"Adevaratele poezii incep acolo unde se sfarsesc pe hartie" ce intelegeti voi prin fraza asta

Adevar valabil pentru orice opera de arta, indiferent de materialul ce-i seveste drept suport:viata unei sculpturi valoroase incepe atunci cand piatra suporta ultima lovitura de dalta, cea a unei picturi autentice atunci cand ultima tusa pe panza a fost aplicata, s.a.m.d.Revenind la poezie,as zice ca adjectivul"adevarate"din cugetarea postata de tine este cheia intelegerii ei; caci daca poezia e valoroasa,daca autorul ei a pus suflet scriind-o,daca a gasit si mijloace ideale pentru a-si exprima trairile,ea gaseste ecou in sufletul cititorului,acesta regaseste in ea propriile-i trairi,se identifica cu autorul insusi sau are impresia ca pentru el special a fost scrisa si in momente asemanatoare celor prin care a trecut poetul,cititorul se trezeste murmurand aceleasi versuri,intiparite pentru totdeauna in mintea sa; de cate ori si noi,traind o glaciala instrainare de cel iubit nu murmuram ca insusi Eminescu:
"De cate ori, iubito,de noi mi-aduc aminte
Oceanul cel de gheata mi-apare inainte."
sau,de cate ori,revoltati de situatia sociala de la noi,n-am murmurat:
"Cum nu vii tu, Tepes Doamne?'
Asa incat,fara a teoretiza prea mult,adevarul din cugetarea postata de tine il putem verifica zi de zi.Un mare poet va trai vesnic in sufletul neamului sau'si, ca sa nu ma refer doar la Eminescu, iti propun sa te gandesti cand va veni prima ninsoare, care nu-i prea departe; stiu ca vei recita in gand odata cu Bacovia:
"Te uita cum ninge decembre..."
De mult s-au sfarsit pe hartie acele poezii; dar ele ne urmaresc inca; si generatiile ce vin din urma le vor murmura asijderea...

Gandurile sunt stiloul sufletului nostru.Mozaicul de cuvinte pe care marii poeti il astern pe hartie este doar un joc de sentimente si natura.Frumosul sau relatiile de incertitudine care se nasc dupa ce a fost pictat,ca un lacat ce ascunde o mare taina, reprezinta un intreg mit al creatiei, al maretiei sufletului uman; o inspiratie ca un izvor de flori nemuritoare.Meditam si iar meditam asupra spiritului,asupra intrebarilor care trezesc alt infinit de intrebari,cu toate indoielile si visele noastre. Ce facem de fapt atunci cand scriem o poezie,descriem un sentiment, o visare, un peisaj mirobolant.Majoritatea scriu casa se descarce, dar ceea ce ramane in suflet este pur ca un buchet de flori de camp.\\\"Viata este visul sufletului nostru spune Eminescu printr`o scumpa cugetare. Poezia este ca o hrana pentru spirit.cand slove ciudate te invaluie in melancolie si emotie.Mai frumos. mai frumos.impresia asupra liricului proaspat sorbit cand cuvinte prea multe te invelesc intr-o lume numai a ta.De aceea sunt de acord cu afiratia domnului poet O. Goga, caci o poezie are viata ei, diferita de aceea a creatorului, iar ea prinde viata exact atunci dupa ce a fost publicata sau acolo unde se sfarseste pe hartie dupa cum spune poetul.

Poti gasi pe net, aceste expresii. proverbe explicate, direct. doar dai un search pe google direct cu proverbul.

Cei carora le place sa compuna si sa scrie inteleg mai bine asta. Este vorba despre complexitatea gandirii umane. Sunt sentimente pe care le gandim si le simtim ce nu au fost puse vreodata pe hartie sau nici nu ar putea fi scrise. A fi artist, a incerca sa transpui un sentiment pe intelesul tuturor, nu este usor, poate chiar imposibil. Cum am putea noi cu adevarat intelege ce sentimente se luptau inauntrul poetului?

Nu stiu daca esti artist, dar sigur, simti, ai sentimente, gandesti si odata apare "exprimarea" pe hartie! Oare asta inseamna sa fi poet? Visator? Sa traiesti?