Am vreo obligatie sau nu sa returnez suma respectiva? avand in vedere ca pe toata perioada respectiva eu am incetat orice activitate de a folosi software-ul respectiv ( prejudiciu pe care mie nu mi-l returneaza nimeni )
Habar n-am, pentru că toată "tranzacția" este foarte neclară. Sau nu ai explicat tu foarte bine situația.
În principiu, dacă nu aveți un contract și tranzacția a fost făcută la negru și plătită cu cash, atunci este foarte greu să se demonstreze că a avut loc. El poate să te dea în judecată, dar ca să câștige trebuie să demonstreze că nu a primit produsul pe care l-a plătit (sau că acesta nu corespundea descrierii). În lipsa unei sentințe, nu ai nicio obligație legală să returnezi nimic.
Dar nu înțeleg câteva lucruri:
Spui că "ai primit 7000 de lei pentru un software de decodare telefonie mobila." Care este proveniența acelui software? L-ai dezvoltat tu sau l-ai obținut la rândul tău din altă parte? Iar dacă l-ai obținut din altă parte, l-ai obținut legal? Iar dacă l-ai obținut legal aveai dreptul de a-l revinde?
Dezvoltat.
Ok, am stabilit că tu ai dezvoltat softul. Dar și aici există câteva situații posibile:
1) Clientul te-a plătit să-l dezvolți pentru el. În acest caz, clientul va deține drepturile asupra acelui soft, iar tu nu mai ai dreptul să folosești softul o dată ce l-ai livrat.
2) Softul era deja dezvoltat și îți aparținea ție, iar clientul a plătit pentru a primi o copie a softului și dreptul de a-l folosi. În acest caz, softul îți aparține în continuare ție și nu te împiedică nimic să-l valorifici în continuare.
3) Softul era deja dezvoltat și îți aparținea ție, iar clientul a cumpărat drepturile asupra softului. În acest caz, clientul deține drepturile asupra acelui soft, iar tu nu mai ai dreptul să folosești softul o dată ce l-ai livrat.
În care dintre situațiile de mai sus ne aflăm?
Da,stiind ca nu are cum recupera banii, caci nu ai nici o obligație sa i dai inapoi, incearca a te ameninte crezând ca cedezi.
Daca exista un contract era simplu, megeai la politie, asa insa, o sa te mai streseze cu amenintari.
Tu stii ce fel de persoana este si pana unde poate ajunge. Poate mai bine ar fi sa ajungi tu primul la politie.
Este putin complicata situatia dar rezolvabila, ca nu suntem in jungla.
Toate cele bune,
Sadboy11 întreabă: