Cunosc acel sentiment sumbru de inutilitate. Să simți că nu îți găsești locul, sau că nimănui nu-i pasă de tine, este un sentiment puternic. Te face să te interiorizezi, să te afunzi în singurătate.
M-am simțit precum o persoană invizibilă căutată doar când cineva are nevoie de ceva, am fost judecată și s-au făcut glume proaste asupra mea. De la un timp te obișnuiești, știi? Și pur simplu începi să te urăști pentru că te obișnuiești cu așa ceva. Nu merită, nu merită deloc.
Ai senzația că nici familia nu este de partea ta, ai senzația că orice ai face vei greși. Știu, cunosc acest sentiment.
Ai încercat, dar te-ai gândit că nu ai încercat suficient? Poți mai mult, iar tu știi asta. Nu te subaprecia!
Ai încredere în tine și încerca să faci tot ce consideri tu că este bine. Ascultă și sfaturile părinților, fii comunicativ, deschis și mereu atent la orice.
Nu-i lăsa pe ceilalți să te jignească, rămâi indiferent la așa ceva.
Mai tot timpul ma simt asa.
Dar eu, spre deosebire de tine sau de altii, m-am obisnuit cu situatia.
In orice caz ai doua optiuni, ori stai si accepti ca ai o problema, ori incerci sa-ti depasesti conditia.
Fa-ti un prieten, adica un prieten nu un asa zis prieten.
Ignorai pe cei care te batjocuresc.
Familia poate are dreptate, poate iti vrea binele, peste 10-20 de ani, ceti va da sa mananci tie sau copiilor tai?
Calculatorul sau un serviciu bine platit.
Viitorul tu til cladesti, nul fa praf de la prima caramida
Bafta.
elena2312131 întreabă: