Nu cred că ai să găsești, atâta timp cât ești minor nu poți să îți faci un card bancar fără să fii însoțit de către unul dintre părinți.
Legal, îți este imposibil să acționezi ca beneficiar al serviciilor unei bănci, fără prezența inițială a unui tutore. Dacă ai trecut de procedura de emancipare totuși, și ai documentul care dovedește asta, poți.
Instituția emancipării este definită în doctrină drept „mijlocul juridic prin care un minor este scos de sub puterea părintească sau de sub tutelă și I se recunoaște o capacitate de exercițiu limitată" ori drept „un act solemn sau un beneficiu legal, care are ca efect desființarea puterii părintești sau a tutelei, conferind minorului dreptul de a se conduce singur în ce privește actele personale și de a-și administra patrimoniul în limitele unei capacități restrânse".
Înțeleg ce zici dar așa au băncile astea cu minorii că și cum noi am merge sa furam. Pai cu buletinul mă duc cinstit. In fine așa ii, așa o să fie
Agent1007 întreabă: