Voi credeti ca va cunoasteti pe voi insiva? Adica, nu au fost momente in viata in care nu te-ai simtit tu insuti si in care nu te credeai capabil de anumite lucruri, fiind sigur ca tu nu ai reactiona altfel decat ceilalti asteapta? Sau ai facut veodata un lucru pentru ca toti ceilalti se asteptau sa-l faci, iar tu fiind nevoit, te-ai supus lor? Sunt oameni sau momente in viata care te pot schimba...si, desi cu ardoare nu vrei sa te schimbi, o faci. La un moment dat parca simti ca nu esti tu pe care il cunosti si inceci sa redevii cel pe care-l preferi diferit de cel pe care prietenii tai il prefera ...Si totusi viata ar avea sens fara persoane apropiate? Cum ar fi lumea daca fiecare din noi am fi singuri pe Pamant? Cum ar fi ca brusc sa-ti pierzi visurile si sperantele, vazand lumea ca pe ceva banal, ca pe o inchisoare a propriei vieti? Din pacate in ziua de astazi banii si puterea sunt sursele de existenta ale oamenilor, cu totii dorind cu ardoare sa dobandeasca cat mai mult. Silinta nu este un defect, dorinta de perfectionare si de
a face mai bine, insa atunci cand acestea au ca scop principal avutia... s-ar putea ca visul tau sa esueze...Si chiar daca esti sarac, dar fericit, cu vise si ganduri proprii, crezi ca banii te-ar schimba? crezi ca ai duce o viata mai buna daca ai avea mai multi bani? Care ar mai fi rostul vietii daca, avand bani iti cumperi tot ce vrei,. unde sunt visele atata timp cat poti obtine orice?

Cam ai dreptate in ceea ce ai spus, dar nu e bine sa exageram lucrurile astea. E adevarat ca unii sunt atat de obsedati de avere incat nici nu vad ca nu au ce face cu ea si ca ii ranesc pe altii in aceasta acumulare a lor nebuna. Dar daca nu si-au dat seama pana acum, atunci sigur nu o vor face nici de acum incolo. Ceea ce ai spus tu acolo e un mod igeal de gandire:fericirea spirituala conteaza, nu bogatia materiala. Dar din pacate asta se dovedeste a fi fals de cele mai multe ori pentru noi toti.Asta e probabil din cauza ca e greu sa fii fericit cand vezi in ce ipocrizie traiesc ceilalti, avand evident mai multi bani decat necesar, dar totusi vrand si mai mult.In timp ce tu stai si te gandesti disperat cum sa-ti duci traiul de pe-o zi pe alta sau cum sa ai grija cat de cat de sanatate.Si in legatura cu prima parte a intrebarii: nu, nu cred ca ma cunosc pe mine.Au fost multe situatii in care parca nu ma recunosteam, facand cu totul altceva. Dar nu ce vrea societatea, ci un compromis intre asta si dorintele mele, o modalitate de a ma simti si eu bine, dar si ceilalti.Nu ma comport cum vor ceilalti sa o fac, pentru ca din moment ce nici macar eu nu ma cunosc, ei nu stiu nimic despre mine.Deci cum ar putea ei sa stie ce trebuie sa fac eu? Nu ei vor suporta consecintele deciziilor mele, ci eu.Tocmai asta e motivul pentru care imi pot ordona atat de usor.Nu sunt nevoita sa-i urmez, asa cum nici ei nu ma urmeaza pe mine.Sunt gata sa accept consecintele propriilor decizii, dar nu si pe-ale celorlalti.Asa cred ca ar trebui sa traim fiecare:facand compromisuri care sa nu ne coboare ca persoana, care sa nu ne deranjeze, dar care sa ne permita sa mai cedam si sa intram in rand cu ceilalti.
Vai, ce roman am scris aici. Dar m-ai ambitionat cu paiunea ta, daca am vazut eu bine. E posibil sa ma insel, nu spun nu. Dar astea sunt adevaratele mele sentimente.Bafta!