Vreau si eu niste povesti, nu conteaza despre ce sunt!

SA FIE LUNGI! Nu vreau site-uri

MULTUMESC! URGENT, funda

Dumbrava minunata

Lizuca si Patrocle in drum spre dumbrava minunata
Doamna Mia Vasilian, a doua soţie a avocatului Jorj Vasilian, nu avea decât o supărare, pe Lizuca, fetiţa de şase ani rămasă soţului ei din prima căsătorie.
După moartea mamei, fetiţa fusese crescută de bunici, părinţii mamei, care trăiau la marginea târgului. După ce s-a recăsătorit, tatăl ei a luat-o de acolo şi, fiind de acord cu a doua soţie că fetiţa e prost crescută, nu a mai lăsat-o la bunici.
În timp ce le spunea toate acestea unor musafire, fetiţa se strecurase în salonaş şi mama vitregă porunci slujnicei să o scoată de acolo.
Slujnica o scoase şi o bătu. Nu era prima oară şi fetiţa i se plânse lui Patrocle, un căţel roşcat, cu picioarele scurte şi strâmbe. Necăjită că tată-său nu vine mai repede de la Bucureşti şi că nu-i mai văzuse pe bunici de mult timp, Lizuca hotărî să plece la bunici, împreună cu Patrocle.
Lizuca şi Patrocle trecură printre livezi şi ajunseră la pârâu, apoi în dumbrava de la Buciumeni.
Se înseră şi drumul nu se mai vedea. Găsiră o scorbură unde Lizuca se culcă, se înveli cu hăinuţa, trase bereta cea roşie pe cap, iar căţelul se ghemui lângă ea. Începură să cânte un greier, apoi o privighetoare. Fetiţa se gândi că pădurea seamănă cu pădurile din poveştile pe care i le spunea mama ei. Mai târziu apărură nişte omuleţi mititei. În faţă mergeau un bătrânel şi o bătrânică, apoi veneau patru omuleţi care purtau un pătuţ cu o domniţă bălaie.
Domniţa îi spuse Lizucăi că, noaptea, dumbrava aceea este o împărăţie fermecată. Bătrânelul îi povesti fetiţei despre Statu Palmă şi îi spuse că, dacă oamenii nu mai spun poveşti, atunci pier toţi, şi piticii şi uriaşii şi zânele. Apoi zise că ei sunt fericiţi că au unde trăi, fiindcă tatăl ei nu a ascultat-o pe mama vitregă şi nu a vândut pădurea.
Începu să povestească şi domniţa. În acea dumbrava minunata trăise o zână frumoasă de se dusese vestea, zâna închipuirii. Veniseră mulţi să o găsească, feciori de crai cu arme şi oşteni, dar nu au găsit-o. Făt Frumos veni şi el şi prinse a cânta din fluier pe malul apei. Lui i se arătă zâna, căci el credea în ea şi o purta în sufletul lui. Ea i-a dăruit iubirea ei, dar el a pierdut-o până la urmă, căci i-a ascultat pe ceilalţi oameni care s-au străduit să-i dovedească neapărat că ea nu e decât o închipuire.
Bătrânica povesti şi ea despre o căsuţă din apropierea dumbrăvii, în care trăiesc doi bătrâni. Acolo fusese şi fata lor, care avea şi ea o fetiţă. Ea îi spusese fetei că nu va mai trăi prea mult şi când va voi să o vadă, doar să se gândească la ea şi ea va veni. Numai să fie singură.
Lizuca îşi dădu seama că bătrânica povesteşte chiar despre ea şi mama ei. Ca trezită din somn, îl auzi pe Patrocle lătrând, apoi zări in dumbrava minunata luminile unor felinare şi doi bătrâni care semănau cu bunicii ei.
Fetiţa adormi la loc şi când se trezi era în pat, în casa bunicilor ei. Din livadă se auzeau glasurile mamei vitrege, al slujnicei ei şi al bunicului. Mama vitregă îl acuza pe bunic că a ascuns prezenţa Lizucăi la ei acasă şi voia să o ia pe fetiţă imediat de acolo. Bunicul spuse că asta nu se va întâmpla, că el înţelege că năzuieşte la averea fetiţei, dar s-o lase în pace şi să plece acasă.
Mama vitregă, furioasă, începu să dea din mâini şi fu atacată de albine, căci bunicii aveau stupi în livadă. Lizuca se bucură şi îi zise bunicuţei că o să-i spună tatei că ea nu mai pleacă de la ei.

Http://www.anidescoala.ro/articole/sertarul-cu-povesti/ion-luca-caragiale