Buna!
Uite aici cateva sfaturi:
1. Nu te rezuma să reciteşti notiţele! Cercetările la care au participat studenţii de la Universitatea Washington au demonstrat că metoda nu este foarte eficientă: cei care citesc de mai multe ori textele nu le vor reţine mai bine decât cei care le citesc o singură dată. Cei care repetă lectura au tendinţa să considere că deja au înţeles, au învăţat informaţia şi mai sunt la fel de atenţi ca prima dată când citesc.
2. Pune-ţi singur cât mai multe întrebări! După ce ai citit o dată textul, cel mai bine este să-ţi pui singur întrebări sau să răspunzi la întrebările deja formulate în manual, dacă acestea există. Astfel vei afla ce anume nu ai reţinut şi vei şti exact pe ce trebuie să pui accent pentru a învăţa mai eficient. De asemenea, aceste întrebări te ajută să înţelegi mai profund informaţia, nu doar mecanic: de ce?, cum s-a întâmplat un anumit lucru? Căutând aceste răspunsuri vei înţelege mai bine şi astfel vei reţine mult mai uşor subiectul.
3. Fă legături cu informaţii deja cunoscute! La o a doua lectură a textului, e bine să cauţi legături cu subiecte deja cunoscute, pentru a învăţa şi reţine mai repede noile date.
4. Redă informaţia sub formă vizuală! Un sistem foarte bun este realizarea de diagrame, adică învăţarea activă, care ajută foarte mult la memorare. Elevul devine activ, implicat în învăţare, nu mai este un simplu receptor pasiv.
5. Foloseşte şi fişe! Ele te vor ajuta să te testezi singur şi să observi detaliile pe care nu le-ai reţinut. Repetiţia este foarte bună, dar numai atunci când nu este mecanică.
6. Nu îngrăşa porcul în ajun! Cei mai mulţi elevi şi studenţi lasă aproape toată materia pentru ultimele zile, când o repetă mecanic, încercând să reţină totul. Cercetătorii avertizează că această metodă de învăţate nu ajută deloc memoria pe termen lung. Astfel, elevii vor reţine informaţia pentru ziua examenului, dar apoi vor uita totul şi anul următor vor trebui să înveţe din nou. Cea mai bună tehnică este împărţirea temelor de studiu în timp.
Sper sa te ajute!
Bună.
Repeți de multe ori până memorezi, caută să înțelegi prin logică.
Pa, pa.
Sadboy11 întreabă: