Tu chiar crezi că băncile ar mai exista dacă oricine le-ar putea fura o jumătate de milion de euro?
Îți garantez că indiferent ce metodă de furt ai putea concepe tu, banca are deja un volum de contramăsuri pe tema aia.
Orice împrumut se acordă după o analiză a solicitării și a solicitantului. Cu cât suma este mai mare, cu atât analiza este mai serioasă și garanțiile cerute sunt mai mari.
Poate că un împrumut de nevoi personale de două-trei mii de euro ai putea obține fără mari garanții. Dar chiar ai impresia că te duci la bancă, zici "împrumutați-mă cu jumătate de milion de euro", banca ți-i virează în cont și tu pleci în Bahamas și trăiești acolo liniștit tot restul vieții?
Dacă vrei jumătate de milion de euro trebuie (de exemplu) să garantezi cu o proprietate de un milion de euro pe care pui ipotecă în favoarea băncii. În secunda în care ai depășit data scadentă, banca îți vinde casa și-și recuperează banii.
Ma indoiesc ca vreo banca ti-ar acorda suma asta, daca nu ai avea o casa de cel putin 500mii euro, pe care sa o pui gaj la acest imprumut.
Nici o banca din lume nu da aceste sume fara sa se asigure ca ai cu ce platii ratele lunare.
In orice caz, o asemena sum anul se da imprumut in mana, se transfera cand cumperi o casa, sau o propietate, direct in contul respectiv.
Nu-ti da nimeni banii astia in mana si daca prin absurd ai vrea sa-i scoti din atra, nu ai putea, pentru ca la vama, nu poti scoate mai mult de 10.000 euro.
Deci, scenariul tau nu se poate intampla niciodata.
Exista imprumuturi de nevoi personale (deci nu sunt pentru un imobil sau o masina ci ii poti folosi la ce vrei tu...) si in acelasi timp exista imprumuturi ipotecare (care virezi cu casa sau masina) si imprumuturi pe salariu (sa ai 75% din salariu tau sa fie suma lunara care trebuie sa o plaesti) Si daca "as pleca" nu i.asi avea cash... i.asi avea in banca, si poti avea in banca (sau pe carduri internationale) ce suma vrei si miliarde si tot poti parasi tara xd
Nu exista "imprumuturi de nevoi personale" de 400-500 mii de euro!
Suma pentru asemenea nevoi, este undeva de cate sute sau mii de euro, dar in nici un caz de sute de mii de euro.
Ori baiatul asta, a mentionat sumele de mai sus.
In primul rand nu stiu ce banca ti ar da banii astia.
in al doilea rand pleci din tara, nu te evapori de pe planeta, vei fi gasit intr-un final
Mda stiu ca nu as disparea dar in teorie e banca privata, nu detine de stat xd deci pe ce cauza m-ar "baga la racoare"? si sunt banci care iti ofera imprumuturi si de un milion de euro deci sunt destule xd
Tocmai, ca e privata, si le furi din banii lor proprii. Te cauta si pe luna. Bancile isi vand creantele firmelor de recuperari specializate in asa ceva.
Ma indoiesc ca iti da tie, persoana fizica, 1 mil de euro o banca
DaicuIonut întreabă: