Vreau si eu o scrisoare adresata parintilor, emotionanta la bunici.thx.fundita

Au trecut zece ani de când ai hotărât că viaţa pe pământ e prea grea şi prea dură pentru tine şi ai decis singură, fără să ne consulţi, să te refugiezi în altă lume, reală sau nu, o lume pe care ai considerat-o mai blândă, mai bună pentru tine. Probabil că aşa este, pentru că te-ai încăpăţânat şi nu ai mai venit înapoi. Probabil că i-ai întâlnit acolo pe părinţi, pe fraţi, pe surori, de care ştiu că îţi era foarte dor şi eşti alături de ei. Sper să fie aşa şi să fii măcar acolo fericită!
Dar ce vreau să ştii este că ai plecat prea repede, nu aveai decât 54 de ani, iar eu doar 30 de ani şi mai aveam nevoie de tine, de mângâierile tale, de vorba ta blândă, de compania ta. Aveam nevoie să-mi spui că mă iubeşti, chiar dacă făceai rar acest lucru. Mi-aş fi dorit să îl cunoşti şi pe cel de-al doilea nepot al tău, Armand Alexandru, care are acum doi ani şi a crescut fără mamaie, fără alintul tău, fără prezenţa ta. La fel mi-aş fi dorit să-l vezi pe Ilie, fratele meu, băiatul tău, ginere. A fost frumos şi fericit, dar cu un gol în suflet că nu ai fost alături de el.
Ştiu că nu ai avut o viaţă uşoară, ba chiar o viaţă foarte grea, mult mai grea decât ai putut suporta, decât ar fi putut suporta altă femeie în locul tău. În 54 de ani ai avut o copilărie grea, la ţară, într-o familie cu mulţi copii, ai rămas fără mângâierea părinţilor de la 23 de ani, ai avut o căsnicie în care ai fost umilită, bătută, maltratată şi la care nu ai renunţat pentru noi, cei doi copii ai tăi. Te-am admirat întotdeauna pentru asta, pentru că ai rămas alături de noi, deşi cred că nimeni şi nimic pe lume nu merită acest sacrificiu. Ai fost doar nevastă, mamă şi niciodată femeie. Nu ai mai apucat. Am crezut că va veni şi momentul în care vei simţi ce înseamnă să fii femeie, dar nu ai mai apucat. Erai frustrată, singură, nefericită, nemulţumită, neiubită. O singură dată în viaţă te-am simţit fericită, am simţit că eşti femeie, că te simţi frumoasă, la nunta mea, prima dată în viaţă când ai avut voie să te machiezi, să ai manichiură, să te îmbraci aşa cum ţiai dorit toată viaţa. Ai radiat toată ziua, ai fost de nerecunoscut, te-am simţit împlinită.
Vreau să ştii că în fiecare zi îmi este dor de tine. Mamă, mă uit pe cer şi sper că eşti acolo să mă vezi, vin la cimitir cu flori şi vorbesc cu tine, când sunt supărată, plâng şi mă rog să mă auzi şi să fii alături de mine.
Nimeni nu te va înlocui vreodată! Sper să poţi să-mi ierţi momentele grele când nu am fost alături de tine, momentele când poate puteam face mai mult ca să te protejez şi probabil nu am făcut, momentele când aveai nevoie de suport moral şi nu am reuşit să te susţin. Ştiu că orice mamă iartă orice copilului său. Sper să mă ierţi şi pe mine!
Mă rog în fiecare zi pentru liniştea ta! Sper ca acolo, în lumea în care ai plecat, să fii cu adevărat fericită! Meriţi pe deplin acest lucru!


Mai mult: Iată cea mai emoţionantă declaraţie care a câştigat concursul «Scrisoare pentru mama» | Libertatea.ro