URGENT!
ziceti-mi si mie o poezie despre munti sau dati-mi un link cu o poezi va rog mult. FUNDA!
ziceti-mi si mie o poezie despre munti sau dati-mi un link cu o poezi va rog mult. FUNDA!
Ordonare:
Cronologică
Prin munţi
vom merge la vară
să ne-aruncăm în tăcerile munţilor,
în albastrul lunecos al timpului molcomit
la fiecare amiază tu mă vei dospi, fierbinte de soare,
printre căpiţe de fân
la ceas de amurg
eu mă voi prelinge, ingenuu,
în toate liniştile tale
dimineţile vom lua la întrebări
toate pădurile
în cuvinte de verde, de ferigi şi de umbre
vom culege flori de trei ori pe zi
pe care ni le vom înfige în inimă
cu rădăcini cu tot
tu mie, eu ţie, pe rând
din când în când, alb şi aiurea,
ne vom alerga de la un capăt
la altul al viselor
tolăniţi pe şoldurile uitării,
ne vom spune cuvinte fără rost
agale arare moale visare
jumătate de cer îl vom lua la pachet
ştii câtă foame ne e
când stăm zidiţi în oraş
vom merge la vară în munţi
să ne-aruncăm din azi în mâine-n mereu.
SAU
În munţi
Voi, munţilor mândri, moşnegi cununaţi
Cu stelele bolţii albastre,
În leagănul vostru de codri şi stânci
Dorm toate poveştile noastre.
Alături de şoimii cu ochii aprinşi,
Din tainica voastră dumbravă,
Se-nalţă-ndrăzneţe-n lumina din cer
Şi visele noastre de slavă.
În voi îşi deşteaptă plânsorile ei
Frumoasa mea ţară săracă,
Cu braţe lipsite de-al luptei fior
Şi buze ursite să tacă.
La voi vine jalea-i când vifor păgân
Purcede strigarea să-i frângă,
În cântec o schimbă pădurea de brazi
Şi-n lume-o trimite să plângă.
La voi mă îndrumă-n cărările ei
Şi biata mea soartă pribeagă,
Pădurea cea veşnic lipsită de somn
Mi-e sfântă şi-atâta de dragă.
Cântarea măiastră din codrii cărunţi
Dă strunelor mele povaţă,
Şi-o mândră poveste strivită de vremi
Truditul meu suflet învaţă.
Din culmea pleşuvă cu creştetul alb
Privirile-mi zboară departe,
Şi-n mintea supusă tresare aprins
Fiorul măririlor moarte.
Un vaier amarnic se zbate-n amurg
Şi stăruie-n zvonuri de ape,
Al munţilor vaier mă zbuciumă-n piept
Şi-mi tremură plânsu-n pleoape.
O vitregă soartă, cu patima ei,
Pe-ntinsele culmi şi poiene,
În vremuri pitice, iubirii de fraţi
Ziditu-i-a graniţi viclene...
A pus miezuine şi stavil-a pus,
Rupându-vă creştetu-n două,
Când Domnul, stăpân pe pământ şi pe cer,
Pe voi v-a dat, munţilor, nouă!
Vă arde ruşinea din creştet, ades'
Voi aspră porniţi vijelie -
Şi sufletu-mi lacom vă soarbe atunci
Năprasnica voastră mânie!
Din urletul vostru sub cerul aprins,
Din ploaia de trăsnete grele
S-a naşte odată, plutind peste vremi,
Cântarea cântărilor mele!
SAU
Muntii
Posomorita lor inlantuire
Nu e decit un spasm incremenit -;
Suprema incordare de granit,
Ramasa dintr-o alta intocmire.
Demult, cind dorul lor nebiruit
Ii logodi cu vasta stralucire,
Un brat semet au repezit spre fire…
Dar gheata inaltimii l-a-mpietrit.
Si-n vremea ce c-un gest de renuntare
Atitea stinci expira-n vijelie,
Suvoiul apei neincapatoare,
- Serpuitoare forma vesnic vie -;
Prin necuprinsa zarilor cimpie
Se-ndreapta catre mari odihnitoare…
SAU
Privind la munti
Privind la munti, privind in jur
Eu vad iubirea Domnului
Si inima eu mi-o deschid sa-L laud pe Domnul Cerului
Vreau sa treiesc in adevar
Sa fiu mereu multumitor
Zambind sa le spun tuturor de-a Ta iubire
Ref:
Vesnic iti voi canta iubirea
Vesnic iti voi canta iubirea
Vesnic iti voi canta iubirea
Vesnic iti voi canta iubirea
SUCCES!
imi dai funda? plizzz
Răspunde
Voi, munţilor mândri, moşnegi cununaţi
Cu stelele bolţii albastre,
În leagănul vostru de codri şi stânci
Dorm toate poveştile noastre.
Alături de şoimii cu ochii aprinşi,
Din tainica voastră dumbravă,
Se-nalţă-ndrăzneţe-n lumina din cer
Şi visele noastre de slavă.
În voi îşi deşteaptă plânsorile ei
Frumoasa mea ţară săracă,
Cu braţe lipsite de-al luptei fior
Şi buze ursite să tacă.
La voi vine jalea-i când vifor păgân
Purcede strigarea să-i frângă,
În cântec o schimbă pădurea de brazi
Şi-n lume-o trimite să plângă.
La voi mă îndrumă-n cărările ei
Şi biata mea soartă pribeagă,
Pădurea cea veşnic lipsită de somn
Mi-e sfântă şi-atâta de dragă.
Cântarea măiastră din codrii cărunţi
Dă strunelor mele povaţă,
Şi-o mândră poveste strivită de vremi
Truditul meu suflet învaţă.
Din culmea pleşuvă cu creştetul alb
Privirile-mi zboară departe,
Şi-n mintea supusă tresare aprins
Fiorul măririlor moarte.
Un vaier amarnic se zbate-n amurg
Şi stăruie-n zvonuri de ape,
Al munţilor vaier mă zbuciumă-n piept
Şi-mi tremură plânsu-n pleoape.
O vitregă soartă, cu patima ei,
Pe-ntinsele culmi şi poiene,
În vremuri pitice, iubirii de fraţi
Ziditu-i-a graniţi viclene...
A pus miezuine şi stavil-a pus,
Rupându-vă creştetu-n două,
Când Domnul, stăpân pe pământ şi pe cer,
Pe voi v-a dat, munţilor, nouă!
Vă arde ruşinea din creştet, ades'
Voi aspră porniţi vijelie -
Şi sufletu-mi lacom vă soarbe atunci
Năprasnica voastră mânie!
Din urletul vostru sub cerul aprins,
Din ploaia de trăsnete grele
S-a naşte odată, plutind peste vremi,
Cântarea cântărilor mele!
(in munti-Octavian Goga)
Http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/b/lucian-blaga-8zudtuu/
Octavian Goga - In munti
Voi, muntilor mândri, mosnegi cununati
Cu stelele boltii albastre,
În leaganul vostru de codri si stânci
Dorm toate povestile noastre.
Alaturi de soimii cu ochii aprinsi,
Din tainica voastra dumbrava,
Se-nalta-ndraznete-n lumina din cer
Si visele noastre de slava.
În voi îsi desteapta plânsorile ei
Frumoasa mea tara saraca,
Cu brate lipsite de-al luptei fior
Si buze ursite sa taca.
La voi vine jalea-i când vifor pagân
Purcede strigarea sa-i frânga,
În cântec o schimba padurea de brazi
Si-n lume-o trimite sa plânga.
La voi ma îndruma-n cararile ei
Si biata mea soarta pribeaga,
Padurea cea vesnic lipsita de somn
Mi-e sfânta si-atâta de draga.
Cântarea maiastra din codrii carunti
Da strunelor mele povata,
Si-o mândra poveste strivita de vremi
Truditul meu suflet învata.
Din culmea plesuva cu crestetul alb
Privirile-mi zboara departe,
Si-n mintea supusa tresare aprins
Fiorul maririlor moarte.
Un vaier amarnic se zbate-n amurg
Si staruie-n zvonuri de ape,
Al muntilor vaier ma zbuciuma-n piept
Si-mi tremura plânsu-n pleoape.
O vitrega soarta, cu patima ei,
Pe-ntinsele culmi si poiene,
În vremuri pitice, iubirii de frati
Ziditu-i-a graniti viclene...
A pus miezuine si stavil-a pus,
Rupându-va crestetu-n doua,
Când Domnul, stapân pe pamânt si pe cer,
Pe voi v-a dat, muntilor, noua!
Va arde rusinea din crestet, ades'
Voi aspra porniti vijelie -
Si sufletu-mi lacom va soarbe atunci
Naprasnica voastra mânie!
Din urletul vostru sub cerul aprins,
Din ploaia de trasnete grele
S-a naste odata, plutind peste vremi,
Cântarea cântarilor mele!
fundaaaaaaaaaaaaa?///////
-
anonim_4396 întreabă:
1 răspuns
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
