Da, eu cred in Dumnezeu. Nu-i aşa că ţi-ar placea ca macar o data sa vina cineva la tine si sa iti arate clar dovezi ale existentei lui Dumnezeu? Fara nici o forţare din partea nimanui. Fara afirmaţii de genul: "Trebuie să crezi si gata."Ei bine, iata, încerc aici sa iti ofer cateva motive care sugereaza existenta lui Dumnezeu.
Planeta noastră. mărimea sa e perfectă. La suprafaţa Pământului există un strat subţire de gaze, în cea mai mare parte azot şi oxigen, strat care se înalţă doar cam 80 km deasupra suprafeţei planetei. Dacă Terra ar fi fost mai mică, ar fi fost imposibil să aibă atmosferă, cum este cazul planetei Mercur. Dacă ar fi fost mai mare, atmosfera sa ar conţine hidrogen liber, cum este pe Jupiter. Din câte se ştie, Terra este singura planetă a cărei atmosferă este alcătuită dintr-un amestec de gaze perfect pentru a susţine viaţa vegetală, animală şi umană!
Terra se afla la distanţa perfectă de Soare. Gândeşte-te puţin la diferenţele de temperatură pe care le întâlnim aici; să zicem, în mare, de la -20 grade la +40 grade. Dacă Terra s-ar afla puţin mai departe de Soare, am îngheţa cu toţii. Dacă s-ar afla mai aproape de Soare, cât de puţin, am arde. Chiar şi o modificare neînsemnată a poziţiei Terrei faţă de Soare ar face imposibilă viaţa pe planeta noastră!
Creierul omenesc.procesează simultan un volum impresionant de informaţii. Creierul tău primeşte informaţii referitoare la toate culorile şi obiectele pe care le vezi, la temperatura din jurul tău, la presiunea cu care apasă picioarele pe podea, la sunetele din jurul tău, la cât de uscată îţi e gura, chiar şi cum apare acest articol pe ecran. Creierul înregistrează şi procesează toate emoţiile, gândurile şi amintirile. Totodată el urmăreşte continuu funcţiile trupului, cum ar fi ritmul în care respiri, mişcarea pleoapelor, senzaţia de foame şi mişcările muşchilor mâinilor!
Creierul uman procesează peste un milion de mesaje pe secundă7. Creierul analizează importanţa tuturor acestor informaţii, sortându-le pe cele relativ lipsite de însemnătate. Această funcţie de filtrare îţi îngăduie să te concentrezi şi să acţionezi cu eficienţă. Şi crezi tu că acest creier care se ocupă de peste un milion de informaţii în fiecare secundă, evaluându-le în acelaşi timp importanţa şi îngăduindu-ţi apoi să acţionezi în funcţie de cele mai pertinente informaţii.Crezi tu că acest creier a apărut, pur şi simplu, la întâmplare? Au apărut dintr-o dată acele cauze biologice care au dus la formarea în mod desăvârşit a ţesutului, a fluxului sanguin, a neuronilor, a întregii structuri cerebrale? Creierul funcţionează altfel decât celelalte organe. Se caracterizează prin inteligenţă, prin capacitatea de a raţiona, de a provoca sentimente, de a visa şi de a planifica, de a acţiona şi de a comunica cu ceilalţi oameni. Cum putem explica existenţa la întâmplare a creierului uman?
Acum crezi ca exista Dumnezeu?
Pentru a putea afirma cu siguranţă că nu există Dumnezeu, trebuie să ignori complet pasiunea unui număr enorm de mare de persoane care sunt convinse că există Dumnezeu.
Ce probe a adus Iisus Hristos pentru a dovedi că este Dumnezeu? A făcut ceea ce oamenii nu pot face. A făcut minuni. A vindecat pe bolnavi... orbi, şchiopi, surzi; chiar a înviat şi doi oameni din morţi. A dovedit că are putere asupra lucrurilor. a înmulţit mâncarea într-atât încât au putut mânca pe săturate câteva mii de oameni. A făcut minuni şi în ce priveşte natura. a mers pe lac, a poruncit unei furtuni puternice să înceteze. Oamenii de pretutindeni mergeau după El fiindcă le îndeplinea nevoile şi făcea minuni. El a spus oamenilor că dacă nu vor să creadă ceea ce le spune, ar trebui să creadă în El măcar fiindcă văd minunile pe care le face.
Iisus Hristos ne-a arătat că Dumnezeu este blând, plin de dragoste, conştient de egoismul şi de defectele noastre şi că totuşi... Îşi doreşte din suflet o relaţie cu noi. Hristos ne-a revelat că, deşi Dumnezeu consideră că suntem păcătoşi şi că merităm să fim pedepsiţi, totuşi dragostea Sa pentru noi a biruit, făcându-L să Se gândească la un alt plan pentru scăparea noastră. Dumnezeu însuşi a luat chip de om şi a primit în locul nostru pedeapsa pentru păcatele noastre. Ţi se pare ridicol sau absurd? Poate. dar cunosc mulţi taţi care, dacă ar fi posibil, ar face bucuroşi schimb de locuri cu copilul lor aflat pe patul de spital, din cauza cancerului. Biblia spune că motivul pentru care îl putem iubi pe Dumnezeu este că... El ne-a iubit mai întâi.
Dacă doreşti mai multe informaţii despre afirmaţiile lui Iisus referitoare la divinitatea Sa sau despre existenţa lui Dumnezeu sau dacă ai întrebări / nedumeriri / comentarii legate de acest raspuns lasa-mi un mesaj pe privat.
pa, pa.
Nimeni nu poate argumenta exact ca Dumnezeu exista, dar nici ca nu exista.
Prin urmare, religia este ceva in care crezi daca vrei sa crezi.
Mereu a fost o rivalitate intre religie si stiinta.intre lumea presupunerilor si lumea gandirii rationale, insa exista intrebari pe care stiinta nu le va putea gasi raspunsul, si anume ce a spus Érotique conseils. Ceva mai presus de puterile omului a reusit sa faca posibila viata pe Pamant. Prin urmare, cred in Dumnezeu.
Daca tot unii nu vreti sa credeti, puteti sa sustineti sus si tare ca pozitia si dimensiunile Terrei sunt asa cum sunt din pura intamplare.
Cum am spus, nu exista argumente concrete ca exista Dumnezeu, nici ca nu exista. Acolo, cat de cat, cred in Dumnezeu.
Evident ca cred, exista si dovezi in lumea asta. [[desi am avut momente cand nu mai credeam] Dar stiu ca Dumnezeu exita cu adevarath etc. [[dar tu nu crezi?]
Buna!Cred! Pentru ca exist! Si asta este suficient...Prezenta lui Dumnezeu este intotdeauna reflectata in viata noastra de zi cu zi. Daca nu Dumnezeu ne-a creat, atunci cine? Si daca te gandesti la ideea proasteasca cum ca am evoluat din maimute, atunci pe maimute cine le-a creat?
Nu te obliga nimeni sa nu crezi in Dumnezeu, dar iti spun ca mai devreme sau mai tarziu iti vei da seama ca El exista.Pentru mine cea mai mare dovada a faptului ca exista este IUBIREA! Acesta este cel mai maret sentiment, un sentiment din fructul caruia venim, un sentiment cu care Dumnezeu ne-a inzestrat cand a creat aceasta lume, din iubirea pentru bine si frumos!
Bless you! Ai grija de tine!
Sunt scrise carti de sute de pagini pe acest subiect:dovezi...Sa-ti raspund mai simplu, credinta in Dumnezeu inseamna a crede chiar daca acel lucru t-i se pare ilogic sau ciudat.
Am crezut, cred, si voi crede toata viata mea. De ce? Pentru ca El este un Dumnezeu viu si adevarat, am vazut de multe ori minunile Sale in viata mea, si in fiecare zi cind ma scol ma minunez de tot ce ma inconjoara, totul este creat asa de complicat si cu atita intelepciune ca si savantii uneori sa mira si nu pot da explicatii la acestea. Viata nu se termina dupa moarte! Cindva vom sta in fata Sa vom da socoteala de tot ce am facut, daca am crezut sau nu in El, acei care au crezut vor mosteni imparatia Sa, si vesnic vor trai in rai cu El, in frumusetea la care omul nu a ajuns si nu o poate intelege iar acei care nu, se vor chinui vesnic in iad, unde chinurile nu se vor sfirsi! Trebuie sa indeplinim tot ce este scris in biblie, cartea pe care El ne-a lasat-o ca sa fie un indrumator pentru noi, pentru a ajunge in cer. Dumnezeu sa te ajute sa nu fii nepasator de vesnicia care urmeaza dupa aceasta viata.