| khtln008 a întrebat:

Salutare!
Am început căutările pentru am apartament pe care aș vrea să-l iau cu credit ipotecar. După ce m-am tot răzgândit, am găsit ceva în fază de construcție. Dezvoltatorul a spus că o să fie gata în martie-aprilie 2025 și că dacă îi plătesc până în septembrie 2024 un avans de 15% pentru rezervare, o să-mi facă o reducere la prețul final.
Sunt puțin nedumerit acum și am mai multe întrebări:
1. Această rezervare este de fapt antecontractul?
2. Cei 15% îi plătesc dezvoltatorului direct sau intermediază vreo bancă tranzacția?
3. Știu că banca cere un avans de 15% pentru creditele ipotecare. Când depun cererea de creditare, vor fi luați în considerare cei 15% dați deja dezvoltatorului sau trebuie alți 15% din suma rămasă?
4. Am citit că preaprobarea se face în câteva zile și apoi ai termen maximum șase luni pentru a găsi locuința, care trebuie să fie „la gata". Aș vrea să văd dacă banca îmi poate acorda credit și care este suma maximă la care mă încadrez, înainte de a plăti acel avans dezvoltatorului. Problema este că dacă obțin acum, în august, preaprobarea, eu nu o să pot lua apartamentul în șase luni, pentru că nu o să fie gata. Cum aș putea verifica dacă banca îmi acordă credit și ce sumă, fără să fac cerere de preaprobare? Am vorbit cu un broker, mi-a spus cam la ce sumă m-aș încadra, dar mi-e frică să nu plătesc avansul, iar apoi banca să nu îmi accepte dosarul de credit sau să nu dea suma de care am nevoie.
5. Dacă aș depune cerere de preaprobare, doar așa, să văd ce sumă pot împrumuta, știind că nu mă încadrez în termenul de șase luni pentru achiziție, există riscul ca băncile să nu îmi mai acorde credit atunci când chiar va trebui să-l obțin? Am auzit că la fiecare preaprobare se face interogare la ANAF, iar băncile resping dosarele când văd că un client are interogări mai multe făcute în ultimele luni.

6. În final, ce bănci recomandați pentru creditul ipotecar (locuință nouă)?
Mulțumesc anticipat!

Răspuns Câştigător
suntserios
| suntserios a răspuns:

1. Da este antecontractul.
2. Direct dezvoltatorului pe baza antecontractul.
3. Da cei 15% pe care îi plătești acum sunt considerați avansul de către banca.
4-5. Poți să faci 100 de preaprobari la banca. Nu te încurcă cu nimic. Daca o obții acum foarte probabil sa o obții și când o să ai nevoie.
6. Banca care are dobânzi mai mici.

4 răspunsuri:
| relian a răspuns:

In faza de constructie, adica tu cumperi ceva ce nu exista inca, pe baza cindva o sa se faca, ba tu esti nebun laughing
Dezvoltator cei ala? ce cuvinte se mai folosesc, dar de cei nu-i spune-i constructor, adica dezvoltator este ceva si constructor altceva? Banui daca ai spus dezvoltator, so fi referit la altceva, dezvolta ceva, deci nu construieste, o fi unia care se ocupa doar cu planuri dar de ce nu-i spuneti planificatori, sau mai stiu eu gargaragii laughing

Dezvoltator wow cum suna, de aia si baga aia cuvintele astea pompoase, omu sa nu aibe habar ces astea, vi se face capu toaca laughing gata dezvoltator.
Dezvoltatorul asta, sau firma, probabil este o companie, care doar face rtost de clienti, nu face absolut nimci, dar are parte.
Gaseste clienti, asta ar fi singura chestieal acestor dezvolattori, sa gaseasca clienti si apoi sa colecteze banii, ei platind dupa companii care construiesc.

Eu spun sa iti vezi de treaba, mergi ia bani de la banca, fa-ti tu casa ceva, lasa povestile, cu aia ajungi sa stai in casa cine stie cand, sau deloc

Gindeste ca acei dezvolatatori ce spui tu, ei tea gasit pe tine, sau tu pe ei, nu se apuca de construit ceva daca nu are stiu si eu citi clienti sau toti clientii pentru acel bloc.
Ca urmare tior zis ei ca in 2 ani e gata, dar poate in 2 ani sa nu aibe nici macar citiva clienti, caz in care tu astepti mult si bine.Dai avans, ei iti papa avansu, ca doar ei trebuie sa faca bani, daca renunti la revedere, banca nu da oricum nimic alora pana cand nu au ceva concret, bancile nu-s dealde tine, aia lucreaza doar cu material, bani sau cladiri, cand o vedea banca cladirea intr-o anume faza, atunci le mai da ceva bani, in caz de ceva sa aiba ce le lua.

Cum mai spune cineva pe aici, e ceva gen desene animate laughingun fel de tapa dar mai la vedere.
Poate sa si faca ceva, daca au clienti, dar cum astfel de constructii is destul de scumpe, pentru ca is multi care trebuie sa aiba partea, nu prea se inghesuie oamenii.

Gindeste la un produs care trece prin mai multe maini, mai multe maini, mai scump acel produs corect? Fiecare ce pune mina trebuie sa aiba partea lui, asa si cu acesti dezvolatatori,, is ei, este constructorul si cine stie cit or mai fi pana la final, asa ca acea constructie va costa foarte mult in final, asta comparativ cu situatia cand o firma are terenul, ea se ocupa si de construit, atunci este cel mai ieftin.

De ce nu cauti o banca sa iti dea bani iar tu sa faci o casa? Se practica si asa ceva, banca iti da bani, doar o suma, iei terenu, banca vede, are deja acel teren, iti da sa torni fundatie si tot asa pe etape, dar c el putin or sa fie implicata doar banca si o firma care construieste, mai ieftin de atit e doar daca ai tu toti banii si construiesti singur.
In felul asta elimini intermediarii care iti sug foarte multi bani. Logic ar fi ca blocul sau casa sa fie construita, omu vine vede, cumpara sau nu.
Se fac si chestii genul sa dai ceva bani inainte, dar asta in tari unde nu se joaca nimeni cu bancile sau cu oamenii, adica nu ajunge omu sa mearga prin tribunale pentru banii lui.

| khtln008 explică (pentru relian):

Eu întreb de mere și tu îmi zici de pere.
Cuvântul "dezvoltator" există în română (caută în DOOM3) și se folosește în acest context al pieței imobiliare.
Cu întrebările mele, m-am adresat celor care au trecut prin asta. Nu am cerut sfaturi și păreri generale. Dacă voiam casă, mă interesam de casă.
Vreau apartament într-un anumit oraș, într-o anumită zonă, pentru că acolo muncesc de câțiva ani.
La modul ideal, sigur că e mai bine să îți faci singur, dar nu se poate mereu din multe motive. Unul ar fi că eu vreau apartament și nu casă. Să mă apuc să construiesc un bloc?
Au fost cazuri în care oamenii au plătit de înainte și apoi blocurile nu am mai fost terminate.
Eu nu m-am referit la așa ceva. Am pus șase întrebări la obiect și m-aș fi așteptat să mi se răspundă la fel.
Ca idee, am fost, am văzut blocul și o să fie gata anul ăsta, probabil. Apoi mai durează vreo două-trei luni cu actele și amenajarea exterioară. Firma care se ocupă de construcție este mare și serioasă, are experiență pe piață.

Sănătate!

| ioana748 a răspuns:

Am auzit cazuri in care au platit apartamentul din poze, macheta, whatever, desene animate si au ramas cu imaginile.
Banii nu i au mai vazut inapoi, stau prin tribunale.
Sau in cazul bun, realitatea din teren nu prea se mai pupa cu desenele animate din discutia initiala.
Oricum, mult succes, sa ti iasa ce-ti doresti.

| CiprianPatrichi a răspuns:

Recomand sa te duci la KIWI finance. Nu iti percep nici un comision si te vor invata ei la care banci e mai ok si CUM sa aplici la ele. Ei iti intocmesc dosarul si il inainteaza la bancile alese, tu doar mergi si semnezi cand e cazul. Ei iti pot zice si cat de riscant e sa dai avans la dezvoltatorul respectiv, daca il cunosc etc. In Cluj recomand pe Mihaela Mera de la KIWI.