Trebuie să fi insistent în a-i cere banii înapoi, până acolo că vei merge și la părinții acestuia, chiar dacă ei nu te vor putea ajuta.
Dacă dăm bani cu împrumut, să dăm doar atât cât ne-am putea lipsi de ei.
Există o mulțime de oameni fără caracter, care s-au învățat doar să ceară dar nu să și dea înapoi. Și cei mai mulți sunt așa.
Soluția este să faci presiuni asupra acestuia. Spune-i că ai nevoie să ți-i restituie. Caută-i punctul sensibil (poate vreo persoană care el nu ar vrea să știe de fapta lui), și spune-i că pentru înapoierea datoriei ești dispus să mergi chiar până unde nu-și va dori el. Dacă te va întreba mai concret ce vei face, tu să-i răspunzi că nu știi, și că te gândești la soluții pentru recuperarea banilor.
Dacă te va întreba de ce ai spus și altora de lucrul acesta, să îi spui că aveai nevoie de ajutor pentru a primi banii înapoi.
Dacă are Facebook, îi poți trimite mesaje publice care să bată apropo în privința aceasta.
Dacă nu ai pe telefon, aplicația Cube ACR îți poate înregistra convorbirile cu acesta, chiar și apelurile pe WhatsApp.
Totuși, să păstrezi limita și să nu îți strici și tu caracterul din pricina stricăciunii caracterului acestuia. Nici să nu-l urăști.
În ce mă privește, în locul tău aș încerca să uit de bani; dar doar pentru binele lui aș rămâne insistent. Oamenii cu datorii nu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu.
Nu poți nimic, dacă nu folosești violența și amenințarea, și nici atunci.
Ai învățat o lecție.
Ai vreo dovada? Probabil ca NU, asa ca Nimic Legal. in special daca n-ai martori, dar si cu martori e greu. +te costa procedura.
In primul rand De ce ai dat? in special o suma de genu asta? Trebuia sa te gandesti ca exista posibilitatea MARE ca sa iti deie teapa.
Posibilitati (jenante) de a incerca sa-l convingi:
-sa-l ameninti cu bataia
-sa meri la parintii lui si sa-i explici situatia
Si eu dau mai rar bani dar numai la persoane pe care le cunosc de mult timp (+stiu sigur ca o sa aiba bani sa dea inapoi) Si in general numai la persoane mature, nu la tineri. Si acolo 100 lei, nu 1000
Stiu o gramada de cazuri similare cu a ta. nici aia nu si-au recuperat banii.
Presupun ca ai ai nicio dovadă, mergi la poliție și depune o reclamație, există detector de minciuni.
Eu cred ca trebuie sa anveti din greseli apoi sa nu mai anprumuti bani oricui SE MAI NTÂMPLĂ sper ca tai anvata minte