Teoria celor doua popoare romanice s-a conturat tot din motive politice, ca si teoria imigrationista, încercându-se sa se justifice ca locuitorii Basarabiei, moldovenii, reprezinta, dupa români, cel de-al doilea popor romanic de la nordul Dunarii, rezultând din getii (care nu ar fi fost înruditi cu dacii), slavizati si apoi "românizati". S-ar fi format astfel, poporul voloh din care ar fi evoluat poporul moldovenesc cu limba romanica, dar cu multe obiceiuri diferite de poporul român. Se încerca astfel, justificarea etno-lingvistica a drepturilor "istorice" ale Rusiei si, mai apoi, ale URSS asupra teritoriului dintre Prut si Nistru, având, din nefericire, prelungiri pâna astazi, în cadrul ideologiei si actiunii unor cercuri politice si chiar stiintifice din Republica Moldova. Ca reprezentanti ai acestei teorii pot fi mentionati: Iacob Bromberg, care sustinea ca Basarabia a fost leaganul istoric al lumii slave, Ivan Nartsov, A. M. Lazarev, autorul lucrarii Moldavskaja Sovetskaja Gosudarstvenost i Bessarabskji vopros (Organizarea statului sovietic moldovenesc si problema basarabeana), Ed. Cartea Moldoveneasca, Chisinau, 1974, 910 p, în care justifica "istoric" existenta celor doua popoare si state romanice, fiind dur criticati istoricii români care "falsificau istoria". Desi elogiata de factorii politici din RSSMoldoveneaca (Piotr Lucinski), aceasta lucrare a fost combatura de P. Moldovan, A. M. Lazarev – un falsificator al istoriei, Milano, 1976 (în limbile franceza si engleza), si Alexandru Grega, stiinta si polemica. Istorici rusi falsificatori ai istoriei, în Buletinul Bibliotecii Române, Freiburg, 1976. Oarecum legata de aceasta teorie este si teoria Bucovina vechi pamânt slav, sustinatorii acesteia A. Jukovski, B. A. Timošciuk, I. P. Rusanova, L. P. Mihailina s. a. considerând, tot din ratiuni politice, ca partea de nord a Bucovinei constituie patria primitiva a lumii slave.
Sper ca ti-am fost de folos
Oniisu întreabă: