Buna sa stii ca si eu am simtit acelasi lucru candva, mama mea a plecat in Italia atunci cand avea 7 ani.Viata cu bunici a fost foarte frumoasa pana cand am avut prima mea relatie, parca in acel moment, atunci cand aveam cea mai mare nevoie ei nu ma ascultau, sau marog incercam ca sa vorbesc cu ei, dar nu ma intelegeau, simtiam nevoia de a vorbi dar nu aveam cu cine, acum sunt in Italia si imi este fb aicia, in fine cred ca team plitisit cu toate astea.Raspunsul meu este ca nu ar trebui ca sa ii lasi ca sa se comporte asa cu tine, daca as fi in locul tau, i-as zice acelui baiat ca sa nu mai incerce pentru ca nu are rost, stiu ca tu nu vrei ca sa-l ranesti, dar daca te iubeste cu adevarat va intelege, e mai bine ca sa apropria demnitate, stiu ca sfatul pe care ti l-am dat eu nu e foarte usor ca sa-l aplici, dar macar fa-ti curaj. Sper ca ti-am fost de ajutor. Team pupat.:*
Am si eu o prietena care are mama plecata in Spania de mult timp. Ii lipseste destul de mult, chiar daca afiseaza o masca de indiferenta cand e vorba despre subiectul asta delicat.Cu timpul, prezenta mamei devine din ce in ce mai necesara iar absenta ei doare.Eu o inteleg deplin.Si pe tine te inteleg ca nu ai cu cine vorbi. E bine ca ai ales sa ne spui noua, si nu la vreun binevoitor care facea telefonul fara fir cu povestea ta
Cred ca ar fi bine sa incerci sa te apropi de el, dar atentie:fi constienta ca nu poate fi vorba despre o relatie de lung timp pentru ca daca am inteles bine el este la facultate si nu cred ca ai mai mult de 16 ani
Pana la urma nu ai nimic de pierdut.Mai degraba de castigat niste amintiri frumoase
Hei daca vrei sa vorbesti cu cineva, trimite-mi un msj si iti dau id meu. Mi-ar face placere sa te ajut. Poate devenim chiar prietene.:X
misauratcuviata întreabă: