Vreau si eu comentariu lunca din mircesti(pastel)doar un model fundita::pplss imi trebuie neaparat

Scriitorul Vasile Alecsandri, creaţie a "paşoptismului cultural", a fost un artist, care, făcand din literatură o profesie in sens ideal, a returnat cu dărnicie şi recunoştinţă acesteia tot ce sufletul lui de roman a simţit, tot ce talentul lui a produs. Vocaţia sa artistică a recunoscut-o insuşi Eminescu, scriind in "Timpul": "Talentul l-a avut şi incă intr-o măsură foarte mare". Pornind tot de la epitetul eminescian, "veselul Alecsandri", Nicolae Iorga afirma: "Niciodată omul acesta senin şi vesel nu a avut intunecimea deznădejdii in inimă", a fost "veşnic tanăr şi ferice". Seninătatea, veselia şi duioşia se infrăţesc in aşa fel in sufletul său, că nu pot fi separate deplin; iubeşte frumosul, natura, soarele, marea, dar fuge de frig, de nori şi umiditate, de inălţare, ajutat de uşurinţa cu care găsea expresia potrivită, incat creaţia poetică era la el ceva firesc, "nu cred că işi şlefuia prea mult versurile. Nici n-ar fi avut nevoie, fiindcă ele izvorau din talentul lui cu o fluenţă nu rareori intr-adevăr fermecătoare".
După infăptuirea Marii Uniri, la care Alecsandri participase cu entuziasmul, cu bucuria, cu toată voinţa lui de artist, prilej cu care scrie simbolica poezie "Hora Unirii", dezamăgit de viaţa politică, se retrage la Mirceşti, in mijlocul naturii, al ţăranilor. Această atitudine protestatară a poetului are ca rezultat crearea unui nou ciclu de poezii, "Pasteluri", prin care işi manifestă dispreţul faţă de lumea oraşelor, unde "omul se pierde şi se simte incolţit de tristul egoism ce domneşte in atmosferă Prefer de o mie de ori simplitatea patriarhală a ţăranilor noştri şi acea pacinică mulţumire ce pătrunde sufletul in mijlocul campiilor noastre, unde tot incă suflă cate o boare de poezie".
După cum mărturiseşte poetul, pastelurile vor infăţişa campiile şi luncile Moldovei. Omul are un insemnat loc in tablourile de natură. Ţăranii din "Pasteluri" cantă, fac glume, muncesc cu drag şi cu plăcere, mană boii la plug sau la car, ar niciodată nu se intalnesc gemete, ţăranii nu se plang de asprimea vieţii. Prezintă decorul odihnitor al "muncii sfinte de la ţară", in care ţăranul se simte in deplină armonie cu natura, simţindu-se mereu fericit.
Muncile campului sunt ilustrate printr-o bogată paletă de preocupări specifice ţăranilor, de la arat, semănat pană la seceriş şi culegerea roadelor. Oamenii sunt veseli, lipsiţi de griji, muncesc cu bucurie şi nădejde in răsplata muncii lor.
Anotimpurile constituie un adevărat calendar al spaţiului rural şi al muncilor campeneşti, ele zugrăvind natura in cuprinsul unui an, iar in chip simbolic, cuprinsul unei vieţi omeneşti. Anotimpurile vin şi pleacă: toamna rugineşte lunca, aduce nori şi vanturi fioroase; iarna acoperă cu troiene campurile, scoate lupii la pradă in nopţile cu viforniţă, primăvara se anunţă prin intoarcerea cocorilor şi a randunelelor, iar vara rodesc holdele, răsplătind munca ţăranilor.
Forţele naturii: vantul, ploaia, viscolul se integrează marelui mecanism al naturii, sunt benefice pentru viaţa oamenilor, care nu se simt niciodată deprimaţi sau trişti din cauza acestora. Ploaia şi ninsorile prevestesc o recoltă bogată, gerul pictează flori pe geamuri, zăpada scarţaie sub picioare şi omul se bucură de mirajul naturii.
PRIMĂVARA:
Primăvara pastelurilor lui Alecsandri este anotimpul exaltării poetului indrăgostit de soare, de lumină, anotimpul dătător de viaţă, al reinvierii şi este anunţată de " cocostarcul tainic in lume călător / Al primăverii dulce iubit prevestitor". Tabloul pictat de poet este lin de mişcare: "Copilaşii veseli, cu pieptul dezgolit, / Aleargă, sar in cale-i şi-i zic "Bine-ai venit!" / in aer ciocarlia, pe casă randunele, / Pe crengile pădurii un roi de păsărele". Poetul insuşi intampină primăvara cu entuziasm, cu exclamaţii de bucurie, de optimism, iar personificările umanizează natura: "Ah! Iată primăvara cu sanu-i de verdeaţă / in lume-i veselie, amor, speranţă, viaţă / Şi cerul şi pămantul preschimbă sărutări / Prin raze aurite şi vesele cantări" (Oaspeţii primăverii).
Noaptea de primăvară este liniştită, răcoroasă, plină de mister, după care se revarsă zorile şi apare soarele "Sorbind roua dimineţii de pe campul inverzit".
Dezlănţuirile naturii in anotimpul primăvara prevestesc ploaia benefică pentru ogor, ca semn de belşug şi fericire: "Văzduhul bubuieşte!/ la răsărit urare! Urare la apus! / Un card de vulturi ageri, rotindu-se pe sus, / Se-nălţă ca s-asculte mult vesela fanfară / Ce buciumă prin nouri, frumoasa primăvară." (Tunetul).
Munca ţăranilor, din zori şi pană in amurg, infrăţirea dintre om şi pămant, primăvara, cand ei ară ogorul, este slăvită in Plugurile: "Sfantă muncă de la ţară, izvor sacru de rodire, / Tu legi omul cu pămantul in o dulce infrăţire". Pe ogorul arat, vin "Sămănătorii harnici, cu sacul subsuoară, / Zvarlind in a lor cale, seminţe după vant", iar in urma lor "grapele spinoase/ ingroapă-ncet seminţa şi campul netezesc"(Sămănătorii). Rodica, acel juvaer de fată, harnică şi frumoasă, vine cu cofa de apă şi trece zambind printre sămănătorii, care-i urează: "S-ajungi mireasă, s-ajungi crăiasă! / Calea să-ţi fie numai cu flori, / Şi casa casă şi masa masă / Şi sanul leagăn de pruncuşori!" (Rodica).
O viaţă necurmată se desfăşoară in natură şi in tot concertul, de glasuri, de zgomote, in simfonia de culori a pastelurilor nu există nici o notă de tristeţe. Peste tot se imbină viaţa cu munca şi veselia. Omul este in acelaşi ton cu natura, frumos, vesel, harnic. Cel mai frumos pastel din acest ciclu rămane Concert in luncă, in care este descrisă o noapte frumoasă de primăvară "in poiana tăinuită unde zbor luciri de lună", oaspeţii luncii s-au adunat să asculte o cantăreaţă intoarsă de curand din ţările calde. Vin rand pe rand perechi de flori, gandăceii, păsările, toate vieţuitoarele pădurii. Pentru poet, lumea aceasta a micilor vieţuitoare este foarte apropiată sufletului său, se simte ca in mijlocul unor prieteni, le ştie durerile, gandurile, secretele: dragostea arzătorului bujorel pentru �năltuţa odoleană, patima busuiocului pentru sanuri albe, cochetăria toporaşilor ce se inchină gingaşelor lăcrimioare, intristarea nufărului singuratic. Descrierea este o feerie de culori, de purpură, de sclipiri de pietre scumpe, de parfumuri, creand o atmosferă de sărbătoare, incărcată cu emoţie. "Toţi răman in aşteptare", poiana, arborii, ramurile, frunzele, totul stă neclintit. "Cantăreaţa-ncet prelude" in liniştea nopţii de primăvară şi sub razele lunii care, "ganditoare şi tăcută in cale-I se opreşte", ca de-a raiului cantare. Solista e "privighetoarea dulce care spune cu uimire / Tainele lumii sale, visul ei de fericire".
in şirul pastelurilor de primăvară care cantă lunca de la Mirceşti se inscrie şi Malul Siretului unde "Aburii uşori ai nopţii ca fantasme se ridică / Şi, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică." Pastelul Lunca din Mirceşti ilustrează o natură vie, veselă, un tablou de un rar colorit in cadrul căruia se desfăşoară idila emoţionantă a elementelor naturii: "Şi stejarul zice ierbii: / Fluturaşul zice floarei: < Mult eşti mie drăgălaşă!> / Vulturul uimit ascultă ciocarlia ciripind; / Rau, izvoare, nouri, raze se impreună iubind. / Căci in tine, luncă dragă, tot ce are suflet, grai, / Tot şopteşte de iubire in frumoasa lună mai!".