Viata mea e distrusa...Am 15 ani,sunt grasa si am o viata foarte proasta,de avut am totul,material. Tatal meu e de vina,a stiut numai sa ma critice,ori nu fac eu nimic bine ori el crede ca nu fac totul bine.M-a facut nehotarata, mereu cand ma uitam la haine ai alegeam ceva(si acum) zicea,,ce e cu japita asta,nu vezi ce urata e,,, la fel facea si cu prietenii, cand eram mai mica si veneam de la joaca cu prietena mea, mereu tinea mortis sa zica de ea ca e urata, grasa, proasta.La el toata lumea e proasta si urata, daca crede ca ma face sa ma simt mai bine cu vorbele astea se insala amarnic.Imi taie aripile, cand a fost plecat o saptamana in alta tara m-am simtit libera si foarte bine, imi revenise cheful de viata, eram foarte fericita, mama statea mai mult cu mine caci cand e el acasa sta numai cu el cand are timp liber, la mine in camera nici nu da.

Oricum eu m-am inchis in mine, din clasa a v a am inceput sa nu mai ies afara, iar de 3 ani chiar nu mai ies nici macar 5 minute,cu prietenii nici macar.Mi-e frica sa-mi fac prieteni si daca cineva se apropie de mine il resping pentru ca mi-e frica sa nu ma creada plistisitoare.

Am inceput sa caut iubire si atentie oamenilor,cand un baiat imi da atentie ma,, indragostesc,, de el.

De la toate astea am imceput sa bag cantitati industriale si nu glumesc, mananc tot frigiderul la propriu, parintii nu prea mai cumpara de mancare pentru toata saptamana pentru ca o mananc eu, mancarea imi da satisfactie, iubire, afectiune, tot ce imi doresc, dar mai apoi regret si astept sa vina maine sa-mi revin, au trecut 3 ani de la acel maine.In fiecare zi am aceeasi rutina, trezit, stat pe telefon, mancat, pasi abia fac 500, sunt o lenesa.In clasa 7 (la inceputul ei am suferit mult din cauza unor baieti care faceau misto de mine IN FIECARE ZI, increderea mea in mine era aproape de 0, insa mai aveam putina), la sfarsitul ei am avut o perioada extraordinara, ajunsesem la 61 kg, tot ce imi dorisem... apoi a aparut al doilea val care m-a distrus complet, increderea in mine a ajuns la zero, nimic nu a mai ramas. Dupa toate astea mancarea a devenit iubitul, confidenta, familia mea, de la 61kg am ajund la 85, viata mea a fost distrusa si inca este, se agraveaza din ce in ce mai mult. Nici nu mai simt tristetea pentru ca a devenit starea mea principala, in fata prietenilor rad mereu, sunt vesela, in mine e jale.In prezent sunt a x a si nu pot face nimic, nu am avut nicio reusita,NIMIC.M-am gandit sa-mi pun capat zilelor,dar nici de asta nu sunt in stare.

N-am cum sa zic toate astea asa ca spun unor necunoscuti,cunoscutilor nu indraznesc.

Mai am multe probleme si complexe,o sa mai vina,, intrebari" d-astea.

N-am nicio intrebare, va puteti spune punctul de vedere, un sfat chiar as avea nevoie. Poate mai pot schimba ceva

Este normal sa ai complexe si sa ti pui intrebari la propria persoana, sa pui la indoiala anumite lucrui pentru ca asta e un prim pas in care esti constient ca trebuie schimbat ceva. Legat de tatal tau, pot spune ca si eu am o relatie mai ciudatica cu el si am pati de foarte multe ori sa ma intristeze, sa nu ma inteleg cu el, sa mi dea "viata peste cap". Am ajuns la concluzia ca nu prea ai cum sa le schimbi mentalitatea chiar daca port o discutie civilzata sau miloasa in care sa ma exprim cu totul (in speranta ca si da seama si intelege). S a intamplat sa si puna si el semne de intrebare cand ma vedea in pragul disperarii, dar ce am invatat dupa asta este ca cel mai bine zi ca el, si fa ca tine. Este o premisa destul de incurajatoare. In rest, ca sa nu mai fie o relatie atat de tensioanata trebuie sa i castigi increderea, mai exact sa "impaci si capra si varza", pentru ca cam asta e tot ceea ce poti sa faci pana scapi de liceu si ajungi la facultate.
In legatura cu pofta si iubirea pentru mancare din cauza problemelor, se poate remedia cu ambitie bineinteles. Poate suna absurd de la un strain si cred ca tot ai auzit asta. Dar, cred ca te ajuta gandindu te la avantajele pe care le aveai in perioada buna de 61kg si ca poti ajunge la ce kg iti doresti prin alimentatie, sport si o gandire "sanatoasa". Nu ti mai face probleme! Nu este timp de ganduri negative. Fiind clasa a10-a consider ca te avantajeaza pentru a ti face licruri bune tie. Eu sunt clasa a12-a, imi place miscarea si cu toate astea nu am cum sa fac ceva pentru ca am ales sa invat pentru bac, scoala de soferi etc. Mi a parut foarte rau cand am realizat ca nu am profitat de asta in clasele anterioare cand teoretic aveam mai mult timp.
Ai putea sa incerci sa te uiti la serialul Insatiable daca nu l-ai vazut inca. Povestea bazandu se chiar pe aceasta tema. Mi s-a parut interesan, si chiar ar putea sa te motiveze. Daca l ai vazut deja, ti as sugera sa te gandesti la evolutia personajului principal si la rezultatul final si apoi sa te gandesti ce-ti doresti cu adevarat.
Am vazut ca ai spus ca nu ai nicio reusita. Fiecare "reusita" apare dupa o actiune. Trebuie sa existe in lumea asta ceva ce te pasioneaza in care sa ti aduca satisfactie tie si celor din jur. Daca inca nu sti, fara cautare nu o sa ti "intinda nimeni pe tava" ceea ce ar trebui sa faci. Asta este scopul nistru in viata, sa ne identificam si sa evoluam. Eu cred ca in orele in care doar mananci, telefon si somn, in alea multe ore de telefon vezi o gramada de lucruri pe internet. Inspira te si de acolo, experimenteaza, documenteaza te, incearca mereu sa creezi o variant mai buna a ta! Sa ti pui capat zilelor, este un act pentru persoanele ce se dau batute usor. Este putin dramatic, pentru ca mai intai poti incerca sa decurgi la ce ti am sugerat mai sus. Macar sa ti gasesti "rostul" ca de murit, oricum o sa murim toti ) Important este ca macar am incercat ai am demonstrat. Mereu priveste partea plina a paharului, ca doar ala e alcool ) Mai detensionez atmosfera cu glume de boomer
Sper ca te-am ajutat si ca probabil o sa iei in considerare ceea ce ti am spus, daca nu...o sa privesc si eu partea plina a paharului ) O zi faina iti doresc!?