Bună TPU! Aș avea și eu nevoie de o informație. Acum 2 săptămâni am comandat un telefon de pe site-ul celor de la Quickmobile, respectiv iphone 13 pro. Am stat să zic o săptămână cu el, după care am hotărât să-l returnez înapoi știind că am acea perioadă de 14 zile obligatorie la nivel european. Toate bune și frumoase, vine curierul, ia comanda și pleacă. În data de 18.10. 2022 ajunge la un service care se ocupă de retururile și garanțiile firmei de mai sus. Aștept ce aștept și îmi vine un mail prin care mi se spune că trebuie să plătesc un cost de diminuare de 1571 de lei pentru că am activat telefonul. Telefonul era ca nou când i-am făcut retur, am și poze. Nu înțeleg de unde suma asta mare. Am trimis după mail către cei de la Quickmobile crezând că poate service-ul respectiv este neserios. Am primit un reply de la ei spunându-mi următoarele :
"Intelegem situatia dvs., insa in termenii si conditiile noastre pe care le-ati acceptat in momentul in care ati plasat comanda, este mentionat astfel: " Produsele ale căror software a fost activat nu vor putea fi acceptate în sistemul de returnare fara cost de diminuare. Consumatorul poate verifica autenticitatea unui dispozitiv electronic chiar și fără a deschide / porni dispozitivul, prin simpla accesare a site-ului producătorului respectiv, prin introducerea seriei IMEI de pe cutia produsului.", prin urmare constatarea ramane valabila.
O zi frumoasa! "
Aș mai putea face ceva? Eu fiind obișnuit de la eMAG, am zis că este totul în regulă, dar se pare că nu a fost, chiar am avut încredere, dar mna.
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Sunt niște condiții care le-ai acceptat. in schimb ei au niste legi care trebuie sa le respecte și care anulează condițiile lor. OPC pentru recuperarea banilor
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (18.221.102.0) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro