Eu merg în viață pe deviza să nu regret nimic. Te sfătuiesc să faci la fel. S-a stricat prietenia, dar, măcar, acum știi una și bună: tipa nu te place. Decât să te îngrijorezi pe urmă că ai sentimente nemărturisite sau că, dacă te-ar fi plăcut și ea, nu și-ar fi dat seama, mai bine așa.
Părerea mea e că e cam masochist din partea ta să reiei legătura cu ea. Mai bine rămâi la decizia anterioară. În primul rând, aici vorbim de sentimente nereciproce. În plus, cel mai probabil își va face un iubit și îți va vorbi despre el, cum o să te simți?
Îți faci rău singur știind că mai mult de atât nu se poate, ești ca un copil care nu are voie să mănânce o prăjitură, dar i se permite să o privească și atât.
De asemenea, consider că nu ai procedat atât de greșit, ci că ea a reacționat imatur, neștiind să facă diferența între simpatie și obsesie. Obsedat este cineva care insistă foarte mult, care te spionează, care se chinuie să afle orice informație posibilă despre tine, care se gândește toată ziua numai la cel/cea de care este îndrăgostit/ă, ale cărei activități obișnuite sunt greu de pus în aplicare din cauza gândurilor repetitive pentru cealaltă persoană. Tu doar ai spus că o placi. Atât. A reacționat ca o copiliță, dacă vrei părerea mea sinceră.
Și totuși, dacă vrei cu tot dinadinsul să reiei legătura cu ea, caut-o pe internet, întreab-o ce mai face întâi și explică-i situația și anume că te-ai obișnuit cu situația, că vrei să rămâneți prieteni și că nu vei încerca niciodată să te dai la ea de acum încolo.