anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Vreau si eu niste statusuri cat mai noi despre 'cei buni care sunt mereu luati de prosti'. Cele mai noi primesc funda.

Răspuns Câştigător
| Deeaasv a răspuns:

Ar trebui să învăţăm să preţuim oamenii buni atâta timp cât îi avem în viaţa noastră. Suntem prost obişnuiţi să realizăm valoarea unui om abia după ce l-am pierdut. Nimeni nu ne-a învăţat că odata pierdut sufletul unui om există şanse foarte mici pentru a-l aduce înapoi.

Există o diferenţă între "a renunţa" şi "a-ţi da seama că " ai făcut tot ce s-a putut".

Există alegeri care îți schimbă viața și persoane care îți schimbă alegerile.

Sunt zile în care îţi spui că sacrificiul a meritat, dar sunt şi zile în care simţi că totul este un sacrificiu suprem. Şi mai sunt şi acele
sacrificii pe care nu ştii de ce le faci.

Nu ştiu de ce tot amânăm lucrurile, dar dacă ar trebui să ghicesc, aş zice că o facem mai ales de frică. Frică de eşec, frică de durere,
frică de refuz. Uneori, ne e frică pur şi simplu să luăm o decizie. Pentru că, dacă e cea greşită? Dacă faci o greşeală pe care nu mai poţi
să o repari?

Nu există mai multe categorii de bărbaţi. există doar - Bărbaţi. Unii mint pentru a culege sentimente. Dar, pierd. Neputând să le controleze puterea.
Iar, alţii pur şi simplu iubesc. Iubesc cu o sinceritate deplină. Iubesc...aşa cum se iubeşte.

Dacă ai nevoie de o păpuşă o poţi cumpăra la cel mai apropiat colţ de stradă.
Dar dacă ai nevoie de o Femeie arată-le tuturor onoarea de a o respecta.

Bărbaţii sunt buni actori. Ştiu să "mimeze" sentimentele mai bine ca oricine.

Viata e ca o petrecere. Inviti o gramada de oameni, unii vin, unii râd cu tine si altii nici nu vin. Dar la sfârsit, dupa distractie, vor fi
putini cei care vor ramâne sa curete mizeria cu tine. Si de cele mai multe ori, sunt aceia care nici macar nu au fost invitati.


Chiar daca îti ceri scuze, uneori lucrurile ramân la fel.

Un juramânt nu e pentru azi sau pentru mâine. E pentru totdeauna. Unii oameni omit asta.

Regretul pentru lucrurile pe care le-ai facut... se poate stinge în timp. Însa regretul pentru ceea ce nu ai facut... NU are consolare.

Un zâmbet si indiferenta pot ascunde multe raspunsuri si sentimente.

Nu plânge niciodata în public, pentru ca cine nu te cunoaste râde, cine te uraste se bucura si cine te iubeste sufera.

Daca n-ati avea atâtea defecte, nu v-ar face atâta placere sa le observati pe ale celorlalti.

Idei pesimiste, sfaturi camuflate, daca îi privesti de-aproape, le vezi fetele trucate.

Nu exista barbati destepti care sa stie sa însele. Exista doar femei care iarta si fac pe proastele pentru ca iubesc prea mult.

Nu, nu, nu e prea târziu când stii ca undeva, cineva te asteapta.

Adaugam la tot un strop de gelozie.Si ne certam prea des, din cea mai mica prostie.

Mai intai trebuie sa te pui in locul altuia si dupa aceea sa-l judeci.

Tu, ramâi cu cei pentru care m-ai dat deoparte.Nu dau nume ca oricum ce ne-am propus e acum departe.

Cateodata oamenii ar trebui sa stie sa asculte la fel de mult cat stiu sa vorbeasca...

Ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata. Tot ceea ce pierdem, pierdem pentru totdeauna.

Ne ignoram unul pe altul, pretindem ca nu existam unul pentru celalalt, dar în adâncul nostru stim amândoi ca nu trebuia sa se termine asa.

Oamenii nu sunt niciodata multumiti. Daca au putin, vor mult. Daca au mult, vor si mai mult. Daca dau pe-afara de cât au, vor sa fie fericiti
cu putin, dar sunt incapabili sa faca vreun efort pentru asta.

Totul e posibil pentru cei care stiu sa-si atinga scopurile. Da, realitatea are mai multe fete, conteaza pe care vrei s-o vezi.

0 răspunsuri: