Cartile au fost de la inceput, istoriceste vorbind, lipite (Biblia si Evangheliile, sub denumirea comuna de Biblie). Mitologia era si ea comuna celor doua religii. In plus, ar fi fost mult mai dificil (imposibil chiar) sa picteze Creatia cum apare la Sf Apostol Ioan, decat in Geneza.
Este foarte interesant raspunsul dumneavoastra, totusi, in ciuda unor anume libertati ale epocii acordate creatorilor, restul artistilor (Leonardo da Vinci, Raffael Sanzio, etc.-sunt foarte multi), nu au abordat totusi subiecte decat din NT.Nu mai vorbesc de Biserica Ortodoxa rasariteana ramasa mai conservatoare.Cel putin, eu nu mai cunosc alte lucrari plastice care sa abordeze VT nici anterior nici in perioada urmatoare.Cel putin, nu in acest mod coerent si 'liberal'.
Desigur cu exceptia tot a lui Michelangelo care a sculptat Moise, David.
Si mai tarziu in muzica unde Handel a compus majoritatea oratoriilor sale pe teme de asemenea din VT.
Nu stiam ca in epoca nu se picta din vechiul testament. Eu ma gandesc asa: Michelangelo era un spirit foarte mare, care a trecut peste dogme. Cel mai probabil ca nu e important de unde faceau parte scenele pictate de el pe capela, ci era important ce reprezentau acele personaje. Si toate sunt personaje-model pentru oameni, ca intelepciune, actiune, inaltime spirituala. Sunt personaje care cel putin ca idee, daca nu si in realitatea istorica, au inaltat omul. Pe capela Michelangelo a pictat si 4 sibile - iar ele nici macar nu faceau parte dintr-o anume religie sau mitologie. Probabil daca mai cautam, descoperim si alte mesaje ale lui, in felul asta - dar este chiar foarte interesant subiectul asta si nu m-am gandit niciodata sa ma uit mai cu atentie la ce a facut Michelangelo in arta lui.La noi, "capela Sixtina" este biserica de la Draganescu - nu stiu daca o stiti - pictata de Parintele Arsenie Boca. Si nu este doar o figura de stil, acolo Parintele Arsenie a pictat de exemplu un barbat care vorbeste la telefon cu Ingerul, in spatele lui e sotia lui, machiata, si ii spune Ingerului ceva de genul:"Mi-am luat masina de o mie de cai putere, in curand imi cumpar si teren pe luna, deci nu pot sa vin" (Ingerul adica il chema sa vina la el, adica sa isi inalte spiritul.) Iarasi, ceva ce depaseste o anume religie sau dogma.
Asa mai exista la una din bisericile din Moldova (Voronet parca) scene reprezentate gen sculprurile de pe Notre Dame de Paris.