Cred că eu am rămas în urmă rău de tot cu ce se întâmplă în lume, pentru că este prima dată când aud de un singur cont în care să existe și lei și euro.
Dacă există un astfel de cont, trebuie să îți apară și lei și euro în aplicație. Iar dacă ai alimentat cardul și nu îți apar și leii, atunci sistemul este defectuos. Renunțam la card cu toate scuzele lor pentru aplicația defectuoasă. Dacă ai ști cât de mult înșeală băncile prin sistemul lor de carduri, ai fi renunțat de mult la el. Dacă banca nu înșeală clientul măcar cu 5 lei, nu se simte ea bine.
De aceea, banca este obligată să îți afișeze în aplicație orice tranzacție făcută cu cardul. Suni la protecția consumatorilor și le spui că ai alimentat cardul dar nu ai banii pe card. Trebuie să fi mai înțepat că băncile te înșeală. Trebuie să verifici în aplicație absolut orice tranzacție; și o să vezi că nu o să se potrivească plata la casa se marcat cu suma de pe card.
In cazul meu cardul este legat la contul in lei.Chiar daca am ceva sute de euro in contul de euro cand scot euro in alta tara imi ia tot din contul de lei.Doar daca raman fara lei imi trage din contul in euro.
Anonimg multumesc pentru raspunsul tau si timpul acordat.Tranzactia nu imi apare in aplicatie, desi am primit chitanta pentru ea, o sa merg asta si la banca pentru a rezolva problema. Zi frumoasa iti doresc ☺️