Dunarea curge intr-un continu suspin.
Lebedele Dunarii sa-u ascuns dupa plante.
Pustiita Dunarea a noastra.
Dunărea începe să vâjâie mânioasă, — e un zbucium ş-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burduseşte şi urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Malurile ies din apă într-o înclinare dulce, desfăşurând lanuri de grâu în limpezişul zărilor. Negurile Dunării împiedică vederea malurilor. Dunărea liniştită, largă are aspectul unui lac frumos, poleit de razele soarelui. Dunărea-şi croieşte matca drept, pare c-ar fi canalizată. Dunărea se tulbură, ajunsă ca de-un dor adânc. De jur împrejur, cât bate ochiul, e o luncă mlăştinoasă, acoperită de papură şi de sălcii.
VulpeaDinUmbra întreabă: