Nu, inseamna ca daca aduni cel mai mic salariu cu cel mai mare si imparti la doi ar iesi 4000, nu are legatura cu majoritatea romanilor.
Aici poti vedea evolutia salariului mediu pe economie din anul 2010 incoace. In prezent salariul mediu net depaseste cu foarte putin 4000 lei. Rezulta ca cei ce primesc in mana 4000 lei in mana au un salariu decent. Dar tot o statistica spune ca unu din trei salariati este platit cy salariul minim - cu foarte putin peste 1500 lei. Majoritatea salariatilor, circa 85% - au salariu sub salariul mediu.
Cate salarii medii acopera un magistrat? Dar un parlamentar, dar un primar, dar functionarimea de prin ministere si alte organisme, dar un diplomat. Chiar si militarii cu functii mari? Chiar si a medicilor, a profesorilor universitari.
Cand m-am referit la cei 85% care castiga sub salariu mediu, m-am referit si la cei cu 4000 de lei(salariu mediu fiind de 4003).