Vreau si eu sa stiu o poveste de groaza de la voi, nu prea mult, cat puteti sa scrieti. Cea mai buna poveste primeste funda!

O chestiuta scrisa de mine. Rog moderatorii daca o considera inadecvata sa o stearga.

Sunetul sacadat al unei respiraţii îngreunate se pierde...

Transpiraţia trupului meu se combină cu transpiraţia lui. Mişcările unduioase ale trupului deasupra mea mă droghează treptat în timp ce împrăştie mirosul uşor acrişor al întregii sale fiinţe.

Cea mai urâtă toamnă din viaţa mea, cea mai urâtă noapte se anunţă, în timp ce plouă torenţial, picăturile plescăind enervant pe balta creată pe pervazul geamului său.

Trupurile noastre şerpuiesc sălbatice printre aşternuturi devorându-se unul pe celălalt. Mâinile sale îmi parcug carnea, căutând absolutul printre formele mele uşor prea pline. Sunt ţintuită la pat de braţele sale mult prea puternice şi de privirea sa sălbatică, dar atât de seducătoare, care îmi îngheaţă sângele.
Îşi lasă corpul greoi peste al meu, în timp ce respiraţia lui alertă îmi gâdilă urechea. Îi inspir parfumul trupului şi mă uit înspre tavan, în timp farurile maşinilor care trec pe afară îmi dezvăluie misterele acestei camere. Observ o pată neagră diformă deasupra mea. De ce e o pată pe tavan? De ce naiba e o blestemată de pată pe tavan? Şi de ce naiba mă stresez atât de tare din cauza existenţei ei? Trupul său se dezlănţuie iar desupra mea, pătrunzându-mă din nou, mai adânc şi mai adânc... iar eu închid ochii pierzându-mi coerenţa gândurilor.

Sunetul sacadat al unei respiraţii din ce în ce mai alert, mai sufocat...

Un urlet ascuţit străbate întreaga noapte. Alerg prin pădure, călcând prin bălţi şi lovindu-mă de crengile copacilor. Ce caut în pădure şi cum am ajuns aici? Nu ştiu, nu îmi pot aminti, dar ştiu că trebuie să alerg. Un trup rece mă cuprinde cu viteză şi mă loveşte de un trunchi de copac presându-mă pe suprafaţa acestuia în timp ce simt cum sângele îmi năvăleşte din obrazul drept. Mâinile sale le ia pe ale mele, le ridică deasupra capului meu şi îmi infige palmele în două crengi ascuţite ţintuidu-mă de copac.
Un urlet ascuţit străbate întreaga noapte... şi îmi dau seama că e vocea mea. Îmi rupe hainele, rămânând cu faţa la spatele meu, bătut de ploaie; şiroaie încep să curgă de pe umerii mei, culoarea pielii devenind vineţii din pricina frigului de noiembrie. Începe să îmi mângâie spatele, uşor, până în zona feselor. Apoi, repetă mişcarea înfingându-şi ghearele în carnea mea. Şi
din nou, trecând prin aceleaşi răni. Şi iar... şi iar... Iar eu zbier şi încerc să îmi amintesc ce caut aici. Şi iar ghearele. Le simt ajungând în muşchi, spre oasele spatelui. Durerea devine
insuportabilă, iar din pricina frigului cad în hipotermie. Şi îmi pierd cunoştinţa...

Sunetul sacadat al unei respiraţii obosite, sunetul unor scâncete...

Încep să gem, dar nu de plăcere, ci de durere. Îi simt pătrunderea din ce în ce mai dureroasă, ca şi cum muşchii mei încearcă şă îi oprească mişcarea, să-l răpească, să-l păstreze în mine. Se opreşte, aşezându-şi iar gura lângă urechea mea. Îmi ascund faţa în pieptul lui, încercând să mă îmbăt cu mirosul trupului său, să uit visul sau ce o fi fost el. Îmi amintesc de pata neagră de
pe tavan, parcă mă cheamă. Mă obsedează existenţa ei. Îmi ridic ochii din pieptul său şi mi-i arunc iar pe pata aia. S-a mişcat sau e mai mare? De ce exişti, pată idioată? El îmi mângâie părul şi obrazul palid. Îmi sărută fruntea, apoi îşi strecoară limba printre buzele mele, căutând-o pe a mea.
Închid ochii...

Sunetul aspru al unei respiraţii accelerate, disperate...

Sunt legată de un pat cu lenjerie roşie, cu mâinile şi picioarele legate de pat cu sârmă ghimpată; încheieturile sângerează în locurile unde sunt legăturile de sârmă. Realizez că sunt goală, iar cineva stă în umbră şi mă priveşte. Văd doar obicetivul unei camere care din când în când scoate un click! scurt în timp ce se reglează.
Încep să simt o presiune enormă în urechi şi dau să îmi pun mâinile, dar sârma ghimpată îmi fâşiază carnea de pe braţe. Un poc! surd. Timpanele mi s-au spart şi sânge începe să năvălească din urechi. Nu mă doare nimic, trupul mi-e prea amorţit să simt ceva. Sângele îmi năvăleşte din nări şi din ochi, fluxul fiind mult mai mare decât în clipa când plângi. Încerc să ţip, dar mă înec cu un lichid care îmi invadează gura. Un şuvoi de sânge îmi ţâşneşte sălbatic şi
din gură. Dintre picioare, de asemenea, sângele evadează. Apoi, din fiecare por, doar ochii şi dinţii strălucind alb în marea roşie.
Deşi elimin o cantitate enormă de sânge, nu ameţesc şi rămân perfect lucidă. Dau să ţip, însă realizez că nu mai am limbă. Am realizat atunci că trupul meu producea sânge în cantitate foarte mare, extrăgându-l din celelalte ţesuturi şi organe şi apoi distrungându-le treptat, în particule microscopice, care erau pe urmă eliminate prin sânge.
O haită de 7 câini negri cu ochi roşii fosforescent înconjoară patul şi încep să îşi stăvilească setea cu sângele meu care se revărsa peste podele. Organele vitale erau treptat atrofiate, iar eu îmi pierdeam cunoştinţa. Ultimul lucru care l-am auzit au fost două palme care aplaudau rar şi tare şi o voce masculină care râdea...

Sunetul respiraţiei mele...

Pătrunderea lui e din ce în ce mai dureroasă, iar gemetele mele din ce în ce mai ascuţite. Chipul mi se stâlceşte de durere, de parcă sapă prin muşchii mei pentru a-şi face loc, de
parcă vrea să îmi pătrundă tot corpul.

Îi cuprind capul în mâinile tremurânde şi îi spun: „Stop!". Se uită la mine mirat, neînţelegând gestul meu. Mă ridic repede din pat, împotrivindu-mă rugăminţilor sale de a rămâne. Mă îmbrac şi fug pe uşă afară în ploaie. Traversez strada şi mă aşez lângă un stâlp, aşteptând să treacă o maşină înspre direcţia spre care aveam eu nevoie. Ploaia e rece şi mă udă până la piele. Îl văd ieşind din bloc, îmbrăcat doar cu un prosop în jurul taliei sale, alergând în ploaie spre mine. În clipa când ajunge în dreptul meu, pe stradă, o maşină trece cu viteză, lovindu-l cu
putere, rupându-i trupul în două...Râsul din vis se aude răsunând printre picăturile de ploaie care împrăştie sângele lui. Cad în genunchi, privind înmărmurită scena. Nu pot să ţip; aerul refuză să intre în plămâni, iar lacrimile refuză să curgă...

Sunetul respiraţiei sale... dispare în ploaie...