Nu poti!
FB-ul este gratis pentru utilizatori, iar daca esti firma si vrei sa-ti promovezi pagina, trebuie sa platesti sa-ti apara reclamele.
dar, de primit bani d ela FB nu vei primii deloc, pentru ca FaceBook este o platforma gratis pentru toata lumea, care traieste si face profit din reclamele pe care le acepta pe web site-ul lor.
Doar sa fii cunoscut si sa te plateasca diverse firme pentru a le face reclama. Altfel nu cred ca ai cum
Ai nevoie de o pagină publică sau un grup, în care să ai prezent un auditoriu activ. Datorită publicității poți face ceva bani, însă pentru realizare ai nevoie să pui investiții.
Căștigă peste 19.000 de RON cu o investiție inițială de numai 6 RON!
Sistemul acesta, este ghidat în totalitate de corectitudine și este legal, trebuie să fi corect, și are ca scop întrajutorarea reciprocă al fiecăruia dintre noi și de a se răspândi mai departe :
acest sistem poate aduce venituri fiecăruia extraordinare tot ceea ce trebuie realizat este să participe căt mai mullți la sistem, onest și să fie corecți astfel cât mai multe persoane participante aducând venituri mari cu cât mai mulți cu atât mai realizabil, benefic.Chiar există, sunt persoane, care nu se pot deplasa la locurile de muncă, din nefericire din difverse motive, și acest sistem, poate aaduce rezolvarea chiar și stănd în fața calculatorului și conectați la internet.Fiecare individ, î-și va înmulți banii de sute de mii de ori și nu numai :)
Cum putem realiza acest lucru?
Tu ajuti pe altul contribuind cu 1 RON, si transmiterea informatiilor mai departe, este foarte important, iar altii care au preluat informatia de la tine, și o duc mai departe, te ajută, să încasezi peste 19.000 RON.
Cum se poate explica acest lucru?
PASUL numărul 1:
iIei 6 coli de hârtie, si scrii pe fiecare dintre ele: M-AM ADAUGAT LA LISTA TA
Impăturești fiecare coală, iar în ele vei adăuga câte o bacnotă de 1 RON, astfel încât să nu se vadă prin plic, și să nu dispară, fure.
Fiecare coală, plus bacnota de 1 ron, vor intra în câte un plic.
La final vei avea 6 plicuri, iar fiecare din ele va conține o foaie de hârtie și 1 RON.
Acum vei trimite plicurile la urmatoarele adrese
Acestea sunt adresele la care vei trimite plicurile menționate :
___________________________________________________________________________
1)-Moldoveanu Claudia, Str. Plopilor nr. 50C, ap 2, sat Floresti, cod 407280, jud Cluj
2) Nitu Camelia, Str., Drumul Murgului, nr.40, bloc 54, ap.11, cod 031716, Bucuresti, Romania
3) Garboan Calin Stefan, Str.Gutinului, bloc 13, ap. 25, cod 435100, Baia Sprie MARAMURES, Romania
4) Banu Roxana, Str. Principala, Nr 15, Com Talea, Sat Plaiu, Jud Prahova
5) Neagu Andrei, Str. Marului, Nr 17, Bl. 1, Sc. 1, Ap. 22, Fundeni, Jud. Ilfov
6) Istvan Cezarea Eva, Str.Arțatilor,Nr 42, ScA, ap.5,.cod 420069, jud. Bistrița-Năsăud _____________________________________________________________________________
PASUL numărul 2:
Tai din listă, pe numarul 1, și muți celelate adrese mai sus cu o poziție, adică,(6 devine 5, iar 5 devine 4, etc) rezultând că după această operațiune, poziția 6, să rămână liberă. Aici iti vei completa numele si adresa ta, pentru ca astfel vei primi si tu bani la randul tau după care această listă cu adresă a ta, va apărea pe sute de site-uriDe asemenea este foarte important (pentru tine) să-ți rezervi pozitia 6. Celelalte pozitii iti vor diminua factorul de multiplicare. De asemenea este important repet să nu trișezi,și să trimiți, plicurile, pentru că altfel, ai să te excluzii singur, din listă. Acest sistem este ghidat în totalitate de corectitudine, există oameni corecți, chiar și invalizi, care pot participa, și 6 ron ar fi o rușine,să trișezi, nu se merită! cu căt se trimit pe mai multe platforme, lista cu adresele, alții, care se alătură te vor trimite mai departe, pe tine -adăugândute la rândul lor pe listă mai sus cu un rănd trimițând mai departe, încă pe atâtea site-uri de socializare, de 5 ori mai multe de câte ai trimis, plus plicurile pe care î-i vei primii
PASUL numărul 3:
acum Copiezi, cei 3 pași, sau îi transcrii, în totalitate, lista, însă ar fi ideal să menții pașii,cât mai aproape de original. Acum vei publica anunțul,tău, pe cât mai multe site-uri, forum-uri, etc! Cu cât, sunt mai multe postări, cu atât rata de conversie, va fi mai mare, și vei primi mai mulți bani, de la cei care aderă, la sistem venitul depide de tine căt de mult te implici în publicări. Așadar, tot ce trebuie să faci, este să copiezi textul cu pașii de urmat, să pui numele tău în poziția 6, în timp ce-i muți pe ceilalți cu o pozitie mai sus., și apoi să-l postezi pesste tot:, Facebook, twitter, forumuri, site-uri de cet, etc.Asta,esste tot ceea ce trebuie făcut, pentru a începe să primești banii, în cutia poștală.
Cum functionează, legea multiplicării?
Pentru, o, exemplificare, voi alege cea mai pesimistă variantă. Să presupunem că din cele 200 de postări, pe care tocmai le-ai făcut, doar 5 răspund pozitiv adică se inscriu în sistem.și, trimit plicurile către cele 6 adrese. în concluzie, de pe poziția a 6-a din listă, am câștigat 5 RON. Poate că nu e mult pentru început, însă, dacă toți cei 5 urmează toți pașii și postează la rândul lor articolul în 200 de locuri, vor fi în total 1000 de postari ale articolului, cu ei în poziția a 6-a și, cu mine în poziția a 5-a. Păstrând rata de conversie de 5 pe 200, adică, = 0, 025. înseamnă că voi primi în cutia poștală, încă, 0, 025 ori 1000 care este = cu 25 RON. Continuând astfel situația, vă veți da seama că urcând în poziție veniturile mele se multiplică cu 5 față de poziția anterioară. Calculul arată în felul urmator:- Pozitia 6 = 5 RON- Pozitia 5 = 25 RON- Pozitia 4 = 125 RON- Pozitia 3 = 625 RON- Pozitia 2 = 3125 RON iar- Pozitia 1 = 15625 RON,
Total peste 19000 RON, cu o investitie initială, de numai 6 RON!
în momentul în care numele tău nu se mai află în lista adreselor, atunci poți să postezi din nou articolul pe alte site-uri sau chiar pe același, dacă le-ai salvat undeva. Este interesant totuși, cum cu numai cu 1 RON, oamenii, se pot ajuta între ei. întrebarea pentru tine este: merită, să investești 6 RON, și să distribui, articole mai departe, și să intri in acest sistem?, Eu zic că da se merită.
Pentru informații mai detaliate vizionează aici:
https://www.youtube.com/watch?v=Oc-f0E2OoT0
Căștigă peste 19.000 de RON cu o investiție inițială de numai 6 RON!
Sistemul acesta, este ghidat în totalitate de corectitudine și este legal, trebuie să fi corect, și are ca scop întrajutorarea reciprocă al fiecăruia dintre noi și de a se răspândi mai departe :
acest sistem poate aduce venituri fiecăruia extraordinare tot ceea ce trebuie realizat este să participe căt mai mullți la sistem, onest și să fie corecți astfel cât mai multe persoane participante aducând venituri mari cu cât mai mulți cu atât mai realizabil, benefic.Chiar există, sunt persoane, care nu se pot deplasa la locurile de muncă, din nefericire din diverse motive, și acest sistem, poate aduce rezolvarea chiar și stând în fața calculatorului și conectați la internet.Fiecare individ, î-și va înmulți banii de sute de mii de ori și nu numai :)
Cum putem realiza acest lucru?
Tu ajuți pe altul contribuind cu 1 RON, și transmiterea informațiilor mai departe, este foarte important, iar alții care au preluat informația de la tine, și o duc mai departe, te ajută, să încasezi peste 19.000 RON.
Cum se poate explica acest lucru?
PASUL numărul 1:
iei 6 coli de hârtie, și scrii pe fiecare dintre ele: M-AM ADĂUGAT LA LISTA TA
împăturești fiecare coală, iar în ele vei adăuga câte o bancnotă de 1 RON, astfel încât să nu se vadă prin plic, și să nu dispară, fure.
Fiecare coală, plus bancnota de 1 ron, vor intra în câte un plic.
La final vei avea 6 plicuri, iar fiecare din ele va conține o foaie de hârtie și 1 RON.
Acum vei trimite plicurile la următoarele adrese
Acestea sunt adresele la care vei trimite plicurile menționate :
___________________________________________________________________________
1)-Moldoveanu Claudia, Str. Plopilor nr. 50C, ap 2, sat Floresti, cod 407280, jud Cluj
2) Nitu Camelia, Str., Drumul Murgului, nr.40, bloc 54, ap.11, cod 031716, Bucuresti, Romania
3) Garboan Calin Stefan, Str.Gutinului, bloc 13, ap. 25, cod 435100, Baia Sprie MARAMURES, Romania
4) Banu Roxana, Str. Principala, Nr 15, Com Talea, Sat Plaiu, Jud Prahova
5) Neagu Andrei, Str. Marului, Nr 17, Bl. 1, Sc. 1, Ap. 22, Fundeni, Jud. Ilfov
6) Istvan Cezarea Eva, Str.Arțatilor,Nr 42, ScA, ap.5,.cod 420069, jud. Bistrița-Năsăud _____________________________________________________________________________
PASUL numărul 2:
Tai din listă, pe numarul 1, și muți celelate adrese mai sus cu o poziție, adică,(6 devine 5, iar 5 devine 4, etc) rezultând că după această operațiune, poziția 6, să rămână liberă. Aici iti vei completa numele si adresa ta, pentru ca astfel vei primi si tu bani la randul tau după care această listă cu adresă a ta, va apărea pe sute de site-uriDe asemenea este foarte important (pentru tine) să-ți rezervi pozitia 6. Celelalte pozitii iti vor diminua factorul de multiplicare. De asemenea este important repet să nu trișezi,și să trimiți, plicurile, pentru că altfel, ai să te excluzii singur, din listă. Acest sistem este ghidat în totalitate de corectitudine, există oameni corecți, chiar și invalizi, care pot participa, și 6 ron ar fi o rușine,să trișezi, nu se merită! cu căt se trimit pe mai multe platforme, lista cu adresele, alții, care se alătură te vor trimite mai departe, pe tine -adăugândute la rândul lor pe listă mai sus cu un rănd trimițând mai departe, încă pe atâtea site-uri de socializare, de 5 ori mai multe de câte ai trimis, plus plicurile pe care î-i vei primii
PASUL numărul 3:
acum Copiezi, cei 3 pași, sau îi transcrii, în totalitate, lista, însă ar fi ideal să menții pașii,cât mai aproape de original. Acum vei publica anunțul,tău, pe cât mai multe site-uri, forum-uri, etc! Cu cât, sunt mai multe postări, cu atât rata de conversie, va fi mai mare, și vei primi mai mulți bani, de la cei care aderă, la sistem venitul depide de tine căt de mult te implici în publicări. Așadar, tot ce trebuie să faci, este să copiezi textul cu pașii de urmat, să pui numele tău în poziția 6, în timp ce-i muți pe ceilalți cu o pozitie mai sus., și apoi să-l postezi pesste tot:, Facebook, twitter, forumuri, site-uri de cet, etc.Asta,esste tot ceea ce trebuie făcut, pentru a începe să primești banii, în cutia poștală.
Cum functionează, legea multiplicării?
Pentru, o, exemplificare, voi alege cea mai pesimistă variantă. Să presupunem că din cele 200 de postări, pe care tocmai le-ai făcut, doar 5 răspund pozitiv adică se inscriu în sistem.și, trimit plicurile către cele 6 adrese. în concluzie, de pe poziția a 6-a din listă, am câștigat 5 RON. Poate că nu e mult pentru început, însă, dacă toți cei 5 urmează toți pașii și postează la rândul lor articolul în 200 de locuri, vor fi în total 1000 de postari ale articolului, cu ei în poziția a 6-a și, cu mine în poziția a 5-a. Păstrând rata de conversie de 5 pe 200, adică, = 0, 025. înseamnă că voi primi în cutia poștală, încă, 0, 025 ori 1000 care este = cu 25 RON. Continuând astfel situația, vă veți da seama că urcând în poziție veniturile mele se multiplică cu 5 față de poziția anterioară. Calculul arată în felul urmator:- Pozitia 6 = 5 RON- Pozitia 5 = 25 RON- Pozitia 4 = 125 RON- Pozitia 3 = 625 RON- Pozitia 2 = 3125 RON iar- Pozitia 1 = 15625 RON,
Total peste 19000 RON, cu o investitie initială, de numai 6 RON!
în momentul în care numele tău nu se mai află în lista adreselor, atunci poți să postezi din nou articolul pe alte site-uri sau chiar pe același, dacă le-ai salvat undeva. Este interesant totuși, cum cu numai cu 1 RON, oamenii, se pot ajuta între ei. întrebarea pentru tine este: merită, să investești 6 RON, și să distribui, articole mai departe, și să intri in acest sistem?, Eu zic că da se merită.
Pentru informații mai detaliate vizionează aici:
https://www.youtube.com/watch?v=Oc-f0E2OoT0
AlexMaftei2001 întreabă: