Vreau razbunare! L-am iubit ca o proasta si el era indiferent. Doar se comporta ca si cum m-ar place, privindu-ma si zambindu-mi, insa in sinea lui ii era doar teama sa nu piarda inca una din "admiratoare".



Am ajuns sa cred ca am cine stie ce defect, baietii pe care ii vreau, nu ma vor, iar cei pe care nu ii vreau nu ma lasa in pace.



Firea mea e una optimista, vesela, si cu toate astea naiva deoarece tind sa cred ca lucrurile sunt in ordine si totul se desfasoara in favoarea mea, chiar daca nu e asa.



Pe baiatul de care v-am povestit il iubesc foarte mult, asa sunt eu; nu as putea minti in legatura cu asta. Cu toate ca acum ceva timp m-a refuzat categoric eu n-am disperat, l-am privit din umbra si am asteptat o reactie pozitiva din partea lui. Insa acum am impresia ca m-a folosit. Nu a putut recunoaste adevarul si m-a mintit spunandu-mi ca ma iubeste, cand ii ziceam si eu. Apoi, intr-o seara, vorbeam pe messenger si aveam sa ii aflu adevarata fata. Nu mi-a mai raspuns la "te iubesc", mi-a zis ca ma iubeste ca pe o colega.



Pe langa faptul ca mai aveam putin si izbucneam in plans in fata surioarei mele mai mici, eram parca dezamagita de mine. Oare de ce dupa toate stradaniile mele de a-i ajunge la inima nu l-am ajutat decat sa nu isi strice imaginea.



Astazi, in clasa, privindu-l, am ajuns la concluzia ca asa le zambeste tuturor colegelor lui, dar mie mi se parea deosebit acel zambet, pentru ca imi zambea mie, si era fericit simteam ca doar alaturi de mine side nimeni altcineva.



Il simt atat de departe, si totusi langa mine in fiecare zi de scoala; atat de distant si totusi atat de fericit in preajma mea. Si inima mea l-a ales pe el, si n-a stiut sa pretuiasca adevarata iubire ce i s-a oferit.



Acum, in prag de capacitate, dar mai ales de separarea drumurilor pentru totdeauna, eu nu mai suport atitudinea asta a lui, si mai ales gandul despartirii ma omoara de-a dreptul. As vrea macar o imbratisare, plina de dragoste, aceea pe care o astept de atata timp de la el, si pe care mi-am pierdut speranta c-o voi mai primi.



Acum nu stiu daca sa ma razbun, cum am spus inainte, sau sa tac si sa incerc sa uit, cu toate ca gandul imi va ramane la el o parte buna de timp. Voi ce ma sfatuiti? Lacrimile nu-mi mai inceteaza de indata ce ajung acasa si intru in camera mea, unde nu ma poate vedea nimeni. Il iubesc foarte tare. Ce sa fac?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook