Definitia ca la carte?
---
Obiectul de studiu al ştiinţei economice:
Asupra obiectului de studiu al economiei au fost discuţii ample în diferite etape istorice.
Iniţial, economia era considerată ştiinţa despre faptele şi comportamentele economice prin care oamenii tindeau să-şi satisfacă nevoile cu ajutorul resurselor rare.
Se consideră azi că, eliberată de aspectele ideologice, economia se constituie, lent, dar sigur şi ferm într-o tehnică socială. Aceasta poate să fie noua paradigmă, acel ansamblu de idei şi principii pe baza cărora se poate aştepta o nouă stare a economiei politice început de nou mileniu.
---
Sursa: http://ec.utgjiu.ro/wp-content/2020/M_material_suport.pdf
Definitia mea? Un studiu asupra banilor, bunurilor si serviciilor.
Gestionarea resurselor pe care le ai (materiale și oameni), și faci rost să le obții din altă parte. (1)
Te joci cu preferințele oamenilor, formezi cauza. (2)
Primești bani sau alte resurse de schimb (drept efect), sau atingi anumite obiective propuse (profit sau non profit), care acelea vor genera alte efecte la rândul lor. (3)
Etete scart, ce de definitii
omul nu a cerut definitii, ci "obiectul", ori asta e unul si NUMAI unul:
BANII
punct
Gasesti pe net:
https://www.scritub.com/......016184.php
https://www.qreferat.com/referate/economie/Universul-economiei934.php
https://www.stiucum.com/......c21756.php
Or fi si altele, dar sper sa ajute