Daca esti talentata nu ai nevoie de pregatire cu profesori, doar de bunavointa sa lucrezi zilnic, ca sa-ti formezi si perfectionezi mana.
Cunoșteam pe cineva care făcea vreo patru ore de pregătire într-o zi ( și asta de câteva ori pe săptămână).
Talentul trebuie "șlefuit" așa că puțină pregătire cu un profesor specializat n-ar strica.
Nu pot să înțeleg cum li se permite unora să primească titlul de "Campionul Zilei" și să vorbească prin comentarii doar prostii.
Alooo, moderatorii?
Admiterea la Arhitectură nu are nici o legătură cu talentul. Ai nevoie de îndrumarea unui profesor care de asta se ocupă. Un profesor pentru admiterea la arhitectură (nu profesor de desen, nu e același lucru).
Admiterea la Timișoara nu e foarte grea. Subiectele sunt în general de o dificultate crescută și se bazează foarte mult pe desen tehnic. Asta înseamnă că mulți canditați care nu se pregătesc calumea greșesc, iar notele sunt mici. Nu e importantă nota pe care o iei, ci locul în clasament. Nici nu e așa mare concurența ca la Mincu sau ca la Cluj.
Caută pe grupurile de Facebook profesori din zona ta. Dacă nu găsești, poți întreba studenții din anul 1 sau 2 cu cine s-au pregătit. Vezi ce recomandări primești. Interesează-te despre profesor.
DamianStefan întreabă:
ZloteaIulian întreabă: