Http://ro.wikipedia.org/wiki/Metafor%C4%83
Metafora este figura de stil prin care se trece de la sensul obișnuit al unui cuvânt la alt sens, prin intermediul unei comparații subînțelese. Procesul de realizare a metaforei constă în „punerea semnului identității între două obiecte diferite (lucruri, ființe, persoane) prin numele lor, pe baza unei analogii".
Să urmărim exemplul metaforei din poezia eminesciană Melancolie:
„
Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopții moartă.
"
—Melancolie, Mihai Eminescu
Această metaforă presupune o comparația inițială: „luna ca o regină moartă a nopții", comparație bazată pe două similitudini: paloarea astrului și a unei ființe moarte, unicitatea lunii pe cerul nopții și prezența ei dominantă față de celelalte corpuri cerești, însuși care apare și în alte poezii ale lui M. Eminescu. De exemplu, în Scrisoarea I:
„
Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci.
"
—Scrisoarea I, Mihai Eminescu
În cazul imaginii artistice din poezia Melancolie, comparația apare prescurtată, în lipsa adverbului de comparație (cu valoare de prepoziție) ca și a termenului lună, în acest mod realizându-se concentrarea prin metaforă, care conferă o expresivitate sporită textului poetic. Contextul ne ajută să intuim primul termen al presupusei comparații chiar în absența lui, ceea ce demonstrează că, în înțelegerea metaforei, nu putem face abstracție de suportul contextului.
Metafora este o figură de stil esențială, întrucât ea stă la baza altor figuri, cum sunt personificarea, alegoria, metonimia, sinecdoca, epitetul.
[modificare]Clasificarea metaforei
Clasificarea, după Ortega y Gasset, - în metafora conștiinței-tablă (metaforă simplă cu o singură semnificație; sens denotativ - propriu) și metafora conștiinței-vas (metaforă complexă cu mai multe semnificații; sens conotativ)
Clasificarea, după Tudor Vianu, - în metaforă explicită și metaforă implicită - in absentia (alcătuită dintr-un singur cuvânt cu valoare de sugestie, de regulă pe lângă o construcție verbală; se aseamănă cu simbolul)
Clasificarea, după Lucian Blaga, - în metaforă plasticizantă și metaforă revelatorie.
(scuze de copy paste, dar nu stiam sa iti explic )
Pai fara suparare chiar ma mir cum deai ajuns asa departe (in cazul in care esti la judet sau nu stiu oras sau chiar nationala ) oricum uite aici un site ff cunoscut http://ro.wikipedia.org/wiki/Metafor%C4%83 si aici cred ca vei gasi informatiile necesare. Bft! aprop funda sau vot? :D
Pai metafora este in primul rand o figura de stil .[cred ca stii sigur ce este ]. Intr-o metafora cuvantul/cuvintele sunt folosite cu sens figurat [adica nu cu sensul sau de baza, cu toate ca isi pastreaza cateva insusiri acel cuvant ].De exemplu : ''Toamna a pictat pe cerul cenusiu ciorchine albastrii de struguri. " In enuntul asta,"ciorchinele albastrii "sunt de fapt norii tristi de toamna.Deci printr-o metafora, scriitorii vor sa aseme un lucru, o persoana etc... cu alt lucru asemanator. Ai observat in exemplul dat de mine, norii toamnei seama cu niste ciorchine de struguri .
Scuza-ma daca nu ai inteles, dar eu am incercat sa fiu cat mai explicita si pe intelesul tau :"!
Sper ca te-am ajutat !
Bafta la olimpiada ! Si eu merg >
Te pup .
Metafora este o exprimare la un sens figurat al unu sau mai multe cuvinte. O metafora poate fi folosita in situatii cand vrei sa explici mai bine la ce vrei sa te referi. Succes la olimpiada.
Si eu m-am calificat. Metafora... Figură de stil care constă în a da unui cuvânt o semnificație nouă, printr-o comparatie. Asta e sper ca primesc funda bye