, la umbra unui copaci mare, tăie și rodia care îi mai rămăsese, când ce să vezi? unde ieși o fată ca soarele de frumoasă, și cu părul de aur.
– Apă! apă! strigă ea.
Și el îi dete de bău și o stropi cu apă, și așa scăpă fata cu viață.
Fiul împăratului îi da târcoale, și se tot minuna de frumusețea și de gingășia ei. Apoi o luă de mână și îi zise:
– Soție să-mi fii și ea priimi.

1.Selecteaza din text doua structuri care contribuie la realizarea unui portret literar.
2.Transcrie, din textul dat, trei elemente s[pecifice basmului.
3. Explica in maxium 5 randuri semnificatia enunuului : incat nemaiputandu-se tine, otari sa o taie si pe aceasta.
Help funda!