| LucaZzN a întrebat:

Vă salut, am 17 ani țin mă adresez celor cu experiență în domeniul transportului de persoane (sofer, etc) sau care au deținut o firmă de profil. Dacă aveți disponibilitatea de a-mi oferi sfaturi legate de înființarea unei firme de transport, în special în ceea ce privește obținerea licențelor, gestionarea costurilor mari (leasing, asigurări), găsirea unei nișe pe o piață competitivă și obținerea de contracte cu agenții sau companii, mi-ar fi de mare ajutor. Aș fi interesat, de asemenea, să aflu cum ați finanțat afacerea la început, cum v-ați diferențiat de competiție și care au fost metodele prin care ați studiat piața pentru a identifica cererea. Menționez că sunt conștient de dificultățile majore, inclusiv provocările financiare și birocrația, și de cât de încărcată este piața în acest domeniu, dar îmi doresc să învăț din experiențele celor care au reușit ( Tin să evit comentariile de la Violeta2022, căci se dovedește că nu are nimic interesant de spus din cauza îngustimii ei mentale. ).

2 răspunsuri:
| Arlekin a răspuns:

Numai in "franciza" daca nu ai experienta...
poti investi cu un procent discutat si sub Contract
succes

suntserios
| suntserios a răspuns:

Primul pas ar fi sa iei permisul de categ D deci sa astepti la 24 ani, aoi sa lucrezi 1-2 ani in domeniu sa vezi cu ce se mananca