Am un referat de facut pentru maine, despre:
-droguri
-parfumuri
-esente si arome
-medicamente
-vitamine.
si nu stiu ce sa scriu, sa fie mai putin de 4 pag.
Care ma poate ajuta, dau fundita!

mersi anticipat xD

Drog
Termenul drog are mai multe accepţiuni. În sens larg desemnează orice substanţă(naturală sau artificială) care prin natura sa chimică determină alterarea funcţionării unui organ. În sens restrâns se referă substanţe care provoacă toleranţă şi dependenţă. În limbaj uzual, acest termen se referă la substanţe psihoactive, mai ales cele ilegale.
Clasificare
Drogurile psihoactive se clasifică în felul următor:
Cannabis sau cinepa indiana. Pudra. Fumata, mestecata, adaugata in produsele de patiserie, alte alimente, in bauturi. Efectele pudrei de cannabis depind de calitatea sa, de cantitatea absorbita si de consumator. Dozele mici produc euforie si o stare de exaltare agreabila care se termina cu somn. Nu provoaca dependenta fizica ci, la unele persoane firave, dependenta psihica. Scadere a activitatii, diminuarea atentiei si memoriei, tulburari de caracter (iritabilitate, instabilitate) si de dispozitie (alternarea fazelor de depresie cu momente de exaltare). Fiind cel mai ieftin este larg utilizat (ex. 75 –80% din consumatorii francezi).
Antipasihotice
1. LSD–ul. Numai LSD este sintetic (dietilamida acidului lizergic). Numai efectul LSD-ului dureaza citeva ore. Efecte placute sau neplacute, in functie de montajul mintal = expectanta consumatorului.
2. PCP (fenciclidina hidroclorica), cunoscuta sub numele de "praful ingerului" ("angel dust"). Se adauga ruperea contactului cu realitatea, agresivitatea (care poate persista citeva saptamini). In general se traverseaza fazele: violenta, comportament psihotic - 5 zile, alte 5 zile de comportament imprevizibil si cu insomnii si o rapida refacere in ultimele 4 zile. In timp, apar tulburari diferite. eft-center |250px
Mod de funcţionare
Fiecare drog acţionează asupra unui neurotransmiţător sau receptor la nivelul sinapselor din neuroni, această acţiune ducând în general la efecte adverse pe termen lung:

Depistarea consumatorilor de droguri

Indicii care pot sugera consumul:
• schimbarea bruscă a comportamentului;
• treceri fără motiv de la veselie la tristeţe, uneori chiar agresivitate neobişnuită, şi de la agresiune la linişte şi chiar delăsare;
• pierderea apetitului alimentar, ochi injectaţi;
• pierderea gradată a interesului pentru şcoală, muncă, hobby-uri, sporturi, prieteni;
• stări de somnolenţă şi apatie necaracteristice, oboseală excesivă fără o cauză aparentă;
• cheltuieli excesive, dispariţia banilor sau a unor obiecte de valoare din casă;
• pete neobişnuite, mirosuri ciudate pe piele sau îmbrăcăminte;
• schimbarea grupului de prieteni, precum şi tendinţa de tăinuire a acestor "prieteni" , folosirea unui jargou diferit de cel anterior.

Drogul te scoate dintr-o stare de normalitate, sau de tulburare, te introduce in lumea falsei bucurii, dupa care te arunca cu brutalitate in cumplitele chinuri ale iadului afectand atat sufletul, cat si trupul. SPUNE NU DROGURILOR, in orice situatie. Viata ta nu va mai fi la fel niciodata.
Parfum
Familii olfactive
Parfumurile pot fi grupate în diferite familii olfactice, pe teme sau acorduri, ale acestor parfumiri.
 Florale: Parfumuri care sunt dominate de esenţa unei sau mai multor flori. Când se utilizează o singură floare parfumurile se numesc soliflore (ca de exemplu parfumul Diorissimo al lui Christian Dior pe bază de lăcrămioare).
 Chypre: Parfumuri produse pe un amestec de bergamote, muşchi de stejar, patchiouli, şi labdanum. Această familie de parfumuri şi-a căpătat denumirea de la parfumul cu acelaşi nume creat de François Coty.
 Aldehidice: Parfumuri care incorporează o familie de substanţe chimice cunoscute sub numele de aldehide. Chanel No 5 creat de Ernest Beaux în 1921 a fost primul parfum aldehidic. Alte parfumuri aldehidice sunt Je Reviens şi Arpège. Caracteristica parfumurilor aldehidice o constituie nota lor "picantă" produsă de substanţe ca Aldehida C12 MNA.
 Fougère (Ferigă): Parfumuri cu o bază de lavandă, cumarin şi muşchi de stejar. Această familie este numită după parfumul Fougère Royale produs de Houbigant, primul care a utilizat această bază. Multe parfumuri masculine fac parte din această familie, care este caracterizată prin mirosuri erbacee sau lemnoase.
 Piele: O familie de parfumuri care combină esenţe de miere, tutun, lemn, şi gudron de lemn, cu un miros care se aseamănă cu cel de piele.
 Lemnoase: Parfumuri în care domină esenţele lemnoase, în mod tipic de lemn de santal sau de cedru. Paciuli, cu mirosul său de camfor este utilizat frecvent în aceste parfumuri.
 Orientale or ambru: O clasă răspândită de parfumuri combină esenţa de vanilie sau alte esenţe de natură animală cu esenţe florale sau lemnoase. Parfumul mai poate conţine uleiuri de camfor şi răşini.
 Citrice: O familie veche de parfumuri care, până de curând, consta în special din ape de colonie "răcoritoare" datorită tenacităţii reduse a esenţelor citrice. Producerea de noi compuşi aromatici a permis crearea unor parfumuri care utilizează cu precădere esenţe citrice.
Istoria parfumului
Cuvântul parfum, folosit în zilele noastre, provine din limba latina "per fumus" şi înseamnă "prin fum". Parfumeria, sau arta preparării parfumurilor, a luat naştere în Mesopotamia antică şi Egipt, şi a fost rafinat în continuare de Romani şi Perşi.
Deşi parfumuri şi parfumerii au existat în India, o mare parte din aromele lor se bazează pe tamâie. Primul chimist înregistrat a fost o femeie pe nume Tapputi, o preparatoare de parfumuri. Ea a distilat flori, uleiuri şi obligeana, cu alte aromatice, iar apoi le-a filtrat şi le-a pus înapoi, repetând procedura de nenumarate ori.
Arheologii au descoperit, în 2005, cele mai vechi parfumuri în Pyrgos, Cipru. Aceste parfumuri au o vechime de aproximativ 4.000 de ani. Parfumurile au fost descoperite într-o parfumerie antică. În epoca veche, oamenii au folosit ierburi şi condimente precum migdale, coriandru, mirt, rasina de conifere, bergamot.
Un chimist arab, Al-Kindi (Alkindus), a scris, în secolul al nouălea, o carte despre parfumuri, pe care l-a denumit: "Cartea Chemist a parfumurilor şi distilării". Aceasta conţine peste o sută de reţete pentru uleiuri aromate, balsamuri, ape aromatice şi înlocuitori sau imitaţii de medicamente scumpe. Cartea descrie, de asemenea, 107 de metode şi reţete pentru prepararea parfumurilor şi echipamentele pentru prepararea parfumurilor, cum ar fi alambic. Medicul persian musulman, Avicenna (cunoscut şi ca Ibn Sina) a introdus procesul de extragere a uleiului din flori prin distilare, astăzi aceasta fiind cea mai frecventă procedură, experimentând în primul rând cu trandafiri. Până la descoperirea lui Avicenna, parfumurile lichide erau amestecuri de uleiuri şi sfărâmate sau petale. Ambele materii prime şi technologia de distilare a influenţat semnificativ parfumeriile de vest şi evoluţia ştiinţifică, în special proprietăţile chimice.
Arta fabricării parfumurilor a devenit cunoscută în Europa de Vest înca din 1221. În est, maghiarii au produs în 1370 un parfum din uleiuri parfumate, amestecate într-o soluţie de alcool, la comanda reginei Ungariei, Elisabeta, parfumul fiind cunoscut sub numele Apa Ungariei. Arta fabricării parfumurilor prosperat în perioada Renaşterii în Italia, şi în secolul al 16-lea, rafinamente italiene au fost luate în Franţa, de Rene the Florentine (Renato il fiorentino), parfumeurul personal al lui Catherine de' Medici. Laboratorul lui a fost legat cu apartamentul ei printr-un pasaj secret, astfel nici o formulă nu se putea fura. Datorită lui Rene, Franţa a devenit foarte repede unul dintre centrele europene de parfum şi fabricare produse cosmetice. Cultivarea florilor pentru esenţa lor parfumată, care a început în secolul al 14-lea, a crescut într-o industrie majoră în sudul Franţei. Între secolul 16 şi 17, parfumurile au fost folosite în primul rând în cercul bogaţilor pentru combaterea mirosurilor corporale, rezultând din cauza băilor neregulate. Parţial datorit acestei clientele a fost creat industria parfumurilor. În Germania, frizerul italian Giovanni Paolo Feminis a creat o apă de parfum numit Aqua Admirabilis, cunoscut azi sub denumire de apă de colonie.
Concentraţie şi compoziţii
Uleiurile aromatice sunt diluate cu o cantitate corespunzătoare de solvent, pentru a le face mai uşor de utilizat. Uleiurile nediluate, atât cele naturale cât şi cele sintetice conţin concentraţii ridicate de compuşi volatili care pot provoca reacţii alergice, pot produce răni dacă sunt aplicaţi pe piele sau pot deteriora îmbrăcămintea.
Deşi uleiurile aromatice pot fi diluate prin solvenţi ca jojoba, uleiul de cocos fracţionat sau ceara, solventul utilizat cel mai frecvent pentru diluarea uleiurilor din parfum este etanolul sau un amestec de etanol şi apă. Proporţia de uleiuri aromatice (ca procent în volume) dintr-un parfum determină tipul acestuia:
 Extras de parfum: 20%-40% compuşi aromatici
 Apă de parfum (Eau de parfum): 10-30% compuşi aromatici
 Apă de toaletă (Eau de toilette: 5-20% compuşi aromatici
 Apă de colonie (Eau de Cologne): 2-3% compuşi aromatici

Aromele

Aroma este asamblul complex de senzatii gustative si olfactive percepute la degustarea unui produs alimentar si detectate de receptorii chimici din regiunea buco-naso-faringiana.

Istoric. In trecut, egiptenii au folosit esentele si parfumurile atat ca produse cosmetice, cat si ca produse antiseptice, in scop medicinal.Romanii le-au preluat mai tarziu si le-au folosit numai ca substante frumos mirositoare.
Florile, frunzele, fructele si radacinile plantelor mirositoare isi datoresc aroma lor caracteristica unor substante organice numite uleiuri volatile sau uleiuri eterice.Uleiul volatile se gasesc in celulele secretoare epidermice ale diverselor parti ale plantelor. Uleiul secretat difuzeaza prin membrane si se raspandeste in aer. Uleiurile volatile se obtin prin antrenarea cu vapori de apa. Antrenarea cu vapori de apa se practica in 4 variante diferite:
a) antrenarea la foc direct;
b) antrenarea in curent de vapori;
c) antrenarea cu abur sub presiune;
d) antrenarea la presiune redusa.
Compozitia uleiurilor eterice (sau esentiale) sunt amestecuri de substante cu diferite functiuni chimice: eteri, esteri, alcooli nesaturati, aldehide, cetone etc. Metode folosite pentru. extragerea uleiurilor eterice sunt:
a) presarea pentru extragerea din coji si fructe (ex. esente de lamai si portocale)
b) distilarea plantei cu vapori de apa (ex. trandafiri, iasomie, levantica, flori de portocal etc.)
c) extractia cu solventi volatili (ex. eterul de petrol, benzina alcool se foloseste atunci cand planta contine o cantitate mica de esenta.
d) extractia cu solventi grasi, nevolatili se foloseste pentru florile de iasomie si tuberoza; metoda este inceata si costisitoare, dar se obtin produse fine si delicate.
Uleurile eterice obtinute fie se folosesc ca atare, fie se separa in componente.
Exemple de arome caracteristice plantelor si substantelor organice de sinteza, care le pot inlocui cu succes.
Aroma Structura Substanta organica
1. mere C3H-CH=O aldehida acetica
2. migdale C6H5-CH=O aldehida benzoica
3. pere CH3COOC5H11 acetat de amil
4. ananas C3H7COOC5H11 butirat de amil
5. rom C3H7COOC2H5 butirat de etil
6. iasomie CH3COOCH2C6H5 acetat de benzil
7. lacramioare metil- -naftil-eterul ( -metoxi-naftalen)


Deoarece esentele naturale se obtin in cantitati mici si prin procedee costisitoare, la ora actuala sunt preferate aromele sintetice.Acestea sunt foarte mult utilizate la obtinerea parfumurilor si a altor produse cosmetice dar si in industria alimentara ca inlocuitori ai aromelor fructelor.
Aromele se clasifica dupa anumite criteri:

• Dupa provenienta se disting:
a) arome naturale continute ca atare in produse sau izolate prin metode fizice din produse naturale
ex. uleiuri volatile, extracte din fructe ierburi, radacini;
b) arome de prelucrare formate din materii prime naturale (aminoacizi, zaharide) sau obtinute prin hidroliza celor naturale
ex. aroma de carne
c) arome sintetice obtinute din materii prime de sinteza
d) arome identic naturale care sunt fabricate din materii prime sintetice sau izolate sain materii prime naturale;

• Dupa modul de obtinere se disting:
a) arome obtinute prin procedee fizice (de distilare, extractie)
ex. aromele ce se bazeaza pe uleiuri volatile, diferite extracte
b) arome obtinute prin procedee fizice si chimice
ex. aromele izolate dupa fermentatie
c) aromele artificiale ce se obtin din produse de sinteza

• Dupa origine se disting:
a) arome de provienenta vegetala
ex. condimentele, aromele de fructe
b) arome de provienenta animala
ex. aroma de lapte, unt, miere
c) arome de provenienta minerala
ex. sarea
d) arome de provenienta sintetica
ex. aromele identic naturale

Aroma naturala este aroma compusa numai din substante aromatice naturale si/sau concentrate aromatice naturale care pot fi dizolvate in solventi sau depuse pe suport solid cu/sau adaos de emulgatori naturali. Ex. aroma naturala de mere.
Procedee de obtinere a aromelor naturalele:
1.Antrenarea cu vapori de apa.
2. Extractia cu grasimi animale.
3. Extractia cu solventi organici.
4. Extractia cu gaze lichefiate.
5. Extractia prin presare.
6. Absorbtia pe un material absorbant.
7. Procedee specifice de obtinere a aromelor din sucuri de frcute.

Aroma artificiala este aroma care contine una sau mai multe componente aromatizante. Ex. aroma artificiala de zmeura.
Aroma intarita este aroma care contine o proportie definita de substante naturale sau identic naturale, adaugate pentru a mari puterea de aromatizare.
Aroma reconstituita este un amestec de substante aromatizante si/sau identic naturale a carui compozitie corespunde aproximativ aromei naturale fara alte adaousuri si in proportii similare aromei naturale. Ex. aroma de portocala reconstituita.





Medicamentul este o substanţă simplă, o asociere de substanţe sau un produs complex capabil sa producă un efect terapeutic, fiind prezentat intr-o formă care să poată fi folosită de bolnav urmând un anumit mod de utilizare.
Medicamentul poate fi definit şi in alte moduri:
 Medicament este o substanţă sau un produs destinat sau utilizat pentru studierea sau modificarea unui sistem fiziologic sau unei stări patologice, în interesul subiectului căruia i se administrează. OMS
 Medicament este o substanţă sau preparat destinat sau utilizat pentru diagnosticarea, prevenirea, ameliorarea sau vindecare unei suferinţe.
 Medicament are urmatoarele semnificaţii:
a) orice substanţă sau combinaţie de substanţe prezentată ca având proprietăţi pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om; sau b) orice substanţă sau combinaţie de substanţe care poate fi folosită sau administrată la om, fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea funcţiilor fiziologice prin exercitarea unei acţiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui diagnostic medical. Legea 95/2006
Medicamentele se obţin pornind de la substanţe chimice sau de la produse de orgine vegetală, animală sau umană; acestea sunt transformate in medicamente cu ajutorul unor operaţii farmaceutice.

Vitamină
Vitaminele sunt substanţe chimice organice necesare în cantităţi mici pentru ca organismul să fie sănătos. Majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de către organism, deci ele trebuie obţinute din alimentaţie.
Termenul de vitamine nu cuprinde alţi nutrienţi esenţiali cum ar fi mineralele, acizii graşi esenţiali sau aminoacizii esenţiali.
Suplimentarea cu vitamine este larg răspândită în ziua de azi. Multor alimente li se adaugă vitamine în plus faţă de ce conţin iniţial în timpul procesului de fabricaţie. Una din problemele suplimentării cu vitamine este faptul că multe dintre ele cresc în mod semnificativ apetitul. În ziua de astăzi, obezitatea este o problemă serioasă, iar suplimentarea cu vitamine o poate crea sau accentua. Există oameni care au devenit obezi datorită suplimentării cu vitamine în copilărie sau adolescenţă.
Termenul de vitamină a fost folosit pentru prima dată de biochimistul polonez Casimir Funk în 1912. Vita, în limba latină, înseamnă viaţă, iar sufixul -amină este pentru amine; la momentul respectiv se credea că toate vitaminele sunt amine. Acum însă se ştie că nu este aşa.
Istorie
Importanţa mâncării anumitor alimente pentru păstrarea sănătăţii a fost recunoscută cu mult înainte să se fi identificat vitaminele. Egiptenii antici ştiau că dacă hrăneau un pacient cu ficat, acesta se va vindeca de orbire de noapte, acum ştiindu-se că este cauzată de o deficienţă de vitamina A. În 1747, chirurgul scoţian James Lind a descoperit că citricele şi preparatele din ele previn scorbutul, o boală letală, în care colagenul nu se formează corect şi caracterizată prin vindecări lente, sângerări ale gingiilor şi dureri acute. În 1753, Lind a publicat Tratat asupra Scorbutlui. Totuşi, descoperirea sa nu era unanim acceptată. În expediţiile Marinei Regale din secolul XIX, de exemplu, se credea că scorbutul era prevenit de o igienă bună la bordul navei, exerciţii fizice regulate şi menţinerea moralului ridicat al echipajului, în locul unei diete bazată pe mâncare proaspătă, aşa că aceste expediţii au continuat să fie compromise de scorbut. În acea perioadă, când Robert Falcon Scott a făcut cele două expediţii în Antarctica la începutul secolului XX, teoria medicală general acceptată era că scorbutul era cauzat de mâncarea la conservă contaminată.
În 1881, chirurgul rus Nikolai Lunin a hrărnit şoareci cu un amestec artificial de toţi constituenţii laptelui cunoscuţi la momentul respectiv, adică proteine, grăsimi, carbohidraţi şi săruri. Aceştia au murit, în timp ce şoarecii hrăniţi cu lapte natural s-au dezvoltat normal. A formulat o concluzie precum că "un aliment natural ca laptele trebuie deci să conţină, pe lângă ingredientele principale cunoscute, mici cantităţi de substanţe necunoscute esenţiale vieţii" [1] Concluzia trasă de el a fost respinsă de ceilalţi cercetători, care nu au putut să reproducă rezultatele experimentelor sale. O diferenţă a fost faptul că el a folosit zahăr normal (zaharoză), pe când ceilalţi cercetători au folosit zahăr din lapte (lactoză) care mai conţinea încă cantităţi mici de vitamina B.
În 1905, William Fletcher a descoperit că prin mâncarea orezului nedecorticat în locul celui decorticat se prevenea boala beriberi. În anul următor, Frederick Hopkins a afirmat că alimentele conţin "factori accesori"—pe lângă proteine, carbohidraţi, grăsimi etc.—care sunt necesari corpului uman. Când Casimir Funk a izolat complexul hidrosolubil de micronutrienţi a cărui bioactivitate fusese identificată de Fletcher, a propus ca acesta să fie numit "Vitamină". Numele a devenit repede sinonim cu "factorii accesori" ai lui Hopkins, iar până când s-a demonstrat că nu toate vitaminele sunt amine, cuvântul era deja popular. În 1920, Jack Cecil Drummond a propus ca "e"-ul final să cadă, pentru a se dezaccentua legătura cu "aminele", după descoperirea faptului că vitamina Cnu avea componentă aminică. În limba română, forma a rămas neschimbată, spre deosebire de limba engleză.
La începutul anilor 1900, oamenii de ştiinţă au fost capabili să izoleze şi să identifice un număr de vitamine. Iniţial, lipide din ulei de peşte au fost folosite pentru vindecarea rahitismului la şobolani, iar nutrientul liposolubil a fost numit "antirahitic A". Între timp, numele a fost schimbat, el devenind vitamina D, care este subiectul dezbaterilor pe tema faptului că aceasta nu este într-adevăr o vitamină, fiind un derivat steroid.
Unele dintre vitamine sunt cunoscute după numele din literatura de specialitate mai veche. Vitamina B2 este numită şi vitamina G. Vitamina B7, sau biotină este ştiută şi ca "vitamina H". Vitamina B9, sau acid folic şi alţi folaţi precum "vitamina M (acid pteril-tri-glutamic)" sunt cunoscute drept folicină. Vitamina B3 apare şi ca "vitamina PP", un nume derivat de la termenul învechit "factor prevenitor de pelagra". Multe alte substanţe esenţiale ale dietei care erau numite la început vitamine sunt acum clasificate ca facând parte din alte grupuri.
Alte vitamine posibile sunt DMAE (peşte, ouă, soia, creier), acidul lipoic (ficat), acidul folinic (ficat), bioptrină (peşte, ficat), PPQ (mai jos) şi coenzima Q (carne, iaurt, soia).
Deficienţe şi excese de vitamine
Un organism poate supravieţui pentru un timp fără vitamine, deşi deficitul prelungit de vitamine poate duce la boli, de obicei dureroase şi potenţial fatale. Rezervele organismului de vitamine pot varia foarte mult; un adult poate avea un deficit de vitamina A sau B12 de un an sau mai mult înainte să se apară vreo boală, în timp ce vitamina B1 din rezerve nu rezistă mai mult de două săptămâni.
Vitaminele solubile în grăsimi pot fi păstrate ca rezervă în organism şi sunt toxice când sunt luate în exces. Vitaminele solubile în apă nu sunt păstrate în organism, cu excepţia vitaminei B12, rezerva ei aflându-se în ficat.
Pseudo-vitamine
 Vitamina F este termenul care desemna la început acizii graşi esenţiali pe care corpul nu îi poate sintetiza. Au fost excluşi din categoria vitaminelor pentru că sunt acizi graşi. Acizii graşi sunt o componentă majoră a grăsimilor care, ca şi apa, sunt necesare organismului în cantităţi mari şi deci nu sunt sub incidenţa definiţiei vitaminelor, care sunt necesare în cantităţi mici.
 Herbalists and naturopaths a numit diferite substanţe chimice terapeutice "vitamine", deşi nu sunt, printre care vitamina T, vitamina U şi vitamina X.
 Unele autorităţi în domeniu spun că ubiquinona, numită şi coenzima Q10, este o vitamină. Ubiquinona este produsă în cantităţi mici de organism, ca şi vitamina D.
 Vitamina B15 (Acid pangamic); substanţa înrudită dimetilglicina este numită greşit vitamina B15, dar numită şi B16.
 Toxinele Laetrile şi amigdalina sunt numite uneori vitamina B17. Şi acidul pangamic, şi laetrile au fost propuse ca fiind vitamine de Ernst T. carebs; nici una nu a fost recunoscută drept vitamină de comunitatea medicală. Capacităţile vitaminei B17 de a combate cancerul au fost negate de multe experimente.
 Flavonoizii sunt numiţi uneori şi vitamina P.
 Factorii de creştere a animalelor au fost desemnaţi vitamine, precum acidul para-aminobenzoic (PABA), care este factorul datorită căruia cresc penele păsărilor (vitamina B10), folacina (vezi acid folic) acid pteril-heptaglutamic este factorul de creştere a păsărilor (vitamina B11 sau vitamina Bc-conjugată) şi acidul orotic ca vitamina B13 pentru şobolani.
 Câteva substanţe erau crezute a fi vitamine complexe B şi sunt numite vitamine B în literatura veche, incluzând B4 (adenină) şi B8 (acid adenilic), dar nu mai sunt recunoscute ca vitamine.
 Doctorii mici au etichetat şi unele analgezice şi antibiotice ca vitamine.
Nomenclatură
Vitaminele pot prezenta mai multe denumiri:
 DENUMIREA ALFABETICA:
se folosesc literele mari ale alfabetuluiu A,B, C,D,E K şi diferiţi indici în cadrul unui tip de vitamină D2-D3, B1, B2 ,B6 etc.
 DENUMIREA CHIMICĂ: are la bază structura chimică a vitaminei
 A1 RETINOL
 B1 TIAMINĂ
 B2 RIBOFLAVINĂ
 B6 PIRIDOXINA
 C ACID ASCORBIC
 E TOCOFEROL
 H1 ACID PARAAMINOBENZOIC
 K FITOMENADIONĂ
 DENUMIREA TERAPEUTICĂ după efectul terapeutic
 A ANTIXEROFTALMICA
 C ANTISCORBUTICĂ
 D ANTIRAHITICĂ
 E ANTISTERILITĂŢII
 PP ANTIPELAGRĂ
 K ANTIHEMORAGICA
Clasificare
S-a încercat o clasificare în funcție de mecanismul de acțiune, deși nu este pe deplin cunoscut pentru toate vitaminele. Multe vitamine funcționează ca atare sau după o prealabilă biotransformare, formând coenzime ale unor enzimespecifice (toate vitaminele B, biotina, vitaminele A și K. Altele acționează pe căi asemănătoare hormonilor (D și A). Unele (vitaminele C și E) funcționează ca sisteme antioxidante față de peroxizii nocivi. Vitaminele A (retinalul, acidul retinoic) au modalități particulare de acțiune. O clasificare mai veche împărțea vitaminele în 2 mari clase, în funcție de solubilitatea lor: - vitamine hidrosolubile (solubile în apă),din care fac parte toate vitaminele B, biotina, acidul ascorbic; - vitamine liposolubile, insolubile în apă, solubile în lipide (grăsimi), din care fac parte vitaminele A,D,E și K. Există o serie de substanțe, numite antivitaminecare prezintă o acțiune antagonistă vitaminelor și care produc efectele avitaminozelor respective. În principiu fiecare vitamină poate avea una sau mai multe antivitamine.
 SOLUBILITATE:
 LIPOSOLUBILE : A, D, E. K (solubile în grăsimi).
 HIDROSOLUBILE: COMPLEXUL B , VITAMINA C (solubile în apă).
 MECANISM DE ACŢIUNE
EFECT NUCLEAR – actionează influenţînd transcripţia ADN : vitamina A şi vitamina D. EFECT MEMBRANAR- împiedică acţiunea unor radicali liberi în organism vitamina E, vitamina C. TRANSFERAREA UNOR GRUPĂRI FUNCŢIONALE (CO2, CH3, NH2) vitaminele B1, B6, B12, BIOTINA, ACID FOLIC. TRANSFER DE ELECTRONI : Vitamina PP, vitamina B2, vitamina K.
VITAMINELE HIDROSOLUBILE
Din această clasă fac parte compuși polari, solubili în apă, dar cu structuri și funcții biochimice foarte diferite.Un număr dintre ele alcătuiesc grupul vitaminelor B, prezente în drojdie, în semințe de cereale, în ficat. Lipsa de aport prin alimentație, provoacă stări de policarență și nu de hipovitaminoză anume. Sunt absorbite la nivelul intestinului subțire, trecând în circulația portală. Se stochează în cantități foarte mici și sunt eliminate urinar.De aceea trebuie continuu furnizate prin alimentație . Excesul este, în general bine tolerat, surplusul eliminându-se urinar, fară afectarea organismului. Excepție face supradozarea unora cum sunt acidul nicotinic și vitamina B6
Utilizări colocviale ale termenilor
 Vitamina A şi vitamina C sunt folosite în argou ca reprezentând băuturi alcoolice şi, respectiv, cafeină.
 Sedativul ketamină este numit deseori vitamina K când este folosit ca drog.
 Vitamina Dragoste este menţionată în cântecul lui Patti Page, I Don't Care if the Sun Don't Shine, referindu-se la dragostea însăşi.
 Vitamina V este un colocvialism pentru Viagra, vitamina Z pentru Zoloft şi vitamina R pentru ritalină (în special când se sugerează că acestea sunt recomandate când nu este nevoie (sau hiperbolic: luate la fel de comun ca şi vitaminele)).
 Colocvial, cuvântul vitamină se referă în general la suplimentele de vitamine, produse, de obicei, sub formă de pilulă, care conţin una sau mai multe vitamine pure, folosite pentru a suplimenta conţinutul în vitamine al unei diete.

Colocvialisme mai puţin cunoscute:
 Vitamina G este argou pentru berea Guinness.
 Vitamina J este folosit pentru a se referi la Jägermeister, care este o băutură alcoolică din plante exportată din Germania.
 Biotina mai este găsită ca vitamina H.
 Vitamina I este utilizată pentru ibuprofen.
 Vitamina S este argou pentru steroizi.
 Vitamina W este folosit pentru apă.



Funditza ?